Regiunile ucrainene „vânate” de Kremlin. The Insider: „Cererile teritoriale ale lui PUTIN par mai nerealiste ca niciodată”

Din luna octombrie a anului 2023, forțele rusești au desfășurat o ofensivă aproape non-stop, deținând inițiativa militară clară încă din momentul în care contraofensiva Ucrainei nu a reușit să realizeze progrese teritoriale substanțiale. Cu toate acestea, amploarea câștigurilor rusești pălește în comparație cu enormele resurse materiale și umane cheltuite pentru a le realiza.

Conform resursei cartografice ucrainene DeepState – proiect ucrainean care menține o hartă actualizată periodic a controlului teritorial în zona de război și publică rapoarte din prima linie bazate pe informații open source (OSINT), precum și pe informații furnizate de surse militare ucrainene -, după încheierea fazei de manevră a războiului, în 2022, schimbările teritoriale au încetat aproape complet.

În cel mai bun caz, acestea se ridică acum la doar câteva sute de kilometri pătrați pe lună, se arată într-o analiză publicată de The Insider.

ULTIMA ORĂ Sorin Grindeanu recunoaște înfrângerea PSD-ului în cursa pentru Capitală: „Un scor de 20% nu ne satisface”. Cum comentează scorul Ancăi Alexandrescu

00:51

BREAKING NEWS Anca Alexandrescu, revelația alegerilor, care s-a clasat pe locul 2: „Este doar începutul!” Secretele celei care a îngenuncheat PSD-ul

00:35

La 14 august 2025, forțele ruse ocupau 114.479 de kilometri pătrați în interiorul granițelor Ucrainei recunoscute la nivel internațional – dar doar 5.600 dintre aceștia au fost ocupați de la 1 august 2023. Deși Rusia a sărbătorit anunțul din septembrie 2022 – potrivit căruia anexa patru regiuni ucrainene -, forțele ucrainene controlează încă aproximativ 6.500 de kilometri pătrați în regiunea Donețk, 7.300 în Zaporojie și 7.900 în Herson.

Singura regiune anexată oficial de Rusia în octombrie 2022 – care este aproape în întregime ocupată de forțele sale armate – este Luhansk, unde trupele ucrainene dețin acum abia 160 de kilometri pătrați – doar 0,6% din suprafața totală.

În ultimii 2 ani, Rusia a făcut progrese vizibile doar în regiunea Donețk

Aproape toate progresele vizibile ale Rusiei pe hartă, în ultimii doi ani, au avut loc în regiunea Donețk. În Zaporojie, extinderea teritoriului aflat sub control rusesc se ridică la puțin peste 150 de kilometri pătrați, în timp ce în Herson nimic nu s-a schimbat – în mare parte pentru că cele două părți sunt separate acolo de râul Nipru.

În același timp, forțele rusești au stabilit mai multe puncte de sprijin izolate în regiunile Sumy și Harkov – inclusiv unul considerabil, adiacent orașului Luhansk, în jurul orașului Kupiansk din regiunea Harkov.

În plus, rușii au reușit să cucerească mici porțiuni de teritoriu în regiunea Dnipropetrovsk, de-a lungul graniței sale cu Donețk. Nu în ultimul rând, încă din prima etapă a războiului, trupele rusești au deținut o mică porțiune din regiunea Mykolaiv – 137 de kilometri pătrați pe peninsula Kinburn, care este conectată fizic cu partea din regiunea Herson care rămâne sub ocupație rusă.

Astfel, harta actuală a controlului teritorial rusesc în Ucraina poate fi împărțită în mai multe categorii:

• Luhansk este aproape în întregime ocupat, aliniindu-se viziunii politice a Kremlinului.
• Donețk și Zaporojie sunt ocupate în proporție de aproximativ 75%, iar operațiunile ofensive care vizează atingerea completă a granițelor administrative din Donețk rămân o perspectivă realistă (chiar dacă ocuparea capitalei regionale Zaporojie, care se află încă sub control ucrainean, ar necesita un efort major).
• Hersonul este ocupat în proporție de puțin peste 70%, iar orice încercare de a ajunge la granița administrativă este nerealistă din cauza necesității unei operațiuni de traversare a râului Nipru.

Sumî, Harkov, Dnipropetrovsk și Mykolaiv prezintă mici „buzunare” de teritoriu asupra cărora Kremlinul nu și-a revendicat oficial suveranitatea, dar pe care le ocupă totuși.

Cum ar arăta o opțiune de „compromis”, în viziunea Kremlinului

Deși Donald Trump le-a spus liderilor europeni și lui Volodimir Zelenski, înainte de summit-ul din Alaska, că nu va discuta despre posibile „schimburi teritoriale” cu Vladimir Putin, tocmai această chestiune a stârnit cea mai aprinsă dezbatere. De fapt, Trump însuși a declanșat discuția, sugerând un fel de „schimb” viitor, se mai arată în analiza publicată de The Insider.

Mai târziu, la bordul avionului în drum spre Alaska, președintele american și-a clarificat poziția: controlul teritorial va fi într-adevăr pe masă, dar orice decizie finală va aparține autorităților ucrainene competente.

În linii mari, opțiunile existente pentru o soluționare „pe teren” variază de la ceea ce Ucraina și aliații săi europeni au declarat deja acceptabil – o înghețare a frontului actual – până la cerințele maximaliste ale lui Vladimir Putin, neschimbate din iunie 2024, care includ controlul deplin asupra celor patru regiuni pe care Rusia le-a anexat oficial în octombrie 2022: Luhansk, Donețk, Zaporojie și Herson, în interiorul granițelor lor administrative.

