Prima pagină » Știri politice » Victor Negrescu, de Ziua Europei: A fi pro-european înseamnă mai mult decât o etichetă politică. Înseamnă să crezi în cooperare, dialog, demnitate

Victor Negrescu, de Ziua Europei: A fi pro-european înseamnă mai mult decât o etichetă politică. Înseamnă să crezi în cooperare, dialog, demnitate

Victor Negrescu a transmis un mesaj, cu ocazia Zilei Europei, pe 9 mai 2026. Vicepreședintele Parlamentului European susține că a fi pro-european reprezintă „mai mult decât o etichetă politică”. El susține că „înseamnă să crezi în cooperare, dialog, demnitate umană”.

Victor Negrescu a adus în atenție campania și evenimentele organizate de Ziua Europei, pe 9 ani, alături de PES activists România. În cadrul reuniunilor, discuțiile au pendulat asupra fondurilor europene, precum și asupra viitorului bugetului european. De asemenea, s-a discutat despre aderarea la OCDE, dar și despre „drumul către zona Euro”.

Victor Negrescu, de Ziua Europei A fi pro-european înseamnă mai mult decât o etichetă politică. Înseamnă să crezi în cooperare, dialog, demnitate

Victor Negrescu

Victor Negrescu: „Pro-român = pro-european = pro-occidental”

„9 Mai – Ziua Europei este în primul rând despre oameni, despre noi, europenii. În fiecare an, împreună cu PES activists România, ieșim din zona discursurilor formale și mergem către oameni. Asta am făcut și astăzi, prin campania și evenimentele organizate în toată țara, dar și cu invitații care au acceptat să participe la discuțiile noastre de la București despre viitorul României și al Europei.

Am vorbit deschis despre fondurile europene, despre viitorul buget european, despre aderarea la OCDE, despre drumul către zona Euro și despre cum pot toate aceste lucruri să se transforme în dezvoltare concretă pentru România. Mulțumesc tuturor colegilor implicați în organizarea evenimentelor pentru mobilizare și energie.

Pentru mine, a fi pro-european înseamnă mai mult decât o etichetă politică. Înseamnă să crezi în cooperare, dialog, demnitate umană, respect și soluții construite împreună. Înseamnă să susții apartenența României la Uniunea Europeană și la spațiul occidental, dar și să ai curajul să vorbești despre ce trebuie îmbunătățit și despre cum Europa poate fi mai aproape de cetățeni. Pro-român = pro-european = pro-occidental.

PES activists România a fost creat tocmai din această convingere: că oamenii trebuie implicați, ascultați și încurajați să participe la dezbaterile despre viitorul societății. Dincolo de politică, este vorba despre comunitate, idei, implicare și despre dorința de a construi ceva util împreună.

Am discutat și despre lucrurile care contează pentru mulți oameni: educație, locuri de muncă, combaterea sărăciei, șanse pentru tineri, investiții și dezvoltare sustenabilă. Europa trebuie să fie despre oameni și despre capacitatea de a crea oportunități reale.

9 Mai rămâne o zi importantă pentru că ne amintește că marile proiecte se construiesc prin solidaritate, muncă și încredere în viitor. Este o zi istorică pentru România, Ziua Independenței, act care a consfințit înscrierea definitivă a ţării pe harta Europei.

La mulți ani, Europa! La mulți ani, România!”, este mesajul transmis de Victor Negrescu, pe Facebook.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Mediafax Foto

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Este Ucraina la capătul puterilor? Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Kievul
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Legătură paranormală? Mihai Onilă, vegheat de fiica-înger în spital: „Cei care nu mai sunt alături de noi din iubire ne ajută”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii