Prima pagină » Actualitate » Președintele absent. Fostul șef al spionilor condamnă politica externă dusă de Nicușor Dan: „Este o inadecvare profundă la funcție/Un «mers teleleu» într-o funcție care cere luciditate, ritm și autoritate”

Președintele absent. Fostul șef al spionilor condamnă politica externă dusă de Nicușor Dan: „Este o inadecvare profundă la funcție/Un «mers teleleu» într-o funcție care cere luciditate, ritm și autoritate”

Președintele absent. Fostul șef al spionilor condamnă politica externă dusă de Nicușor Dan: „Este o inadecvare profundă la funcție/Un «mers teleleu» într-o funcție care cere luciditate, ritm și autoritate”

Deși tot mai controversat pentru politica sa radicală, președintele Donald Trump a făcut celebru în lumea întreagă sloganul ”America First”. Putem vorbi de ”Romania first”și în cazul celui de-al cincilea președinte al românilor, Nicușor Dan? Constituția prevede explicit că principala atribuție a șefului statului este reprezentarea țării pe plan extern. Totuși, în 8 luni de mandat, România nu a fost reprezentată la evenimente cu o miză enormă, cum ar fi Davos sau ONU și are poziții vagi pe cele mai ardente teme de politică externă. Nicușor Dan s-a scuzat mereu că a nu fi prezent a fost ”un calcul de oportunitate”. Gândul a stat de vorbă cu Silviu Predoiu, fostul șef al SIE (Serviciul de Informații Externe), pentru a comenta de ce președintele pare atât de absent și nu înscrie România pe orbita unor acorduri internaționale vitale pentru țară.

Fostul oengist și-a luat angajamentul că va lupta pentru parteneriatele strategice cheie ale României

Ales la scrutinul electoral cu un scor impresionant (peste 6 milioane de voturi), fostul oengist Nicușor Dan nu pare foarte preocupat de reprezentarea în plan extern a țării noastre. Deși în campania electorală s-a angajat că, dacă va fi votat de români în funcția supremă din stat, va lupta pentru parteneriatele strategice cheie pentru România, la 8 luni distanță putem constata că evoluția acestei angajament este insignifiantă.

Promisiunile lui Nicușor Dan din campania electorală

Dar iată, concret, ce promitea fostul Primar general al Capitalei:

Candidatul independent participă la acțiunea de lipire a afișelor electorale organizată de voluntarii campaniei „România Onestă”, în București, în noaptea de 3 spre 4 aprilie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO.

  • Consolidarea parteneriatelor strategice, inclusiv întărirea relațiilor cu NATO și SUA.
  • Promovarea unei Uniuni Europene capabile să-și gestioneze propria securitate prin inițiativa ReArm.
  • Apărarea României: Nicușor Dan a promis alocarea treptată a 3,5% din PIB pentru apărare, în acord cu angajamentele internaționale ale României și sprijinirea capacităților naționale de producție militară. El consideră că o apărare robustă este esențială pentru securitatea națională și stabilitatea regională, având în vedere tensiunile de la granițele estice ale Europei.
  • Românii din diaspora: Candidatul s-a angajat să reformeze serviciile consulare, bazându-se pe dialoguri ample cu organizațiile care reprezintă comunitățile românești din străinătate, pentru a asigura proceduri mai eficiente și mai accesibile pentru cetățeni. Totodată, a propus crearea unei entități specializate care să ofere sprijin românilor care se întorc în țară, pentru a facilita relația acestora cu instituțiile statului.

Președintele României sau al Republicii Moldova?

Printre puținele promisiuni respectate, chiar cu exces de zel, se află sprijinul pentru Ucraina. În luna mai 2025, dacă va fi președinte, ar vota „fără discuție” pentru continuarea sprijinului european pentru Ucraina, dar și pentru „programul de reînarmare al Uniunii Europene, pentru ca Uniunea Europeană să-şi preia securitatea în propriile mâini”, afirma Nicușor Dan în cadrul dezbaterii prezidențiale de la Euronews.

Pe de altă parte, vizitele extrem de dese în Republica Moldova, numeroasele întâlniri cu Maia Sandu și parteneriatele consolidate cu Chișinăul i-au făcut pe mulți români să se întrebe dacă nu cumva Nicușor Dan este mai degrabă președintele acestei țări.

Lista de organisme internaționale unde România nu a fost reprezentată în primele 8 luni de mandat ale președintelui

  • Davos. Deși reunește elita mondială a momentului și setează agenda noilor sfere de influență, Nicușor Dan a lipsit de la forumul de la Davos, scuza oferită de consilierul său, Marius Lazurca, fiind aceea că președintele preferă ”să nu umble teleleu”, ci să stea în țară, unde sunt probleme mult mai grave. 
  • NATO. Deși alianța militară nord-atlantică are un rol pivotal în arhitectura de securitate a lumii, șeful statului a ignorat acțiunile care vizează România pe relația cu NATO, temă unde Klaus Iohannis a fost mai activ. 
  • ONU. În luna septembrie 2025, președintele a explicat motivele care l-au făcut să nu meargă la Adunarea Generală a ONU. La fel ca și în cazul Davos, Dan a spus că era mai important să rămână în țară, pentru că a participat la o sedință a coaliției, a condus o alta a CSAT și a discutat cu mai mulți investitori.
  • Tot ca la Davos, România a fost reprezentată la ONU de ministrul de Externe Oana Țoiu.
Oana Țoiu, ministrul de Externe al României / foto: Mediafax Foto

Oana Țoiu, ministrul de Externe al României / foto: Mediafax Foto

„Tot timpul este un calcul de oportunitate. România a fost prezentă acolo cu o delegație condusă de doamna ministru de Externe. În toate conferințele, România și-a exprimat punctul de vedere. Evident că ne-am consultat înainte ca delegația să plece. Am avut o dezbatere internă, numai că tot timpul, după cum am spus, e un calcul de oportunitate. Președinții altor țări sunt în funcție unii de 3 ani, unii de 5 ani. Unii au probleme mai mici de deficit decât are România. Să mergi 5-6 zile la ONU, să lipsești din țară, sau să fii prezent în țară… Am considerat că e mai util să fiu prezent în țară în perioada asta”, s-a scuzat președintele la acel moment.

  • Consiliul European. Deși este invitat permanent la sesiunile Coaliției de Voință, șeful statului pare mai mult un element de decor, prezența sa fiind chiar mai invizibilă decât cea a lui Klaus Iohannis

Avem președinte doar pe hârtie. Temele mari ale agendei globale unde România nu există

În egală măsură, agenda internațională, care se transfigurează cu o viteză uluitoare în ultimul an, fiind marcată de tranzacții și repoziționări diplomatice intense, pare să pună alte probleme președintelui, care reacționează cu lentoarea devenită marcă înregistrată.

  • SUA – Groelanda. Nicușor Dan s-a declarat «îngrijorat de escaladarea replicilor dintre SUA și UE” și face un apel la dialog» abia după zile bune de la escaladarea conflictului extern, printr-un comunicat de presă.
  • Relația cu China. Deși gigantul asiatic ocupă un loc tot mai proeminent în arhitectura globală, România neglijează această relație, atât pe cale diplomatică, dar și comercială. Relația bilaterală cu China este ignorată pe agenda de politică externă a României.
  • Relația dificilă cu partenerul strategic SUA. Odată cu anularea alegerilor din decembrie 2024 și câștigarea unui al doilea mandat de către Donald Trump, relația cu partenerul strategic al României a involuat în mod accelerat. Mai mult, în luna mai Ambasada SUA la București a exclus oficial România din programul Visa Waiver.

  • Vizita oficială la Casa Albă. La un an de la instalarea lui Trump la Casa Albă, spre deosebire de președintele Poloniei, Karol Nawrocki, Nicușor Dan încă nu a fost invitat în vizită oficială, deși MAE dă asigurări că se lucrează intens la asta. Există un contrast între viteza cu care şefii de state şi de guverne din Polonia, Germania, Franţa, Marea Britanie şi alte ţări au fost primiţi la Casa Albă şi situaţia României.

Silviu Predoiu: În actualul context internațional, prezența la formate multilaterale precum Davos nu mai e opțiune, ci obligație

Fostul director al SIE (Serviciul de Informații Externe) Silviu Predoiu (foto) a comentat, în exclusivitate pentru Gândul, punctele vulnerabile din strategia externă a lui Nicușor Dan. În primul rând, observă specialistul, nu este grav în sine faptul că acesta nu participă la formatele unde se dă ora exactă a politicii mondiale, deoarece și alți președinți ai României au mai absentat. Însă, în actualul context internațional care schimbă din temelii zonele de influență, prezența era obligatorie, mai ales la început de mandat când se poate intra în circuitul internațional. Președintele nu are o înțelegere elementară a obligațiilor funcției, iar când totuși este prezent la evenimentele importante, tot absent pare, punctează Silviu Predoiu.

MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO

Absența punctuală de la unul sau altul dintre aceste evenimente nu este, prin ea însăși, o problemă. Nici foștii președinți ai României nu participau, an de an, la toate reuniunile internaționale importante. Problema apare atunci când această absență nu este compensată de nimic. Pentru un președinte aflat la început de mandat, astfel de forumuri reprezintă una dintre puținele ocazii reale de a intra rapid în circuitul internațional: de a cunoaște lideri, de a fi cunoscut, de a construi relații personale și canale formale, dar și informale de comunicare.

”Incapabil să folosească tribunele internaționale pentru a proiecta un mesaj, o direcție sau măcar o poziție recognoscibilă

În actualul context internațional însă, marcat de reașezări geopolitice majore, de conflicte deschise și de repoziționări strategice, prezența la formate multilaterale precum Forumul de la Davos nu mai este o chestiune de opțiune, ci una de obligație. Absența președintelui României nu transmite prudență, ci neînțelegerea elementară a obligațiilor și responsabilităților ce îi revin. Ea confirmă un risc major despre care vorbesc de mai bine de un an: alunecarea României spre irelevanță internațională. 

În cazul președintelui Nicușor Dan însă, problema este însă și mai serioasă. Nu discutăm doar despre absențe fizice, ci despre o inadecvare profundă la funcție. Avem un președinte care este absent chiar și atunci când este prezent, incapabil să folosească tribunele internaționale pentru a proiecta un mesaj, o direcție sau măcar o poziție recognoscibilă. Din păcate, asistăm la un „mers teleleu”, ca să îl cităm pe consilierul său, într-o funcție care cere luciditate, ritm și autoritate.

”Lipsa de reacție în cazul SUA – Groenlanda și relația cu Statele Unite este o non-poziție”

Chestionat în legătură cu alte teme esențiale pe agenda externă a țării, precum relația cu SUA sau disputa SUA – Groenlanda, fostul șef al SIE a punctat că, în realitate, pozițiile lui Nicușor Dan sunt non-poziții care nu transmis nimic.

  • Poziția exprimată de președintele Dan în cazul SUA–Groenlanda este, în fapt, o non-poziție. Nu spune nimic. Nu angajează nimic. Nu clarifică nimic. România ar fi trebuit să aibă o poziție clară și asumată pe acest subiect, nu pentru a face pe plac Washingtonului sau pentru a-l provoca, ci pentru a rămâne coerentă cu propriile principii pe care le invocăm constant: inviolabilitatea frontierelor, respingerea utilizării forței sau a amenințării cu forța, respectarea dreptului internațional.
  • Dacă aceste principii sunt valabile doar atunci când nu deranjează pe nimeni, ele nu mai sunt principii, ci simple formule de discurs. Tăcerea sau ambiguitatea într-un astfel de moment nu înseamnă echilibru, ci lipsă de coloană vertebrală diplomatică. Iar aceasta din păcate nu rămâne doar percepția președintelui ci se extinde la România, pe care o reprezintă în relațiile internaționale. 

”Declarația despre alegeri a lui Trump ar trebui să ne îngrijoreze profund”

Referitor la declarația președintelui SUA de la Davos, care a cerut imperios alegeri libere și corecte ca fundament al democrației, fostul director SIE apreciază că, deși nu este o aluzie directă la situația anulării alegerilor din 6 decembrie 2024, este o luare de poziție care ar trebui să îngrijoreze România.

Donald Trump s-a ales cu o vânătaie la mâna stângă

Donald Trump s-a ales cu o vânătaie la mâna stângă

  • În ceea ce privește anularea alegerilor din România, aceasta este o problemă majoră pentru România, nu pentru Statele Unite. Nu cred că declarația lui Donald Trump despre alegeri corecte, făcută la Davos, a vizat explicit România. Dar simplul fapt că subiectul planează în discuțiile internaționale ar trebui să ne îngrijoreze profund. Vulnerabilitatea democratică este a noastră și va fi exploatată de alții dacă nu este clarificată rapid și credibil, mai observă fostul director SIE. 