Din punctul de vedere al Kremlinului, așa-numita opțiune de „compromis” ar arăta astfel: forțele ucrainene s-ar retrage complet din regiunea Donețk, în timp ce, în schimb, trupele rusești s-ar retrage din Sumy, Harkov și, probabil, și din regiunile Dnipropetrovsk și Mykolaiv.

Se pare că status quo-ul s-ar menține în regiunile Zaporojie și Herson. Totuși, chiar și acest lucru este departe de a fi sigur, deoarece trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, ar fi putut interpreta greșit mesajul lui Putin în timpul celei mai recente întâlniri față în față de la Moscova – întâlnirea care a pus în cele din urmă în mișcare discuțiile din Alaska.

Bătălia pentru Bakhmut a durat 327 de zile, iar Wagner a pierdut 19.500 de oameni

O retragere a lui Zelenski din Donețk pare foarte puțin probabilă – nu doar pentru că schimbul ar fi departe de a fi echivalent ca amploare (6.500 de kilometri pătrați față de aproximativ 1.500 deținuți în prezent de forțele rusești în Sumy, Harkov, Dnipropetrovsk și Mykolaiv la un loc), ci și pentru că i-ar oferi inamicului un avantaj militar extrem de disproporționat.

• Ceea ce se propune este ca forțele ucrainene să abandoneze o zonă de orașe importante cu fortificații defensive bine pregătite și extinse – Sloviansk, Kramatorsk, Kostyantynivka, Pokrovsk (cunoscut sub numele de Krasnoarmiisk până în 2016), Drujkivka și Mîrnohrad (Dîmîtrov până în 2016).
• Fiecare dintre aceste orașe avea o populație înainte de război între 50.000 și 150.000 de locuitori și fiecare este capabil să funcționeze ca un „oraș-fortăreață”.
• Cât de sângeroase și prelungite pot fi bătăliile pentru orașele fortificate din Donbas au fost deja demonstrate de atacurile Rusiei asupra orașului Bakhmut (Artemivsk până în 2016) și Avdiivka, precum și de luptele în curs de desfășurare pentru Chasiv Yar și Toretsk (Dzerjinsk până în 2016).

Un set de documente interne ale Grupului Wagner, divulgate în mod neoficial – mai notează The Insider -, a dezvăluit că numai în bătălia pentru Bakhmut – care a durat 327 de zile – forța mercenară a pierdut 19.500 de oameni.

În așa-numita „mașină de tocat carne Avdiivka”, care s-a prelungit timp de aproape jumătate de an, forțele ruse au pierdut aproximativ 16.000 de soldați și aproape 700 de echipamente militare.

Bătăliile pentru Chasiv Yar și Toretsk, care au început în aprilie și, respectiv, iunie 2024, sunt încă în desfășurare. Mai mult, în partea regiunii Donețk, controlată de Ucraineni, a fost construită o mare parte din infrastructura defensivă – o rețea de fortificații inginerești integrate în perimetrul defensiv mai larg din estul Ucrainei.

„Podul terestru” către Crimeea”

Cu alte cuvinte, mai arată The Insider, ceea ce se propune echivalează cu abandonarea unui teritoriu care ar putea ține în frâu forțele rusești timp de multe luni – dacă nu chiar ani. Pentru Rusia, ocuparea restului regiunii Donețk ar veni cu prețul a zeci de mii de victime.

Iar pentru Ucraina ar însemna predarea fortificațiilor construite și retragerea în poziții nepregătite în regiunile Harkov și Dnipropetrovsk, toate în schimbul unor mici fâșii de frontieră cu o valoare militară sau politico-diplomatică redusă sau inexistentă.

De asemenea, nu trebuie trecută cu vederea importanța simbolică a Slovianskului, orașul din care forțele ucrainene au forțat detașamentele lui Igor Girkin – lider al milițiilor din Republica Populară Donețk, figură-cheie în timpul tulburărilor civile pro-ruse din Ucraina din 2014 – să se retragă.

Pentru ca Volodimir Zelenski să accepte astfel de concesii, ar avea nevoie în schimb de nimic mai puțin decât o retragere rusă la scară largă – de exemplu, în regiunea Zaporojie -, împreună cu predarea unui atu vital din punct de vedere strategic, respectiv Centrala Nucleară Zaporojie.

Acest lucru, însă, contrazice direct poziția lui Putin privind „cele patru noi regiuni” și ar oferi Ucrainei un avantaj militar în cazul în care ostilitățile s-ar relua în teatrul de operațiuni sudic, unde trece mult discutatul „pod terestru” către Crimeea.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

ZAPAD – 2025 | Rusia și Belarus își vor umfla „mușchii” lângă granițele Poloniei și Lituaniei? Precedentul „UCRAINA”, sursă de anxietate și suspiciuni

O vulnerabilitate a tancurilor NATO, descoperită după ce un tanc rusesc de ultimă generație a fost eliminat de o dronă FPV ucraineană

Washingtonul șovăie, Moscova e AMENINȚĂTOARE. Președintele Atlantic Council: „Europa se confruntă cu un moment strategic”

Experții Atlantic Council, după întâlnirea Trump-Putin din Alaska: „Liderul de la Kremlin se întoarce la Moscova cu ZÂMBETUL pe buze”