Prima pagină » Știri externe » SOFTUL ANTIPLAGIAT. Studenții români în străinătate descriu cum marile universități occidentale folosesc un FILTRU INFORMATIC CONTRA FURTULUI

SOFTUL ANTIPLAGIAT. Studenții români în străinătate descriu cum marile universități occidentale folosesc un FILTRU INFORMATIC CONTRA FURTULUI

SOFTUL ANTIPLAGIAT. Studenții români în străinătate descriu cum marile universități occidentale folosesc un FILTRU INFORMATIC CONTRA FURTULUI
Programele informatice, cheia pentru a responsabiliza autorii.

Acuzațiile de plagiat care sunt îndreptate împotriva lui Victor Ponta ar fi putut fi evitate, dacă premierul ar fi folosit un program informatic antiplagiat, în timp ce își pregătea teza de doctorat la Facultatea de Drept a Universității din București.

Astfel de softuri sunt foarte utilizate în mediul academic internațional, pentru a preveni până și plagiatul fără intenție, cum susține primul-ministru că a fost cazul său. De precizat că astfel de sisteme există și în România, chiar dacă în puține instituții de învățământ superior.

Laura Toma, o româncă absolventă a unui program de master în Comunicare Interculturală la University of Bedfordshire, Marea Britanie, a povestit pentru gândul cum se previne acolo plagiatul: „E vorba de o platformă, un soi de intranet, să spunem, pe care ți se face un cont la începutul programului de studii”.

Înainte de predarea unei lucrări – 24-48 de ore, în cazul unei lucrări de sfârșit de semestru sau câteva zile, pentru lucrare de doctorat/masterat -, autorul introduce draftul lucrării în acest sistem. Peste câteva ore, el poate vedea o analiză a lucrării, din prisma unui posibil plagiat.

„Îți sunt evidențiate paragrafele-problemă și ți se dă și lista lucrărilor, cărților, articolelor cu care lucrarea ta se aseamană. De asemenea, ți se dau procentele de similaritate pentru fiecare dintre acestea în parte și, bineînțeles, procentul total”, a mai povestit Laura Toma.

Principalul avantaj al folosirii unui asemenea soft este că, știind cât de puțin timp ai la dispoziție pentru a-ți modifica lucrarea în cazul în care programul semnalează nereguli, lipsește încă din start tentația de a te „inspira” din alte scrieri.

O situație similară ne-a povestit și Elena, absolventă a Facultății de Relații Internaționale, din cadrul Universității din București, fostă bursieră la Freie Universitat – Berlin, Departamentul de Științe Politice: „După predarea lucrării profesorului, înainte de a fi citită de acesta, era trecută printr-un program-filtru, care verifica dacă și ce ai luat de pe site-uri ori dacă ai citat sau nu sursele”, a declarat Elena pentru gândul.

De asemenea, studenții erau controlați să nu își aleagă nici măcar aceeași temă pentru două materii diferite.

„Sancțiunile erau exmatriculare și, înainte de asta, amenzi”, a mai povestit Elena.

Întrebată care este efectul unui asemenea sistem de depistare a plagiatului, aceasta a spus că „te face mult mai responsabil”. „Există constant teama sancțiunii, care e reală, comparativ cu cea din România, unde nu se aplică regulile de pedepsire a plagiatului”, ne-a mai declarat Elena.

Primul-ministru Victor Ponta este acuzat, în revista Nature, că a plagiat o parte semnificativă din lucrarea sa de doctorat pe tema Curții Penale Internaționale.

„Premierul Victor Ponta a fost acuzat că a copiat largi secțiuni ale tezei de doctorat în drept din 2003, fără a cita sursele bibliografice corespunzătoare. Dacă acuzațiile se vor dovedi întemeiate, ar putea apărea presiuni publice pentru demisia lui Ponta, conform unor surse politice. În plus, acuzațiile ridică noi dubii în legătură cu capacitatea Guvernului de combatere a corupției în învățământul superior”, scrie revista Nature, care a primit informațiile despre presupusul plagiat de la „o sursă anonimă”, pe care Victor Ponta o bănuiește a fi Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trei suroti au ajuns la 103, 104 și 109 ani. Secretul care îi INTRIGĂ pe cercetători
Digi24
EXCLUSIV Mircea Cărtărescu, în mijlocul unei controverse după o poză editată cu AI de la întâlnirea sa cu papa. Reacția scriitorului
Cancan.ro
Magicianul Daniel a fost dat dispărut pe 14 iunie 2026. După 10 zile, l-au găsit MORT 😲
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Mai e AUR partid extremist? Marea schimbare din haosul politic
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Mirabela Dauer, mărturisiri dureroase despre fiul ei pe care nu l-a mai văzut de peste două decenii: „Nu mi-a zis mamă niciodată”
Digi24
VIDEO Nicușor Dan: „20 de ani m-am luptat cu sistemul. Nu poți să te lupți cu sistemul, când ești șeful lui”
Cancan.ro
Ce au aflat procurorii despre Denise Rifai și Dan Bittman? Relațiile prezentatoarei de la Antena 1, devoalate
Ce se întâmplă doctore
Magda Pălimariu, apariție de senzație în Grecia. Fotografiile în costum de baie i-au cucerit pe fani
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Când va fi finalizat lotul 1 de pe Autostrada A0 Nord? Anunțul constructorului român
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
„Atletul lui Dumnezeu”, care a contribuit la prăbuşirea comunismului