Și rușii dau vina pe „SISTEM”. „Nu-l învinovățiți doar pe Putin pentru greșelile Rusiei, mitul că toate represiunile vin de la Kremlin este o modalitate convenabilă de a explica totul”

Există o idee ferm înrădăcinată în segmentul activ politic al societății ruse, respectiv aceea că toate deciziile, indiferent de nivel, de la cele mai importante și până la cele mai mici, sunt luate de de președintele Vladimir Putin.

Recentul caz al reținerii solistei trupei Stoptime, Diana Loginova, care a interpretat o melodie a unui artist interzis, este, de asemenea, ilustrativ.

Mulți, inclusiv figuri cunoscute ale opoziției, au spus imediat că Kremlinul face o greșeală și riscă să stârnească nemulțumire prin pedepsirea tinerilor.

• Implicit, în toate aceste declarații, există presupunerea că decizia de a o reține pe Diana Loginova a fost luată la Kremlin, poate chiar de Putin.
• Însă un astfel de raționament provine dintr-o idee simplificată și aproape mitologică a Kremlinului ca o formă de despotism oriental, în care un singur conducător decide totul, de la politica externă până la arestarea unei persoane pentru că a cântat un cântec pe stradă.

SPORT Sportivul român, născut la New York, vrea să învingă SUA

19:00

VIDEO Protest anti – Savonea în fața Curții Supreme de Justiție. CSM acuză că manifestațiile sunt organizate de politicieni

18:59

„Totuși, chiar și în cele mai totalitare regimuri, este fizic imposibil ca o singură persoană să controleze fiecare detaliu. Da, Putin ia decizii cu privire la război, politica externă și directive strategice majore. Dar chestiuni precum arestarea unui cântăreț necunoscut sau a unui artist stradal sunt atât de sub nivelul său, încât s-ar putea să nu fie conștient de ele”, avertizează Boris Bondarev – fost diplomat rus care a demisionat în semn de protest față de invadarea Ucrainei – într-o analiză publicată de The Moscow Times.

„Cea mai periculoasă situație pentru un ofițer de rang inferior este atunci când totul este calm”

Multe dintre lucrurile care provoacă dezbateri aprinse în sfera publică implicată politic adesea nu ajung deloc la conducerea superioară a țării. Probleme care par extrem de importante pe YouTube, canalele Telegram sau în cercurile opoziției pot fi complet invizibile pentru publicul larg și cu atât mai mult pentru președinte.

Sistemul rusesc este, înainte de toate, unul birocratic, cu propriile reguli interne, instrucțiuni, temeri și inerție. Scopul său principal este de a-și asigura propria supraviețuire, sarcina principală a oricărui funcționar fiind de a demonstra că lucrează și rămâne vigilent și receptiv.

„Cea mai periculoasă situație pentru un ofițer de rang inferior este atunci când totul este calm și nu trebuie făcut nimic anume. În astfel de cazuri, superiorii încep să-i întrebe ce fac toată ziua și să le pună la îndoială competența. Nu este suficient ca funcționarii publici să-și facă treaba; trebuie să fie văzuți că o fac – chiar dacă asta înseamnă să imite o activitate viguroasă.

• În cadrul acestui sistem, există o regulă nescrisă, dar aproape universală: dacă observi o încălcare și nu faci nimic, ești vinovat.
• Dacă nu observi asta, ești incompetent (și vinovat).

Nu există o cale sigură. Orice pasivitate este un risc. Singura modalitate de a te proteja este să acționezi. Sau mai bine – să exagerezi. Zelul excesiv ți-ar putea aduce mustrări, dar inacțiunea duce la întrebări sau chiar la respingere.

Nu este vorba de teama de represiune, ci de a-ți pierde confortul și poziția”, explică fostul diplomat rus.

„Așa funcționează majoritatea mecanismelor represive”

Să ne imaginăm că un ofițer de poliție primește o plângere cum că cineva cântă o melodie interzisă într-un loc public, continuă Bondarev.

Ca persoană normală și rezonabilă, scrie acesta, ar putea crede că nu are rost să se implice în astfel de absurdități. Dar apoi își amintește unde locuiește. Știe că, dacă ignoră situația și cineva înregistrează un videoclip, îl postează online sau depune o plângere, superiorii îl vor întreba de ce nu a făcut nimic.

„Superiorul nu va crede că ofițerul este un disident sau un dușman al statului. Îl va considera pur și simplu prost și că nu înțelege regulile jocului.

Așadar, cea mai sigură opțiune este reacția exagerată. În acest fel, dacă cineva superior se interesează vreodată, dar vede că ofițerul a «acționat proactiv», va crede că sistemul funcționează.

• Această teamă de a deveni cel care nu a acționat, cel care nu a observat sau a tăcut, este unul dintre principalele resorturi psihologice ale aparatului de stat rus.
• Îi obligă pe oamenii aflați la nivelurile inferioare și medii ale puterii să acționeze din proprie inițiativă, fără a aștepta ordine.
• Nu fac acest lucru din ură ideologică, nici pentru că Putin le-a dat instrucțiuni personale.
• Acționează preventiv pentru a evita învinovățirea, fiind veriga slabă ce ar atrage atenția de sus.

Așa funcționează, de fapt, majoritatea mecanismelor represive: nu doar de sus în jos, ci și de jos în sus, determinate de teama de cum ar putea reacționa autoritățile superioare. Fiecare pas este apoi raportat în sus, dintr-o vigilență extremă față de potențialul extremism.

În cele din urmă, se creează impresia că statul a decis în mod conștient să lupte cu o fată care cânta pe stradă, când totul a început cu un singur individ care nu a vrut să pară neglijent sau pasiv”, mai scrie Bondarev în analiza sa.

„O piramidă complexă de frică și loialitate în care birocrații manevrează pentru a supraviețui”

În consecință, acțiunile represive nu se nasc adesea ca o realizare directă a ordinelor lui Putin, ci ca rezultat al eforturilor indivizilor de a demonstra că își fac treaba. Cu fiecare incident înregistrat, oricât de minor, începe să pară că inițiativa a fost luată de sus.

„A te aștepta ca el să știe ar fi ca și cum te-ai aștepta ca directorul general al unei corporații globale să investigheze personal cine a semnat greșit un formular la o sucursală locală.

• Totuși, mitul conform căruia toate represiunile vin de la Kremlin este o modalitate convenabilă de a explica totul și de a evita responsabilitatea personală.
• Este mai ușor să crezi că un singur ticălos a dat un ordin decât să accepți că sistemul funcționează în așa fel încât mii de indivizi acționează zilnic așa cum o fac, deoarece este mai sigur și mai avantajos pentru ei.

Acest mit îi scutește pe oameni de întrebări incomode.

• Cei care se oferă voluntari să ucidă poartă responsabilitatea?
• Cei care semnează mandate de percheziție și ordine de arestare poartă și ei responsabilitatea?

Este mai ușor să spui că sunt doar niște rotițe fără nicio putere de decizie.

Drept urmare, avem un sistem care la prima vedere pare o verticală rigidă, dar în realitate este o piramidă complexă de frică și loialitate în care birocrații manevrează pentru a supraviețui. Aceasta nu este o autocrație de basm orientalistă, în care sultanul determină personal soarta fiecăruia; este o mașinărie în care fiecare roată dințată încearcă să se învârtă suficient cât să nu zboare.

De aceea este atât de important să înțelegem că cei care se opun regimului nu se confruntă cu un individ, ci cu un întreg sistem de oameni, reguli, obiceiuri, temeri și calcule de carieră”, mai scrie Boris Bondarev.

„Fără a înțelege acest lucru, cineva devine victima propriei propagande”

De aceea, mai scrie Bondarev, „atunci când vorbim despre rezistența la sistem, trebuie să înțelegem că nu luptăm împotriva unui singur om, ci împotriva întregii structuri de putere”.

„O structură construită pe frica de a pierde favoarea superiorului său. Pe nevoia de a da dovadă constant de activitate. Pe un aparat care este angajat nu atât în ​​guvernare, cât în ​​autojustificare.

Fără a înțelege acest lucru, cineva devine victima propriei propagande.

Așadar, atunci când ne întrebăm de ce o cântăreață a fost reținută și pedepsită doar pentru că și-a exprimat părerea, trebuie să ne amintim că nu a fost exclusiv opera țarului.

Este sistemul pe care l-a construit și care de atunci a căpătat viață proprie. Dacă cineva vrea cu adevărat să-l schimbe într-o zi, trebuie să înceapă prin a înțelege acest lucru fără iluzii sau simplificări”, încheie fostul diplomat rus.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Interese reciproce. Noul lider al Siriei, vânat în trecut de Rusia și SUA pentru legăturile cu al-Qaeda, a primit „binecuvântarea” lui Putin la Kremlin. Ce urmărește Moscova pe termen lung
• Războiul nervilor. Precedent periculos după ce baloanele de 100 euro din Belarus au închis aeroporturi în Lituania. Altă provocare pentru NATO, dar Rusia nu este acuzată direct. „Pentru un cost minim, cu secrete și riscuri minime, o armă nouă și eficientă”
• Rețelele radar americane și aliate din Pacificul de Vest, sub amenințarea Chinei. A fost testată drona antiradar ASN-301. „O orbire radar temporară sau permanentă, atacuri coordonate, avertizări minime”
• În vreme de război, Zelenski luptă pe mai multe fronturi. Tactici DURE în campania de eliminare a „greilor” regionali. „Echipa președintelui utilizează instrumente cu temeiuri juridice șubrede”