Rolul și calitatea consilierilor prezidențiali. Are președintele capacitatea de a valorifica inputul lor?

În același comentariu, expertul a analizat și rolul consilierilor președintelui, dar și relația adesea nediscutată public dintre Nicușor Dan și aceștia, știindu-se că șeful statului e foarte refractar la recomandările acestora încă de când era primar al Capitalei.

Nu cred că președintele are efectiv 75 de consilieri în sens strict; cel mai probabil, cifra menționată include întregul personal al Administrației Prezidențiale. Dar discuția despre număr este secundară. Problema reală este calitatea consilierilor președintelui: pregătirea, experiența și capacitatea de a furniza analiză strategică solidă.

Mai există însă un aspect esențial, adesea trecut sub tăcere: relația dintre consilier și cel consiliat. Oricât de bun ar fi un consilier, dacă președintele nu are interesul, capacitatea de a asculta, de a înțelege și de a valorifica inputul primit, întregul mecanism devine decorativ. Slaba implicare externă a președintelui nu poate fi pusă exclusiv pe seama consilierilor; ea reflectă, în mod inevitabil, în primul rând, limitele celui care ocupă funcția.

Refuzul invitației privind Consiliul pentru Pace propus de Trump este justificat

Fostul prezidențiabil apreciază că există, totuși, o latură lăudabilă a poziției lui Nicușor Dan pe plan extern, și anume declinarea invitației lui Donald Trump ca România să devină membră a Consiliului pentru Pace.

Această inițiativă, chiar dacă este prezentată într-o formă instituțională, pare mai degrabă rezultatul orgoliului politic personal al președintelui Trump decât expresia unei nevoi reale în arhitectura globală de securitate.

Chiar și o lectură rapidă a documentelor fondatoare (carta/ statutul) arată că obiectivele Consiliului sunt neclare, mecanismele sunt insuficient definite, iar accentul cade mai degrabă pe măreția și autoritatea nelimitată a fondatorului decât pe funcționalitate. În acest context, entuziasmul inițial al administrației prezidențiale, generat de primirea invitației era previzibil, dar nu și obligatoriu de urmat până la capăt. Din acest motiv, reacția actuală de reținere și temporizare este justificată. Prudența într-un asemenea caz nu este un semn de slăbiciune, mai ales atunci când sunt implicate costuri financiare majore și angajamente pe termen lung într-o construcție încă neclară, a conchis Silviu Predoiu.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI

Recomandarea video

Mediafax
Țara de lângă România care se ferește de EURO. Decizia care intrigă Europa
Digi24
Oana Gheorghiu: Sunt domenii în care statul nu are ce să caute. Cine spune că pot fi reformate companiile într-un an, minte
Cancan.ro
Alimentele care duc la boli fatale. Dr. Sava trage semnalul de alarmă
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce imagini! A ales o fustiță extrem de provocatoare
Adevarul
Cine este Alex Pretti, bărbatul de 37 de ani împușcat în timpul protestelor din Minneapolis împotriva agenților ICE
Mediafax
Cât costă cea mai SCUMPĂ ciorbă din România. Te „arde” rău la buzunar
Click
4 zodii intră într-o nouă eră din 28 ianuarie. Urmează 13 ani de transformări profunde, se schimbă totul din temelii, încep o nouă viață
Digi24
Moda celor două prenume la români. Care sunt cele mai populare sau rare și de ce ar trebui să ținem cont: „Să fie ușor de purtat”
Cancan.ro
Vine gerul arctic în februarie. Fenomenul meteorologic care schimbă prognoza
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Brigitte Pastramă după ce a dispărut din showbiz! E cu totul altă persoană, după ce și-a scos acidul din buze
Ciao.ro
Parada posterioarelor! Imagini de neratat cu cei mai mulați colanți ai vedetelor din România
Promotor.ro
Singura mașină pe care și-o dorește Ion Țiriac. Una din cele mai iconice și mai valoroase mașini din istoria automobilului
Descopera.ro
Un fizician a găsit locul din Univers unde trăiește Dumnezeu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ștrulă: – Nu mai pot! Nevastă-mea vrea să facem dragoste în fiecare zi!
Descopera.ro
Contracepția ar putea prelungi viața unor mamifere, arată un nou studiu