Prima pagină » Actualitate » Ministerul Energiei, prima reacție după perchezițiile DNA: „Instituția cooperează deplin cu autoritățile judiciare”

Ministerul Energiei, prima reacție după perchezițiile DNA: „Instituția cooperează deplin cu autoritățile judiciare”

Cristian Lisandru
Ministerul Energiei, prima reacție după perchezițiile DNA: „Instituția cooperează deplin cu autoritățile judiciare”

Reprezentanții Ministerului Energiei au transmis un comunicat de presă după ce, marți dimineață, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat percheziții la sediul instituției, dar și la locuința  directorului Ionel Georgescu, fost șef al Direcției Generale Anticorupție, suspectat că ar fi aranjat examene pentru funcții publice.

  • Surse judiciare susțin că ancheta DNA vizează posibila implicare a lui Georgescu în aranjarea unor examene pentru ocuparea unor funcții publice.
  • Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că, deși autosuspendat o perioadă, acesta „mai trecea prin minister” și își menținea legăturile cu foștii colegi. (mai multe informații AICI)

„Ministerul Energiei a permis accesul la toate informațiile necesare”

Prin intermediul unui comunicat de presă, Ministerul Energiei a transmis că insituția cooperează cu autoritățile judiciare, „prompt și eficient”.
„Cercetările vizează activități desfășurate în perioada 2021-2022. Instituția cooperează deplin cu autoritățile judiciare în exercitarea atribuțiilor lor legale, în mod transparent, eficient și prompt. Ministerul Energiei a permis accesul la toate informațiile necesare, conform legilor și procedurilor în vigoare”, au precizat reprezentanții Ministerului Energiei.

Totodată, în același comunicat s-a mai transmis că instituția a luat act, cu „deplină responsabilitate”, de această situație.

Potrivit declarației sale de avere, Georgescu a încasat anul trecut aproape 230.000 de lei pensie de polițist, peste 85.000 de lei ca director în minister și aproximativ 400.000 de lei din funcții și consilii de administrație ale unor companii de stat.

Procurorii urmează să îl audieze pe Ionel Georgescu. Până la această oră, acesta nu a comentat public acuzațiile.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Alexandru Nazare anunță o taxă nouă pentru coletele care vin din spațiile extracomunitare

Bolojan a luat taurul de coarne! Ce le-a cerut reprezentanților instituțiilor subordonate Guvernului?

Avertisment cu privire la apariția unei noi scheme piramidale de tip „CARITAS”. Mai bine de 100.000 de români sunt în pericol să rămână fără bani

Raport îngrijorător Eurostat: România a înregistrat cea mai MARE creștere a prețurilor din Europa. Inflația a ajuns la 7,8%

Magistraţii europeni acuză Guvernul Bolojan de ATACURI politice asupra sistemului judiciar din România

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli