Prima pagină » Știri » România, sub cod galben. Unde va ploua în averse și unde apar condiții de grindină. ANM, noi informații pentru Gândul

România, sub cod galben. Unde va ploua în averse și unde apar condiții de grindină. ANM, noi informații pentru Gândul

Cristian Lisandru
România, sub cod galben. Unde va ploua în averse și unde apar condiții de grindină. ANM, noi informații pentru Gândul

România se află sub o atenționare meteorologică – cod galben – emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Această atenționare este valabilă până în data de 4 aprilie, la ora 18:00.

Potrivit meteorologilor, vor fi ploi – local – însemnate cantitativ, ninsori la peste 1.800 m altitudine și se va depune strat de zăpadă.

Sursa – ANM

„Ploile vor avea și caracter de aversă, iar vineri și sâmbătă vor fi însoțite izolat de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină.

În intervale scurte de timp, sau prin acumulare până la sfârșitul intervalului, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de 40…60 l/mp.

În Carpații Meridionali, iar din noaptea de vineri spre sâmbătă și în Carpații Orientali, la peste 1800 m altitudine, temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă cu grosimi, în medie, de 10…20 cm”, au transmis meteorologii ANM.

„Așteptăm ploi cu caracter local în majoritatea regiunilor”

Meteorologul de serviciu al ANM a transmis, în exclusivitate pentru Gândul, cum va fi vremea astăzi, 3 aprilie 2026.

„Astăzi, în continuare, așteptăm ploi cu caracter local în majoritatea regiunilor.

  • În partea de sud-est – foarte probabil în această după-amiază -, izolat, avem descărcări electrice.
  • Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în Banat și Crișana. Dar la rafală nu se vor depăși 45 km/h.

Dacă ne raportăm la regimul termic se vor înregistra valori de temperaturi comparabile cu cele din ziua anterioară, practic cuprinse, în general, între 10 și 18 grade, cu cele mai mari temperaturi în partea de nord-vest a țării”, a precizat, pentru Gândul, meteorologul de serviciu al ANM.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!