Prima pagină » Magazin » În noiembrie 2021, o femeie s-a închis într-o peșteră adâncă de 70 de metri, într-un experiment neobișnuit. Când a ieșit, a crezut că au trecut doar 160 de zile. Ce an era, de fapt

În noiembrie 2021, o femeie s-a închis într-o peșteră adâncă de 70 de metri, într-un experiment neobișnuit. Când a ieșit, a crezut că au trecut doar 160 de zile. Ce an era, de fapt

În noiembrie 2021, o femeie s-a închis într-o peșteră adâncă de 70 de metri, într-un experiment neobișnuit. Când a ieșit, a crezut că au trecut doar 160 de zile. Ce an era, de fapt

Sportiva de anduranță și alpinista spaniolă Beatriz Flamini a petrecut singură 500 de zile într-o peșteră adâncă de 70 de metri, fără lumina soarelui, ceasuri sau contact uman, în numele științei, scrie timesofindia.indiatimes.com.

Experimentul fără precedent a avut ca scop înțelegerea modului în care izolarea prelungită afectează creierul și corpul uman, dar și percepția timpului.

Sondaj Gândul


Ce ar trebui să facă președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan de către Parlament?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

„Ruptă” de orice formă de civilizație, începând cu noiembrie 2021, Flamini a trăit în izolare completă, până în aprilie 2023.

Sportiva și cercetătorii nu au fost uluiți doar de capacitatea ei de a supraviețui acestui experiment, ci și de percepția ei deformată a timpului.

Flamini a crezut că a stat în peșteră doar 160 de zile, nefiind conștientă că au fost, de fapt, 500 de zile!

500 de zile au schimbat totul în peștera adâncă de 70 de metri

La o adâncime de 70 de metri, în apropiere de Motril, provincia spaniolă Granada, peștera care a devenit casă pentru Beatriz Flamini nu era un loc obișnuit de „locuit”.

Acolo nu intra lumina soarelui, nu existau ferestre și nici vremea nu-și făcea simțită prezența, pentru a marca trecerea zilei.

Temperatura a rămas mereu constantă, în timp ce tăcerea și întunericul au cuprins-o, luni la rând, pe aventurieră.

Exista însă o zonă modestă cu mâncare, apă, cărți, un aragaz mic și camerele care au înregistrat activitățile zilnice, dar nu și ceasuri, calendare, televizoare, telefoane mobile sau acces la internet.

Fiecare masă, fiecare oră de somn și moment de trezire s-au desfășurat fără ca protagonista să știe ceva despre lumea de afară.

Flamini a intrat în peșteră în data de 21 noiembrie 2021, ca parte a Proiectului Timecave.

Timp de 17 luni, peștera a fost casa ei, un laborator „viu”, unde cercetătorii au analizat modul în care mintea se adaptează la mediu, când este complet „desprinsă” de cotidian.

De ce au vrut cercetătorii ca o persoană să trăiască sub pământ

Proiectul a reunit psihologi, neurochirurgi, cronobiologi și specialiști în peșteri din diferite instituții ale Spaniei, care au analizat cum izolarea extremă afectează memoria, emoțiile, somnul și luarea deciziilor.

Viața în peșteră avea un singur program: cel făcut de Flamini.

Nu a avut acces la telefonul mobil, televizor, internet, radio sau ziare, fiind deconectată de la prezent.

Alimentele erau livrare periodic într-un anumit loc, fără interacțiune cu echipa de suport.

Cu excepția situațiilor de comunicare urgentă, femeia nu a avut contact cu altă persoană timp de 500 de zile.

De-a lungul timpului, obiceiurile zilnice precum cititul, antrenamentul și pregătirea meselor au devenit singura „viață” pe care o cunoștea Flamini.

Cum și-a ocupat timpul 500 de zile

În loc să aștepte pur și simplu încheierea experimentului, Flamini a menținut o rutină disciplinată. A făcut sport, a citit zeci de cărți, a croșetat, a gătit, a făcut curățenie și a scris într-un jurnal.

A înregistrat zilnic clipuri, pentru ca savanții să le poată analiza. Nu a mai vorbit tare, deoarece a început să aprecieze liniștea, după cum a spus chiar ea.

Practic, Flamini a devenit „una” cu mediul izolat în care a trăit 500 de zile.

De ce a crezut că au trecut doar 160 de zile

Flamini a avut cea mai mare surpriză când a ieșit din peșteră, în 14 aprilie 2023.

Ea se aștepta ca experimentul să dureze „mai mult”, dar a aflat că trecuseră deja 500 de zile!

În mintea ei, femeia a crezut că au trecut 160-170 de zile.

Potrivit cercetătorilor, această deformare a timpului, în mintea lui Flamini, demonstrează cât de mult ne bazăm pe referințe externe.

Fără semnalele obișnuite care separă o zi de alta, percepția timpului s-a îndepărtat gradual de realitate, iar lunile au părut mai scurte decât erau în realitate.

Lumea a mers înainte fără Flamini

În timp ce sportiva trăia sub pământ, viața a continuat la suprafață.

Femeia a aflat că a ratat evenimente globale importante, precum decesul Reginei Elisabeta II, explozia AI-ului și a ChatGPT și numeroase schimbări politice, sportive, culturale, care au ținut titlurile ziarelor, în absența ei.

Flamini ar fi vrut să stea și mai mult în peșteră

Una din cele mai mari surprize a survenit după ce Flamini a încheiat experimentul.

În loc să se simtă ușurată, temerara a recunoscut că a fost ușor dezamăgită că s-a încheiat: ea a glumit cu reporterii că ar mai fi stat „alte 500 de zile” în peșteră.

Experimentul din peșteră cu Beatriz Flamini a devenit unul din cele mai remarcabile studii realizate despre izolarea umană.

Dincolo de dovada unei excepționale rezistențe psihice și mentale, cercetătorii au putut evalua și modul în care oamenii se adaptează după ce sunt „deconectați” de la ritmul vieții cotidiene.

Pe măsură ce oamenii de știință continuă să exploreze limitele rezilienței umane, călătoria de 500 de zile a lui Flamini în „mijlocul Pământului” oferă un studiu real despre cum ne împăcăm cu izolarea extremă.

A fost mai mult decât o provocare demnă de Cartea Recordurilor. Experiența lui Flamini a contribuit la mai buna înțelegere a izolării, a percepției umane, atunci când punctele de referință dispar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Și vocea ar putea arăta cât de rapid îmbătrânești. Ce este „ceasul vocal”?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!