Mituri despre prelungirea vieții. Putin și Xi Jinping vor să trăiască până la 150 de ani, dar scenariul e mai complicat decât pare. Cine va descoperi „fântâna tinereții” și cu ce preț?

În noiembrie, startup-ul chinezesc Lonvi Biosciences a anunțat dezvoltarea unor pastile anti-îmbătrânire despre care a spus că ar permite oamenilor să trăiască până la 150 de ani. Remarcile directorului companiei, Liu Qinghua, au venit la câteva săptămâni după o conversație infamă în care liderii Rusiei, Chinei și Coreei de Nord au fost auziți vorbind exact despre acest subiect. „Previziunile arată că există o șansă de a trăi până la 150 de ani în acest secol”, a spus Xi Jinping la sfârșitul unei conversații care ar fi fost înregistrată chiar de partea chineză.

În ultimul deceniu, notează Kristina Kaspazova într-o analiză publicată de The Insider, oamenii de știință au făcut, într-adevăr, progrese semnificative în studierea îmbătrânirii, însă niciuna dintre descoperirile din domeniu nu a produs o modalitate fiabilă de a prelungi viața.

CAZ UMANITAR Doi pacienți cu arsuri au fost transportați de la Bacău la un spital din Bruxelles, cu o aeronavă Spartan a Forțelor Aeriene Române

20:45

EXTERNE Polonia investește 2 miliarde de euro în sisteme anti-drone la granița estică, pe fondul amenințărilor Rusiei

20:13

În ciuda pieței în creștere rapidă pentru suplimentele care se presupune că promovează longevitatea, cercetarea clinică încă nu poate confirma eficacitatea noilor tehnologii, iar limita de 120 de ani pentru durata maximă de viață pare de netrecut, deși au mai fost și excepții de la această regulă nescrisă.

Care este recordul de vârstă și o scurtă incursiune în istorie

Până în secolul al XIX-lea, speranța medie de viață a omului depășea rareori 32 de ani, iar acest lucru a fost valabil aproape peste tot de-a lungul istoriei civilizației.

Această statistică reflecta rate ridicate ale mortalității infantile, împreună cu prevalența războaielor, a foametei și a pandemiilor. Desigur, în Roma Antică și în alte părți, existau o mulțime de oameni care au suferit o „moarte de la bătrânețe” cândva pe la 70 de ani, dar aceasta nu era norma.

• Situația a început să se schimbe în era industrializării, odată cu progresele rapide ale științelor naturale.
• Populația urbană a crescut, iar igiena publică a început să prindă contur.
• Calitatea vieții s-a îmbunătățit pe măsură ce oamenii au dobândit acces la alimente mai variate, apă mai curată și îngrijiri medicale mai bune.

„O creștere bruscă a speranței de viață a avut loc în secolul al XX-lea, când omenirea a învățat să controleze infecțiile. Invenția antibioticelor, vaccinarea în masă și progresele în îngrijirea neonatală au transformat statisticile.

Până în 2023, speranța medie de viață la nivel mondial ajunsese la 70 de ani, iar în multe țări a depășit 80 de ani.

Recordul de vârstă, aparținând franțuzoaicei Jeanne Calment (1885-1997), este de 122 de ani și 164 de zile. Dar oare 120 de ani pot fi considerați o limită?

Va continua speranța medie de viață să crească? Pentru a răspunde la aceste întrebări, este mai întâi necesar să înțelegem ce este îmbătrânirea”, continuă Kristina Kaspazova.

Îmbătrânirea

Nu există o definiție unică a „îmbătrânirii”, deoarece este un proces biologic complex în care organismul își pierde treptat capacitatea de recuperare. Celulele acumulează daune, sistemele nu mai funcționează sincronizat și, la un moment dat, organismul nu mai poate compensa perturbările interne.

„În 2013, cercetătorul spaniol Carlos López-Otín și colegii săi au propus conceptul de semne distinctive ale îmbătrânirii – procese biologice cheie care modelează imaginea deteriorării organismului.

Comunitatea academică a îmbrățișat această abordare, iar în următorii zece ani au fost publicate mai multe lucrări științifice pe această temă decât în ​​întregul secol XX.

În 2023, bazându-se pe datele acumulate, cercetătorii și-au revizuit conceptul și au împărțit semnele distinctive ale îmbătrânirii în trei niveluri: molecular, celular și sistemic.

• La nivel molecular, îmbătrânirea începe cu deteriorarea ADN-ului, perturbări ale metabolismului proteinelor și defecțiuni ale sistemului celular de eliminare a deșeurilor (autofagie). Acestea sunt mecanisme fundamentale care asigură stabilitatea și „curățenia” în interiorul celulei. Atunci când acestea se descompun, organismul își pierde capacitatea de a se repara.
• La nivel celular, au loc modificări secundare: mitocondriile, care furnizează celulelor energie, încep să funcționeze ineficient; celulele își reconfigurează metabolismul și uneori intră într-o stare cunoscută sub numele de senescență, în care nu se mai divid, ci continuă să emită semnale inflamatorii. Aceste reacții protejează inițial organismul, dar odată cu înaintarea în vârstă devin distructive.

La nivel sistemic, apar consecințele tuturor acestor perturbări: țesuturile își pierd capacitatea de reînnoire, organismul nu mai poate răspunde adecvat la stres și boli, iar bolile legate de vârstă se dezvoltă – fibroză pulmonară, demența, hipertensiunea arterială și altele”, se mai arată în analiza publicată de The Insider.

Mituri despre prelungirea vieții

Gerontologii din întreaga lume lucrează pentru a transforma conceptul de „semne distinctive ale îmbătrânirii” în strategii terapeutice concrete. Însă presa exagerează adesea progresul științific.

Fiecare studiu nou publicat este inevitabil însoțit de titluri media precum „Rusia promite să lanseze pastile anti-îmbătrânire”, în timp ce rezultatele reale ajung să fie îngropate sub informații înșelătoare.

Unele mituri apar din optimismul excesiv, altele din interpretarea greșită a descoperirilor autentice.

1. Mitul unu: senoliticele rezolvă orice problemă

Oamenii de știință au observat de mult timp că celulele senescente – cele care au încetat să se dividă, dar continuă să existe – se acumulează în țesuturile animalelor bătrâne. Aceste celule, nici vii, nici moarte, eliberează substanțe care interferează cu funcționarea altor celule. În trecut, cercetătorii puteau elimina astfel de celule doar prin modificare genetică.

• În 2011, laboratorul lui James Kirkland de la Clinica Mayo a creat transgena INK-ATTAC, care a declanșat autodistrugerea celulelor îmbătrânite la șoarecii de laborator. Drept urmare, șoarecii au trăit mai mult și au dezvoltat boli legate de vârstă mai lent.
• În 2015, aceeași echipă a publicat un studiu în Aging Cell despre o nouă clasă de medicamente care ulterior au fost numite senolitice. Cercetătorii au identificat o rețea genetică în celulele senescente care le-a asigurat supraviețuirea și au selectat compuși care au dezactivat selectiv aceste rețele.

„La doar cinci zile după administrarea unei singure doze, funcția cardiacă și vasculară a animalelor s-a îmbunătățit. Când medicamentele au fost administrate la șoareci cu îmbătrânire accelerată natural sau genetic, animalele nu numai că au trăit mai mult, dar au rămas și sănătoase: bolile legate de vârstă au apărut mai târziu decât înainte, oasele s-au fracturat mai rar, iar cartilajul spinării a fost mai bine conservat.

• Primele studii clinice pe oameni ale terapiei senolitice au început în 2019. O echipă de la Clinica Mayo a administrat medicamentul la nouă pacienți cu boală renală diabetică.
• După 11 zile, cercetătorii au înregistrat o scădere a numărului de celule îmbătrânite din țesutul adipos și al pielii și o reducere a nivelului sanguin al markerilor inflamatori.
• Cu toate acestea, autorii au subliniat că este încă imposibil să se tragă concluzii despre potențialul de întinerire sau prelungire a vieții.

În cele din urmă, nu toate celulele îmbătrânite dezvoltă rezistență la autodistrugerea programată (apoptoza), ceea ce înseamnă că medicamentele senolitice concepute pentru a le viza nu sunt universale și abordează doar o parte a problemei.

De exemplu, senoliticele sunt ineficiente împotriva celulelor stem mezenchimale îmbătrânite, care necesită intervenție suplimentară pentru a depăși protecția lor împotriva morții celulare programate”, precizează Kristina Kaspazova.

2. Mitul doi: „Modifică” metabolismul cu pastile și tinerețea va reveni

Îmbătrânirea este însoțită de acumularea de perturbări metabolice. Înseamnă asta că, dacă aceste perturbări sunt compensate, tinerețea se va întoarce? Pe scurt, nu.

„Aici, ca și în cazul cercetărilor privind senoliticele, oamenii de știință s-au concentrat mai întâi pe medicamentele deja utilizate în medicină. Efectul anti-îmbătrânire este evaluat în cazul medicamentelor care reglează metabolismul și sunt utilizate pentru tratarea diabetului de tip 2.

• Odată ce s-a aflat că aceste medicamente pot promova pierderea în greutate, acestea au câștigat o popularitate extraordinară.
• Rețetele nu au fost emise în scopul lor medical principal, ci pentru pierderea în greutate, ceea ce a dus în cele din urmă la penurii de aprovizionare la nivel global și la creșteri de prețuri.
• În SUA și Regatul Unit, autoritățile de reglementare au fost nevoite să stabilească acces prioritar la astfel de medicamente pentru cei care aveau nevoie de ele din motive medicale.
• În plus, Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a emis numeroase avertismente cu privire la utilizarea versiunilor necertificate sau contrafăcute ale acestor medicamente, care prezintă riscuri pentru sănătate din cauza dozajului, compoziției și calității lor neverificate.

Gerontologii au remarcat această clasă de medicamente deoarece utilizarea practică a relevat că acestea au un efect pozitiv asupra patologiilor legate de vârstă: boli cardiovasculare, neurodegenerare, boli renale și cancer.

Cu toate acestea, toate studiile clinice au fost efectuate doar pe adulții în vârstă cu diabet și obezitate. Nu au fost efectuate studii pe persoane sănătoase, ceea ce înseamnă că impactul lor asupra duratei de viață sau a vârstei biologice rămâne nedovedit”, mai scrie Kristina Kaspazova.

3. Mitul trei: editarea genomului și „resetarea” îmbătrânirii

Ideea editării genomului a apărut la sfârșitul anilor 1950, odată cu descoperirea structurii dublei spirale a ADN-ului . În următorii patruzeci de ani, primele animale, plante și organisme modificate genetic au fost dezvoltate folosind radiații, mutageni chimici și tehnologii timpurii de ADN recombinant. Cu toate acestea, aceste abordări au fost lipsite de precizie.

Astfel de încercări au continuat până în 2012, când Jennifer Doudna și Emmanuelle Charpentier au publicat o lucrare care detaliază mecanismul enzimei Cas9 în sistemul CRISPR bacterian. Acționând ca un sistem imunitar molecular la bacterii, Cas9 recunoaște și distruge genele străine.

„Echipa lui Doudna și Charpentier a propus utilizarea acestei enzime ca o foarfecă moleculară pentru a tăia sau înlocui fragmente de genom oriunde.

În 2013, două grupuri de cercetare independente au editat cu succes ADN-ul celulelor eucariote prin această metodă.

• Până în prezent, au fost înregistrate peste 70 de studii clinice care utilizează tehnologia CRISPR și metodele aferente de editare a genomului.
• Aceste studii acoperă o gamă largă de boli – de la tulburări ereditare și metabolice până la cancer și afecțiuni neurologice.
• Totuși, această tehnologie are și limitări serioase, deoarece modificarea unei singure gene poate declanșa reacții imprevizibile.
• Oamenii de știință au încă o capacitate limitată de a urmări schimbările neintenționate în afara zonei de editare țintă, ceea ce înseamnă că această tehnologie nu ar trebui considerată un instrument pentru terapia anti-îmbătrânire, deoarece îmbătrânirea este un proces complex care implică interacțiunea complexă a multor gene, factori epigenetici, mediu și metabolism.

Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, celulele încep să uite ce gene să activeze și pe care să le oprească. Această defecțiune nu apare în ADN-ul în sine, ci în configurarea acestuia – epigenomul.

În timp, sub influența stresului, inflamației și a daunelor acumulate, funcția genelor este perturbată, iar celulele încep să primească semnale greșite.

Aceste studii au pus bazele unui întreg domeniu – reprogramarea epigenetică în gerontologie. Astăzi, conceptul se dezvoltă activ.

Laboratorul lui Sinclair continuă cercetările privind reprogramarea sistemică la mamifere, în timp ce Altos Labs și Rejuvenate Bio creează protocoale terapeutice pentru studii clinice. Cu toate acestea, este încă foarte devreme pentru a vorbi despre o resetare completă sau inversarea îmbătrânirii”, avertizează Kristina Kaspazova.

4. Mitul patru: transfuziile de sânge

Acesta este unul dintre cele mai vechi mituri despre combaterea îmbătrânirii. A apărut cu mult înainte de apariția biochimiei și a medicinei regenerative. Ideea este că tinerețea poate fi restabilită prin transfuzia de sânge de la un donator mai tânăr la un primitor mai în vârstă.

Prima încercare științifică de a testa această idee a fost făcută în 1864 de fiziologul francez Paul Bert. El a efectuat experimente de parabioză – unirea chirurgicală a sistemelor circulatorii a două animale. Experimentele sale au pus bazele studierii factorilor sistemici care circulă în sânge și a efectelor acestora asupra creșterii și îmbătrânirii țesuturilor.

• În anii 1920, omul de știință și medicul sovietic Alexander Bogdanov și-a promovat propria teorie a întineririi prin transfuzii de sânge. Și-a făcut singur transfuzii cu sânge de la tineri studenți, susținând că s-a simțit semnificativ mai bine după aceea.
• Bogdanov a fondat apoi Institutul de Transfuzie de Sânge din Moscova, unde cercetătorii au studiat efectele sângelui asupra sănătății și îmbătrânirii. Cu toate acestea, experimentele sale personale s-au încheiat tragic: în 1928, a murit în urma unei transfuzii de la un tânăr student, probabil din cauza incompatibilității grupei sanguine și a șocului hemolitic.

„Toate aceste studii au stârnit un val de interes pentru sângele tânăr. Pe fondul acestui val de popularitate, startup-ul medical Ambrosia a început să ofere transfuzii de plasmă plătite de la donatori cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, susținând că procedura ar putea încetini îmbătrânirea și îmbunătăți memoria.

La un moment dat, FDA a trebuit să emită un avertisment că astfel de proceduri nu aveau o eficacitate dovedită și ar putea fi periculoase, iar proiectul a încetat în cele din urmă operațiunile.

În 2023, cercetătorii de la Harvard au descoperit că durata de viață a șoarecilor bătrâni este într-adevăr prelungită după parabioză, dar efectul s-ar putea datora mai puțin afluxului de factori tineri și mai mult diluării moleculelor dăunătoare acumulate în sângele bătrân.

De exemplu, proteina GDF11 poate stimula regenerarea țesuturilor și poate îmbunătăți funcția vaselor de sânge și a mușchilor scheletici.

Astăzi, cercetarea se concentrează pe identificarea și izolarea unor molecule specifice din plasma sanguină care pot fi utilizate ca medicamente sau biomarkeri cu potențial regenerativ”, se mai arată în analiza The Insider.

5. Mitul cinci: vaccinurile anti-îmbătrânire

Celulele stem sunt adesea văzute ca un fel de panaceu – ca și cum o singură injecție ar putea declanșa instantaneu regenerarea țesuturilor, a relua procesul de înaintare a vârstei biologice și a întârzia îmbătrânirea. Desigur, acestea sunt un instrument puternic în medicina regenerativă, dar succesele lor dovedite astăzi sunt localizate, iar injecțiile sunt potrivite doar pentru boli specifice și leziuni tisulare.

„Din punct de vedere istoric, mitul a fost alimentat de două descoperiri majore: izolarea celulelor stem embrionare umane (ESC) de către James Thomson și crearea celulelor stem pluripotente induse (iPSC) de către Kazutoshi Takahashi și Shinya Yamanaka.

• În anii 2000, valul mediatic din jurul ESC/iPSC a generat așteptări de reînnoire corporală totală, iar articolele despre celebrități care au urmat cursuri de „întinerire” cu celule stem au început să apară frecvent.
• Fără aprobarea autorităților de reglementare, au apărut numeroase clinici private care ofereau injecții cu celule stem.
• Cu toate acestea, o astfel de terapie nu s-a încheiat întotdeauna bine.
• Pacienții s-au confruntat uneori cu complicații severe din cauza injecțiilor, inclusiv orbire.

Ca urmare a injecțiilor cu celule stem, pacienții s-au confruntat uneori cu complicații severe, inclusiv orbire.

Studiile clinice privind terapia celulară pentru bolile legate de vârstă sunt efectuate în diverse țări. Cu toate acestea, cercetătorii înșiși abordează utilizarea pe scară largă a celulelor stem cu prudență, temându-se că tratamentul ar putea declanșa creșterea tumorii la pacienți”, continuă Kristina Kaspazova.

6. Mitul șase: Lungimea telomerilor este „cheia tinereții”

De fiecare dată când o celulă se divide, capetele cromozomilor săi devin puțin mai scurte. Aceste segmente de ADN – care pot fi imaginate ca niște vârfuri de plastic pe șireturi, care protejează cromozomii de uzură – se numesc telomeri.

Când telomerii ating o lungime extrem de scurtă, celula se oprește din diviziune și intră într-o stare de senescență. Acest model a fost descris în 1961 de Leonard Hayflick, care a descoperit că celulele umane se divid de un număr limitat de ori (aproximativ 50-60 de cicluri) înainte de îmbătrânire.

„Mai târziu, în anii 1970 și 1980, Elizabeth Blackburn, Carol Greider și Jack Szostak au descoperit enzima telomerază, care poate reconstrui telomerii. Această descoperire le-a adus Premiul Nobel în 2009 și a stârnit un nou val de așteptări: dacă telomeraza poate prelungi durata de viață a unei celule, ar putea fi posibil același efect pentru întregul organism?

Experimentele au arătat, într-adevăr, că activarea telomerazei crește durata de viață a celulelor în condiții de laborator. Însă într-un organism viu, situația este mai complexă.

Telomerii fac parte dintr-un sistem de reglare delicat care echilibrează reînnoirea țesuturilor cu suprimarea tumorii. Aproape toate tumorile maligne activează telomeraza pentru a ocoli limitele de diviziune, așadar activarea sistemică a acestei enzime ar putea crește riscul de cancer.

• În 2012, cercetătorii María Blasco și Eduardo Telesforo de la Centrul Național Spaniol pentru Cancer au demonstrat că activarea telomerazei la șoareci prin terapie genică ar putea întineri țesuturile și prelungi durata de viață.
• Într-un experiment, animalele au trăit cu 40% mai mult, iar organele lor păreau mai tinere. Cu toate acestea, doze mai mari de enzimă au crescut brusc incidența tumorilor.
• Ulterior, echipa lui Blasco a încercat să abordeze această problemă prin dezvoltarea unor sisteme temporare de activare a telomerazei (de exemplu, utilizând vectori adenovirali care acționează pentru o perioadă limitată de timp).
• Rezultatele păreau mai sigure, dar au rămas strict în domeniul experimentelor pe animale.

Oamenii de știință înțeleg mai bine cauzele profunde ale îmbătrânirii. Au învățat să determine vârsta biologică și explorează diverse modalități de a încetini uzura corpului. Acest subiect este atât de popular încât fiecare nou experiment reușit generează un răspuns puternic în mass-media, adesea distorsionând descoperirile inițiale.

În deceniile următoare, ar trebui să ne așteptăm nu la nemurire, ci la progrese în diagnosticarea precoce, prevenție și abordări personalizate care vor prelungi perioada de viață sănătoasă – nu la 150 de ani, dar cu siguranță peste nivelurile comune de astăzi”, încheie Kristina Kaspazova analiza publicată de The Insider.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Și rușii dau vina pe „SISTEM”. „Nu-l învinovățiți doar pe Putin pentru greșelile Rusiei, mitul că toate represiunile vin de la Kremlin este o modalitate convenabilă de a explica totul”
• Războiul nervilor. Precedent periculos după ce baloanele de 100 euro din Belarus au închis aeroporturi în Lituania. Altă provocare pentru NATO, dar Rusia nu este acuzată direct. „Pentru un cost minim, cu secrete și riscuri minime, o armă nouă și eficientă”
• Rețelele radar americane și aliate din Pacificul de Vest, sub amenințarea Chinei. A fost testată drona antiradar ASN-301. „O orbire radar temporară sau permanentă, atacuri coordonate, avertizări minime”
• În vreme de război, Zelenski luptă pe mai multe fronturi. Tactici DURE în campania de eliminare a „greilor” regionali. „Echipa președintelui utilizează instrumente cu temeiuri juridice șubrede”