Prima pagină » Actualitate » Cât de greu este pentru un tânăr român să-și cumpere un apartament. Visul locuinței proprii, tot mai departe

Cât de greu este pentru un tânăr român să-și cumpere un apartament. Visul locuinței proprii, tot mai departe

Bianca Dogaru
Cât de greu este pentru un tânăr român să-și cumpere un apartament. Visul locuinței proprii, tot mai departe

România apare în statistici ca „țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe” din Uniunea Europeană. Pe hârtie, pare un paradis al celor cu casă „pe numele lor”. În realitate, pentru tinerii care pornesc acum la drum, apartamentul propriu arată mai mult ca un premiu la loto decât ca un obiectiv realist. Prețurile au crescut brutal, chiriile au urcat odată cu ele, iar băncile cer venituri pe care mulți tineri nici nu îndrăznesc să le viseze.

România este țara din Europa cu cei mai mulți proprietari de locuințe. 85% dintre români dețin cel puțin o proprietate, mult peste media europeană, iar 30% dintre aceștia mai au o locuință pe numele lor, potrivit raportului „European Housing Trend Report 2024”.

România se află pe primul loc la nivel european în ceea ce privește procentul celor care dețin o proprietate și pe locul șase în topul celor mai au cel puțin una pe numele lor.

Paradoxul este simplu: avem cei mai mulți proprietari pentru că generațiile anilor ’90 au cumpărat apartamentele statului cu sume ridicol de mici. Pentru tinerii de azi, povestea este complet diferită. Inflația mare, dobânzile ridicate și salariile insuficiente, blochează accesul la propria casă.

Orașe tot mai scumpe și salarii care nu țin pasul

În ultimii ani, prețurile apartamentelor au explodat. București, Cluj-Napoca, Brașov și Constanța au ajuns la niveluri care concurează cu capitalele vestice. Diferența este însă, că veniturile românești nu au nimic în comun cu cele din Viena sau Madrid.

Cumpărarea unui imobil, în 2025, a devenit un lucru aproape imposibil pentru români. În prezent, în Capitală, metrul pătrat sare de 2.100 euro, iar în Cluj-Napoca ajunge la 3.200 euro. Drept urmare, un apartament cu două camere în București a ajuns să coste aproximativ 130.000 de euro. Și zona este importantă. Un apartament central costă de patru ori mai mult decât unul la periferie.

Mai puține locuințe, mai multă cerere, mai multă disperare

România construiește prea puțin și prea scump. Mulți dezvoltatori abandonează șantierele din lipsă de finanțare, iar cei care continuă construiesc, de obicei, pentru categoria scumpă, nu pentru clasa medie.
Sondajele arată clar:
  • 22% dintre cumpărători au amânat achiziția din cauza schimbării TVA-ului
  • 11% au renunțat complet
  • 35% s-au mutat pe zone mai ieftine
  • 12% au renunțat la construcții noi și caută apartamente vechi
România construiește anual de zece ori mai puțin locuințe sociale decât Ungaria sau Polonia. Programul „Prima Casă” a devenit depășit de realitatea prețurilor, iar chiriile au explodat și ele.

„Primul credit”, tot mai târziu, tot mai greu

Vârsta medie la care românii iau primul credit ipotecar a ajuns la 35 de ani. Tinerii simt din plin presiunea. Doar 10% au un credit ipotecar, iar doar 5% ar vrea să obțină unul. 82% consideră că statul ar trebui să-i ajute cu locuințe accesibile, arată un sondaj recent.

Există și cazuri fericite, dar rare. Cei care reușesc să își cumpere o locuință fie locuiesc cu părinții până strâng banii de avans, fie primesc ajutor de la ei. La polul opus, sunt și cei care au salarii foarte mari și reușesc singuri.

Dar, în realitate, cei mai mulți tineri nu au această șansă. Cifrele sunt îngrijorătoare: 60% dintre românii sub 35 de ani încă locuiesc cu părinții.

Pentru părinții de azi, cumpărarea unei case a fost un pas firesc. Pentru copiii lor, însă, este o cursă cu obstacole care pare să devină, de la an la an, tot mai greu de câștigat.

Sursa foto: Profimedia

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Film de groază” pentru un turist care a închiriat un Airbnb. Descoperirea neașteptată
Digi24
A treia cea mai mică țară din lume și-a schimbat numele după mai bine de jumătate de secol
Cancan.ro
Alina Pușcău are 5 tumori. Olga Barcari a amuțit când a aflat diagnosticul: 'Are nevoie de iubire'
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață cu bustul la vedere: „O fată din anii ’90 știa că valoarea ei nu se măsoară în like-uri”
Adevarul
„Vrem în România sau în Rusia”. Migranții ajunși ilegal în Ceuta spun că vor să muncească în Europa: „Marocul le trimite forță de muncă”
Mediafax
Un loc emblematic din Europa, luat cu asalt de turiști înaintea eclipsei totale de Soare
Click
Cele două zodii care scapă de griji începând cu 5 august. Acești nativi văd, în sfârșit, luminița de la capătul tunelului
Digi24
De ce nu dorește Putin pacea. Analiza celor mai recente declarații ale Kremlinului arată unde a ajuns Rusia
Cancan.ro
BOMBA VERII! Livia ex-Bordea s-a întors în brațele fostului iubit
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Eclipsa solară din 12 august afectează sistemele electronice ale mașinilor noi? Ce recomandă specialiștii
Descopera.ro
Cum să faci pe oricine să vrea să fie prieten cu tine?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Descopera.ro
Un organ minuscul are un rol mult mai important în longevitatea umană decât ne-am dat seama, arată un studiu