Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Agricultură » Un fost vicepreședinte al Autorității Sanitare Veterinare explică pentru Gândul de ce soluția pentru pierderile ciobanilor ar fi procesarea cărnii în preparate la conservă

Un fost vicepreședinte al Autorității Sanitare Veterinare explică pentru Gândul de ce soluția pentru pierderile ciobanilor ar fi procesarea cărnii în preparate la conservă

Un fost vicepreședinte al Autorității Sanitare Veterinare explică pentru Gândul de ce soluția pentru pierderile ciobanilor ar fi procesarea cărnii în preparate la conservă

Dănuț Păle, medic veterinar și fost vicepreședinte al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), a explicat pentru Gândul că una dintre soluțiile care ar putea remedia pierderile suferite de crescătorii de ovine este prelucrarea cărnii de oaie în conserve. Medicul clarifică faptul că variola ovină nu reprezintă un pericol pentru consumul cărnii, câtă vreme carnea este supusă tratamentelor termice, în special în cazul animalelor purtătoare, dar neafectate. Acesta subliniază însă că, în stadii avansate ale bolii, apare o diminuare a calității cărnii, iar aceasta, teoretic, nu mai este comestibilă. O altă soluție este transferul cărnii către producătorii de hrană pentru animale.

Fostul vicepreședinte al ANSVSA atrage atenția că relațiile României cu țările din Orientul Mijlociu sunt foarte bune, iar conservele cu carne de oaie și-ar găsi cu ușurință cumpărătorii în regiune.

„Animalele sacrificate trebuie supuse, în funcție de boală, unor tratamente termice. Deci să prelucrăm. Ce putem prelucra? Putem să facem, în primul rând, conserve, da? Noi știm că vorbim de oaie. România nu e un mare consumator de carne de oaie.

Dar relațiile noastre cu Orientul Mijlociu sunt extraordinar de bune și am putea să trimitem conserve sau orice alt preparat care a fost supus regimului termic. Și atunci salvăm o mare cantitate de proteină, nu o mai băgăm în pământ, da? Celelalte componente care nu sunt tratabile pentru a fi transformate în conservă ar putea fi duse ca deșeuri la fabrici de procesare pentru hrana pe care o putem folosi la animalele de companie.”

Este sacrificarea animalelor singura soluție?

Acesta mai afirmă faptul că, pentru prevenirea răspândirii bolii, singura soluție practicată oriunde în lume este, spune acesta, sacrificarea animalelor.

„Regula, de când se știe: o boală infecțioasă cu o difuzibilitate atât de mare, cu riscul să nu o mai stăpânim, impune astfel de măsuri. E adevărat că omoară animalele și pe cele sănătoase. Dar, din punctul meu de vedere, există soluții.

Lucrul ăsta îl spun de foarte mult timp. Am fost patru ani de zile parlamentar și am fost vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură. Povești, atât. Spunem povești, nimic concret. Și atunci, de-aia, există această reacție, această revoltă.

Bine, acum toată lumea știe orice altceva mai mult decât are el pregătire. Dar, revenind, acum, în acest moment, regula pentru bolile majore – pesta porcină africană, pesta micilor rumegătoare, febra aftoasă – așa este peste tot în lume: stingerea cât mai rapidă a focarului pentru a limita boala, să o ținem în locul respectiv. Numai că nimeni nu respectă nimic”, a transmis Dănuț Păle.

Medicul veterinar susține că, deși animalele nu par a fi bolnave, acestea sunt purtătoare ale bolii, iar până în momentul în care semnele devin vizibile, pesta se răspândește și la celelalte ovine.

„Animalele sunt întotdeauna clinic sănătoase. Adică, din momentul în care mi-a intrat boala, multe dintre ele aparent sunt sănătoase. Dar, până îmi apar semnele de boală, în funcție de boală, pot trece câteva zile sau mai multe zile. Dar, în această perioadă, oaia și celelalte animale sunt purtătoare de virus și îl transmit și la alte animale. Și, mai devreme sau mai târziu, toate animalele se îmbolnăvesc.

Mai mult decât atât, difuzăm boala și la alte localități, pentru că, repet, nu trebuie să ne așteptăm doar la medicul veterinar, pentru că aici ar trebui mai multe instituții să-și dea mâna, inclusiv crescătorul de animale. Dar, din păcate, totdeauna totul se rezumă pe spinarea medicului veterinar. El trebuie să le facă pe toate.”

Poate fi consumată carnea, dacă animalul este bolnav?

„Boala respectivă nu este o zoonoză, nu este o boală care afectează sănătatea omului, dar, dacă nu o tratezi termic, prin manipulare, prin mișcare dintr-o parte într-alta, există riscul să plimbi virusul și în alte teritorii. De aceea se supune carnea tratamentului termic”, a transmis Dănuț Păle pentru Gândul.

Acesta explică faptul că, dacă animalul se află într-o fază accentuată a bolii, organele și carnea animalului se deteriorează și, din punct de vedere biochimic, nu mai sunt comestibile.

„Un animal bolnav, întotdeauna, în interiorul organismului, calitatea cărnii și altor organe nu mai este aceeași. Și atunci se fac confiscările de abator. Ea, biochimic, nu mai este bună. Pentru că apar niște procese. Virusul îmi distruge patul vascular, se produc fel de fel de alte reacții chimice în masa musculară, în organe. Dar, una peste alta, revenind, în acest moment, aceasta este metodologia, acesta este regulamentul european. Dar se pot face derogări, bineînțeles, cu argumente, seriozitate și cu încredere unii în ceilalți. De la fermieri, medici veterinari și alte instituții”, a concluzionat pentru Gândul Dănuț Păle, medic veterinar și fost vicepreședinte ANSVSA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Le Monde: România, pe lista țintelor Rusiei. Ce obiective strategice au fost vizate
Digi24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Cancan.ro
Divorțul secret al unui important lider PSD + primele declarații. Avem toate detaliile rupturii!
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Adevarul
Prețuri de groază la Bran, de Halloween! Turiștii au avut parte de fiori reci când au văzut cât costă un mic și intrarea la castel
Mediafax
Rogobete îl scoate pe Bolojan vinovat pentru criticile primite de PSD după petrecerea de la Timișoara
Click
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
A fost aprobată o versiune mai ieftină pentru singurul medicament injectabil din lume care previne HIV
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”