În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție reacția USR după decizia CCR care poate duce la pierderea mandatului de primar al Timișoarei de către Dominic Fritz și comparația cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024.
„Am trăit s-o văd și pe asta! În virulenta, violenta și spectaculoasa campanie angajată de liderii USR, mulți dintre ei demnitari ai statului român împotriva CCR, s-a ajuns la o condamnare a anulării alegerilor din 6 decembrie 2024 pe motiv că ar fi o crimă asemănătoare celei căreia i-a căzut victimă Dominic Fritz. Așadar, trăim într-o țară sucită, imposibil de definit logic, în care liderii acestui partid de guvernământ, mulți dintre ei demnitari, pun pe același plan pe victima Călin Georgescu cu Dominic Fritz, care este și el victima unui soi de anulare a alegerilor prin care el a ajuns primar.
Indiscutabil, la vremea respectivă, toți cei care am acuzat anularea alegerilor drept o crimă împotriva democrației, o lovitură de stat, cu consecințe negative uriașe asupra încrederii românilor și în vot, liderii USR, presa tefelistă, influencerii plătiți de USR ne-au călcat în picioare pe motiv că îndrăznim să atacăm o instituție, CCR, care a salvat democrația, știți toată acea bulbuceală de la vremea respectivă”, a declarat Ion Cristoiu.
„Au fost interzise emisiuni, mie mi s-a interzis contul pe TikTok pentru că susțineam această teză. La o emisiune a Ancăi Alexandrescu, victima Călin Georgescu a spus că românii ar trebui să protesteze, iar pentru aceasta Călin Georgescu este anchetat într-un dosar de tentativă de lovitură de stat.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, președintele USR, i-a îndemnat pe timișoreni să iasă în stradă, să se răscoale împotriva CCR, să protesteze. Îndemnuri privind acest protest au fost făcute la multe emisiuni, ele nu au fost sancționate de CNA. La vremea respectivă, tuturor celor care am atacat CCR ni s-a spus că atacăm una dintre principalele instituții ale statului, acum văd că este posibil”, a continuat publicistul.
„Eu nu sunt un admirator al CCR. De vreo 10 ani critic postura instituției dictatorială în România care poate să blocheze legi, să anuleze alegerile. Însă, în cazul de față, nu suportă comparație anularea alegerilor cu ceea ce a decis acum CCR. Principalul motiv este faptul că anularea alegerilor a fost urmarea unei autosesizări din partea CCR, pe când în cazul de față, CCR a fost solicitată să arbitreze un conflict între PNL, USR, PSD și AUR.
Ba mai mult, ceea ce nu își mai amintesc liderii USR, legea aceasta care l-a omorât pe Dominic Fritz a fost votată în Senat de către PNL și USR, ceea ce nu era nevoie pentru că legea putea trece și fără votul lor. Din acest punct de vedere, nu văd cum au votat cu entuziasm o lege criminală, cu două amendamente criminale. Apoi ei s-au dus la arbitru, ei au solicitat. Și arbitrul nu le-a dat dreptate. Era obligatoriu ca CCR să le dea dreptate? Din acest punct de vedere, mie mi se pare deosebit de primejdioasă această campanie pentru că este dusă împotriva CCR de către demnitari ai statului român”, a conchis Ion Cristoiu.