Prima pagină » Actualitate » Ziua Culturii Naționale

Ziua Culturii Naționale

Ziua Culturii Naționale
Ana-Maria Păunescu

În fiecare an, pe 15 ianuarie, în ziua în care poezia românească își sărbătorește, prin apartenența la viața și opera lui Mihai Eminescu, fibra, se serbează, de ceva timp, și Ziua Culturii Naționale. Un prilej bun pentru aceia care, sfidând trendul descendent al moralității și educației, vor să organizeze evenimente de tot felul, cu muzică, cu vers, cu înțelesuri care se duc dincolo de prima imagine care, de așa de multe ori, trădează.

Un pretext bun, în cazurile fericite, pentru ca ăi mai bogați să dea un rest, o firimitură și către cărți care își așteaptă lumina tiparului, care vor să respire în biblioteci vii sau către artiști care nu au cum să facă totdeauna voluntariat cu arta lor.

Părintele acestei zile care ține încă sus cultura națională este un om care, de la cei înțelepți mai devreme decât dumnealui, a învățat, iată, multe: regretatul artist Victor Socaciu. S-a stins acum doi ani, într-un decembrie pandemic, în ani în care ne acopeream fețele cu măști și ne întâlneam doar cu ochii.

Am plâns mult atunci, neștiind cum am să-i explic fetiței mele, în ziua în care nu voi mai putea ascunde veștile rele, că moartea chiar există și că oameni pe care, până mai ieri, i-am auzit cântând, vorbind, recitând, făcându-și planuri, nu vor mai apărea niciodată în traseul inconstant al vieților noastre.

Victor Socaciu, însă, se întoarce printre noi, așa-numiții vii, de fiecare dată când se face 15 ianuarie, de fiecare dată când, într-un moment de reculegere, cineva se încălzește la căldura Zilei Culturii Naționale. La fel o face și Adrian Păunescu, în atât de multe domenii în care a fost inventator, deschizător sau arhitect de drumuri. Sau închizător de prăpăstii dureroase, care, altfel, ar fi distrus conștiințe pentru totdeauna. Adrian Păunescu e, de exemplu, cel care a inventat indemnizația de merit pentru artiștii României.

Și unii dintre ei au astăzi tupeul, pentru că nu-l pot numi curaj, să-l înjure pe el, dar să încaseze, lacom, în fiecare lună, o importantă sumă de bani pe care, poate, altfel, nu ar fi primit-o niciodată. Dar cu cine să ne mai luptăm? Și de ce? Mereu vor exista lași lacomi pe lume care se vor hrăni cu sângele lui Iisus și cu fapte bune făcute de aceia pe care, dacă nu-i iubesc, nu învață nici măcar să-i respecte!

Revenind la Ziua Culturii Naționale, ne bucurăm să vedem că se mai întâmplă și fapte de bine în pierduta lume culturală a țării noastre mari, frumoase, dar abandonate. Se mai pun la cale, dintr-un reflex sănătos, spectacole de muzică, lansări de carte, întâlniri de poezie. Și oamenii, de data asta fără măști vizibile pe fețe, dincolo de faptul că au vreme să se privească în ochi, își fac răgaz să-și și zâmbească și să creadă, pentru o oră, două, că sfârșitul n-a venit încă.

Mulțumim, Victor Socaciu, peste lumi, pentru această frumoasă inițiativă care a devenit urmă lăsată în calendarul țării noastre, o țară pe care și dumneavoastră ați iubit-o și ați apărat-o, prin fapte, prin muzică, prin atitudine, până la ultima suflare! Suntem și noi datori, cât nu e chiar încheiată socoteala cu destinul, să facem același lucru. Să ieșim, așadar, la luptă! Prin cultură, prin poezie, prin adevăr!


Citește și:

Îl ştiţi pe Miguel? Dar pe Mihai?

Unde-i miliardul?

Atenție la veștile bune!

Evadarea din paradis

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi