Prima pagină » Tehnologie » Samsung lansează seria Galaxy S26. Ce funcții AI avansate are, cât va costa

Samsung lansează seria Galaxy S26. Ce funcții AI avansate are, cât va costa

Samsung lansează seria Galaxy S26. Ce funcții AI avansate are, cât va costa

Samsung a lansat noua serie Galaxy S26, seara trecută, la ora 20:00 a României. Au fost prezentate modelele care vor putea fi achiziționate de clienți, precum și funcțiile AI avansate de care dispun modelele, noutățile, modul în care a fost îmbunătățită experiența utilizatorilor, precum și confidențialitatea și protecția acestora. Iată cât costă un astfel de telefon în SUA și ce trebuie să cunoască utilizatorii din România.

Noua serie Galaxy S26 integrează funcţii AI dezvoltate în parteneriat cu Perplexity și cu Gemini (Google), aducând și actualizări ale Bixby. Unele dintre modelele noi sunt echipate cu procesoare Exynos proprii. Reprezentanții vorbesc despre un upgrade considerabil, având în vedere că în generaţia anterioară au fost utilizate doar cipuri Snapdragon de la Qualcomm.

De altfel, modelul Ultra vine cu o noutate, și anume va avea primul ecran mobil cu protecţie integrată a confidenţialităţii, care limitează vizibilitatea din unghi. Un upgrade așteptat de mulți utilizatori Samsung, de-a lungul ultimilor ani. Practic, nu va mai fi nevoie să investească în folii de ecran speciale care să îndeplinească acest aspect.

La data de 11 martie 2026 va avea loc lansarea globală, notează News.ro.

„Credem că AI ar trebui să fie ceva pe care oamenii să se poată baza în fiecare zi, conceput pentru a funcționa în mod constant pentru toată lumea și fără a fi nevoie de cunoștințe specializate.

Cu seria Galaxy S26, ne-am concentrat pe a face AI-ul să pară ușor de utilizat, proiectându-l pentru a îndeplini sarcini în mod natural și funcționând în fundal, astfel încât oamenii să se poată concentra pe ceea ce contează”, a declarat TM Roh, director executiv, președinte și director al diviziei Device eXperience (DX) la Samsung Electronics.

Alte detalii legate de modelele din noua serie Galaxy

  • ProScaler va îmbunătăți scalarea imaginii;
  • Funcția Nightography Video a fost îmbunătățită;
  • Funcțiile Super Steady au fost îmbunătățite și actualizate;
  • Suita Photo Assist a fost actualizată;
  • Sunt simplificate sarcinile și instrumentele care utilizează AI (Document Scanner – distorsiunile sunt eliminate);
  • Now Brief a fost personalizat;
  • Funcția Call Screening poate să identifice apelanții necunoscuți și rezumă intenția;
  • Funcția Privacy Alerts se folosește de învățarea automată pentru a le oferi utilizatorilor o experiență îmbunătățită și personalizată;
  • Knox Matrix vine cu noi criptări;
  • Utilizatorii pot opta și pentru serviciul Samsung Care+.

Modelul Galaxy S26 Ultra

  • Galaxy S26 Ultra introduce Vapor Chamber, o cameră de vapori reproiectată, care va prezenta un material de interfață termică pentru a permite căldurii „să se răspândească mai eficient pe o suprafață mai mare”;
  • Va avea Super-Fast Charging 3.0;
  • Procesorul mobil va fi personalizat – platforma mobilă Snapdragon 8 Elite Gen 5 pentru Galaxy;
  • Creșterea performanței CPU de până la 19%;
  • Este primul dispozitiv Galaxy care acceptă APV.

Samsung lansează Galaxy S26 – trei modele

Cât costă noua serie Galaxy S26

La momentul actual, în România, clienții au posibilitatea să facă precomandă pentru modelele din seria Galaxy S26. La o scurtă privire asupra unor platforme care se ocupă cu vânzarea electronicelor, un astfel de telefon, model Ultra, poate costa peste 7.000 de lei. Prețuri orientative:

  • Samsung Galaxy S26: +5.000 de lei
  • Samsung Galaxy S26 Plus: +6.300 de lei
  • Samsung Galaxy S26 Ultra: +7.300 de lei

„Precomandă acum orice Galaxy S26 și primești beneficiu client de 1.000 de lei pentru dublarea capacității de stocare și 3 luni gratuite de Care+ pentru orice asigurare împotriva daunelor accidentale și/sau furt”, arată news.samsung.com.

Altfel, în SUA, Samsung a stabilit preţul modelului de bază Galaxy S26 la 899 de dolari. Pentru Galaxy S26 Plus, prețul a fost stabilit la 1.099 de dolari. În Coreea de Sud, compania a majorat preţul modelului standard cu 8,6%.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Mediafax Foto; Shutterstock (rol ilustrativ)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pericolul ascuns din ghiozdanul copilului! Semnele pe care părinții nu trebuie să le ignore
Digi24
Donald Trump este mai periculos ca niciodată. Pe cine se va răzbuna el, după eșecul din Iran
Cancan.ro
Ea este Elena, tânăra care a murit înecată în Marea Neagră. Și iubitul ei s-a stins în același mod
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Cât mai îndurăm criza? Un economist de la UBB Cluj spune cât mai avem de îndurat
Mediafax
Așa arată MADURO după capturarea de către SUA!
Click
Cum a scăpat o mamă din colții unui rechin alb de 4 metri: „Mi-a sfâşiat pielea!”
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
Calcul complet. Ce pensie primești în România, dacă ai lucrat part-time (4 ore pe zi)?
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Rocsana Marcu după ce a părăsit definitiv România? Face bani mulți și se răsfață în vacanțe de lux
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
EXCLUSIV | Au fost puse în funcțiune primele radare fixe „de calmare a traficului” pe DN 1, între București și Ploiești
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Cum poți merge la psiholog prin CNAS fără să plătești? Cine poate beneficia de servicii decontate