Prima pagină » Pastila lui Cristoiu » Ion Cristoiu: „Ce blestem pe țara asta! După Arogantul, a venit Nevolnicul”

Ion Cristoiu: „Ce blestem pe țara asta! După Arogantul, a venit Nevolnicul”

Ion Cristoiu analizează în episodul de marți al „pastilei” zilnice prestația președintelui Nicușor Dan la Antena 3, în interviul pe care l-a acordat luni seară, 15 septembrie. Concluzia reputatului om de presă este următoarea: „Ce blestem pe țara asta! După Arogantul, a venit Nevolnicul”.

Astfel, Cristoiu l-a criticat dur pe Nicușor Dan, catalogând apariția șefului statului drept „un nou eșec de comunicare”.

„Nevolnic cum e, n-a avut curaj”

„Aseară, președintele Nicușor Dan a dat și al patrulea interviu, într-o perioadă foarte scurtă, o săptămână și ceva. Așa cum am spus în «pastilele» anterioare, am fost convins că și cel de-al patrulea va fi tot la Cotruceni. El a fost în studioul Antenei 3, ceea ce îmi spune că Nicușor Dan, nevolnic, așa cum e, n-a avut curaj să-i spună lui Mihai Gâdea că a dat trei interviuri deja și că să mai aștepte”, a remarcat Ion Cristoiu.

Analistul consideră că șeful statului nu a adus nimic nou în intervenția de la A3: „Stimați compatrioți, acest al patrulea interviu a fost la fel de prost ca și celelte trei. Am spus că cele trei interviuri de până acum s-au remarcat prin absența oricărei idei, a oricărui proiect, orice nuanțare. Au fost interviuri la care răspunsul a fost plin de clișee. Același lucru s-a întâmplat și cu al patrulea interviu, ceea ce ne spune că Nicușor Dan nu are nicio treabă cu funcția de președinte, deoarece ar fi fost normal, și dacă era un primar de cătun, să-și dea seama că, după ce ai dat trei interviuri unul după altul, nu mai ai cum să-l dai pe al patrulea, pentru că n-ai ce să spui, că întrebările sunt cam aceleași”.

Unicul element care a atras atenția, spune Cristoiu, a fost întrebarea lui Mircea Badea despre drone, moment pe care jurnalistul îl califică drept „hilar”: „A fost unul dintre cele mai hilare episoade nu doar din România post-decembristă, ci și din istoria recentă a Europei. În rest, președintele n-a spus nimic”.

Nici moderatorul emisiunii, Mihai Gâdea, nu a scăpat de observațiile lui Ion Cristoiu. „La dezastrul care a fost acest interviu, un rol deosebit l-a avut Mihai Gâdea. Norocul nostru, adică norocul, nu știu, al opiniei publice a fost faptul că Mihai Gâdea, neputând face el singur o oră de interviu, în a doua oră a rugat colegii să-i pună întrebări. Au fost întrebări extraordinare puse de Mircea Badea, Sabina Iosub, Cătălina Porumbel, Sabina Preda… Au pus întrebări precise și întrebări incomode, în sensul că nu îi veneau în întâmpinarea nevoiei organice a lui Nicușor Dan de a spune clișee”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Premieră în România! Orașul în care cimitirul a fost digitalizat. Cum poți găsi mormintele cu ajutorul unui cod QR
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Universul ar putea fi de două ori mai vechi decât am crezut, susține o nouă teorie radicală
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...