Câtă protecție pot oferi, de fapt, armele nucleare ale Franței? Macron face un pas istoric, dar provocările nu lipsesc

Prin extinderea politicii sale privind armele nucleare la partenerii europeni și prin aprofundarea cooperării cu țări precum Germania, Polonia, Danemarca și Suedia, Parisul consolidează descurajarea europeană într-un moment în care Rusia devine tot mai agresivă, iar garanțiile de securitate ale SUA par din ce în ce mai incerte.

Ideea că interesele Franței au o „dimensiune europeană” nu este nouă, arată Juraj Majcin într-o analiză publicată de Centrul de Analiză a Politicii Europene (CEPA).

• Încă din anii `90, președinții Franței au sugerat că descurajarea franceză nu poate fi separată de securitatea continentului.
• Ceea ce este nou rezidă din faptul că Parisul transformă, acum, vorbele în acțiuni.
• Franța își modernizează forțele nucleare, pregătește o nouă generație de submarine cu rachete balistice și dezvoltă o nouă rachetă de croazieră supersonică, care este așteptată până în anul 2035.
• Însă adevărata schimbare este politică și operațională.

ACTUALITATE „Bodyguardul lui Dumnezeu”, Mircea Ursu, dezvăluiri despre Marian Iancu și Dinamo: „Ori cu noi, ori cu sistemul”

11:30

NEWS ALERT Incident în Constanța. O navă a intrat în coliziune cu o macara plutitoare în port

11:19

„Timp de decenii, doctrina nucleară franceză a fost înrădăcinată într-o tradiție gaullistă strictă a autonomiei, iar Parisul a evitat să integreze forța sa de descurajare cu aliații. Acest lucru începe să se schimbe”, consideră analistul politic Juraj Majcin, care abordează, în principal, teme de cooperare europeană și transatlantică în domeniul securității și apărării, precum și amenințările hibride.

Rusia are desfășurate aproximativ 1.500 de focoase strategice

„Utilizarea” armelor nucleare nu înseamnă neapărat detonare, ci poate lua și forma unei semnalizări.

Desfășurarea de avioane de vânătoare franceze înarmate cu arme nucleare în țări precum Germania și Polonia ar transmite un mesaj Kremlinului că Parisul ar putea fi pregătit să desfășoare operațiuni de descurajare nucleară alături de aliații săi și să acționeze în numele acestora.

„Dintr-o perspectivă operațională, o astfel de desfășurare avansată ar oferi Franței o profunzime strategică mai mare, permițând atacuri împotriva țintelor din interiorul Rusiei și reducând dependența de desfășurări lungi și realimentare aer-aer.

• Deși ar expune participanții la un posibil atac nuclear sau convențional din partea Rusiei sau a altor state inamice în încercarea de a distruge activele nucleare franceze, cei șapte participanți non-nucleari (Germania, Polonia, Olanda, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca) ar putea considera că beneficiile depășesc riscurile.
• Regatul Unit va participa, de asemenea, deși forța sa de descurajare nucleară este atribuită NATO, ceea ce înseamnă că țintirea este partajată cu SUA (deși degetul de pe buton este al prim-ministrului).

Promisiunea Franței privind desfășurările avansate și exercițiile comune este binevenită, deși o descurajare credibilă depinde de cifre. Franța menține aproximativ 290 de focoase dislocate și, deși Macron a anunțat planuri de a crește acest număr, decalajul față de Rusia este substanțial.

Rusia are desfășurate aproximativ 1.500 de focoase strategice, iar un număr similar este alocat pentru o potențială utilizare pe câmpul de luptă”, avertizează Juraj Majcin în analiza publicată de CEPA.

Statele NATO, dependente de bombele americane B61

Analiștii au avertizat că arsenale relativ mici, precum cele ale Franței (puțin sub 300 de focoase) și Regatului Unit (în jur de 225 de focoase), ar putea întâmpina dificultăți în a penetra sistemul de apărare aeriană stratificat al Rusiei.

Nu fiecare rachetă își atinge ținta, deoarece unele eșuează, iar altele sunt interceptate, iar atunci când mai multe focoase sunt îndreptate către o singură țintă, acestea pot interfera unele cu altele.

„Parisul dezvoltă o nouă ogivă, concepută să pătrundă în sisteme avansate de apărare aeriană, însă aceasta nu va putea oferi amploarea sau capacitatea de redundanță a arsenalului american.

Franța ar putea spori descurajarea prin mutarea țintei sale de la instalațiile militare consolidate la centrele urbane majore, dar – din punct de vedere moral și legal – acest lucru ar fi extrem de controversat și exploziv din punct de vedere politic.

• Doctrina nucleară franceză nu include arme nucleare tactice pentru utilizare pe câmpul de luptă.
• Rusia, în schimb, permite utilizarea lor, inclusiv atacuri cu putere redusă.
• În astfel de scenarii, statele NATO ar fi în continuare puternic dependente de bombele gravitaționale americane B61.

Dacă acestea ar fi indisponibile, țările europene nu ar avea niciun răspuns, cu excepția armelor strategice ale Regatului Unit și Franței”, mai scrie analistul politic.

Parisul nu este membru al Grupului de Planificare Nucleară (NPG) al NATO

Cadrul descurajării avansate a Franței rămâne, de asemenea, neclar, deoarece Parisul nu este membru al Grupului de Planificare Nucleară (NPG) al NATO și nu intenționează să se alăture.

Această ambiguitate creează o incertitudine suplimentară pentru Moscova, ceea ce poate consolida descurajarea, dar înseamnă că Franța se află în afara structurilor de planificare ale aliaților săi.

„Pentru ca descurajarea avansată a Franței să fie credibilă și coerentă din punct de vedere operațional, Parisul ar trebui să alinieze grupurile de coordonare nucleară bilaterale pe care le-a înființat cu Germania și Regatul Unit la cadrul NPG al NATO.

• Politica internă franceză este un factor suplimentar în credibilitatea noii sale posturi nucleare.
• Oponenții președintelui Macron din Adunarea Națională și La France Insoumise (n.red. – partid politic din Franța, populist, de stânga și socialist, fondat pe 10 februarie 2016 de Jean-Luc Mélenchon) se opun unei integrări europene mai profunde a forțelor nucleare ale țării.
• Nu este clar dacă Macron poate ancora schimbarea suficient de ferm pentru ca aceasta să supraviețuiască unei schimbări de guvern.

În ciuda acestor limitări, decizia Franței ar trebui recunoscută ca un pas esențial către consolidarea descurajării europene. Însă durabilitatea sa va depinde de o coordonare strânsă cu partenerii europeni și NATO, precum și de voința politică internă”, încheie Juraj Majcin analiza publicată de CEPA.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Rachetele balistice ale Iranului nu sunt singura amenințare în Orientul Mijlociu. Cum a exploatat Teheranul lacunele din apărarea aeriană a statelor din Golf
• Rusia, Europa și războiul din Iran. „Situație critică pentru interesele Moscovei” / După Assad și Maduro, „clubul autoritarilor” l-a pierdut și pe Khamenei
• Cât de puternică este de fapt „armata populară” a Iranului. Forța nebănuită a Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice: sute de mii de paramilitari care răspund la comanda unui singur om
• Pe aripile vântului, varianta europeană. „În conflictul din Orientul Mijlociu, pasivitatea UE este derutantă, Europa riscă să se condamne la statutul de jucător marginalizat”
• Gestionarea haosului. „Cel mai probabil scenariu pentru viitorul imediat al Iranului nu este instaurarea unui sistem democratic”