Cezar Romică Șerban este un discret om de afaceri, dar pare a fi descoperit „rețeta de succes” infailibilă încă din anul 2022. A reușit să câștige, pe bandă rulantă, licitații organizate de Ministerul Apărării Naționale (MApN), iar peste 2 miliarde de euro au ajuns la firmele sale – Aduro SRL și Specialist Consulting SRL. Într-un astfel de context, nici nu este de mirare că afaceristul discret are toate motivele pentru a se distra la superlativ, iar imaginile suprinse într-un club select din Capitală vorbesc de la sine.
Cezar Romică Șerban – îmbrăcat casual, „la negru”, și cu paharul de șampanie scumpă în mână – a dat frâu distracției alături de prieteni și de doamnele prezente în club, semn că „are spate”, iar contractele cu statul sunt bomboana pe „tortul veseliei”.
Șampanii, artificii, muzică antrenantă – Gangsta’s Paradise, interpretată de Coolio – și un om de afaceri care profită, din plin, de fiecare moment al serii petrecute în clubul bucureștean. Este tabloul general al unei „vie en rose” care, pentru afaceristul Cezar Romică Șerban, a devenit, de mai multă vreme, normalitate.
Și asta în pofida tuturor semnelor de întrebare care au fost ridicate de-a lungul timpului după ce „descurcărețul” Cezar Romică Șerban a reușit să câștige, prin firmele la care este „conectat”, contract după contract.
În imagini, alături de Cezar Romică Șerban apare și celebrul Petre Florin – posesor de Maserati și „coleg de afaceri” cu Șerban, aceștia fiind actionari 50-50% în firma Specialist Smart Group. Iar distracția a fost la cele mai înalte cote, viața de nabab a lui Cezar Romică Șerban fiind întreținută, fără îndoială, și de succesul fulminant pe care l-a avut prin obținerea contractului „gras” de la proiectul strategic „Baza militară Mihail Kogalniceanu”.
Potrivit surselor Gândul, omul de afaceri care gustă viața din plin – iar imaginile surprinse în clubul select din Capitală stau mărturie – a reușit, mereu, să se afle „la locul potrivit” atunci când a fost vorba despre afaceri, mai ales cu statul.
Bineînțeles, pentru ca totul să meargă din plin, afaceristul se bazează și pe o „rețea” de firme care câștigă licitațiile exact atunci când trebuie.
Potrivit termene.ro, afaceristul Cezar Romică Șerban este acționar la 4 firme și administrator la 3 dintre acestea.
Aduro SRL are un număr mediu de angajați de 117 și o cifră de afaceri, conform termene.ro, de 168.473.970 lei, în scădere cu 29% în anul 2024. Cezar Romică Șerban deține 10% din acțiunile Aduro SRL.
În data de 18 decembrie 2025, Aduro SRL a câștigat o licitație organizată de MApN, pentru „lucrări construcții” în valoare de 19.734.240.65 lei.
SN Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța SA a atribuit un contract în urma unei licitații publicii privind achiziționarea de servicii de elaborare studiu de fezabilitate pentru hangar parcare și mentenanță aeronave.
Atribuirea a avut loc la data de 11 octombrie 2022, rezultatul final fiind afișat pe 14 octombrie conform platformei SEAP. Valoarea totală a contractului este de 332.900 lei, iar firma câștigătoare este Steerforth Consult SRL.
Una dintre licitațiile în legătură cu care au apărut semne de întrebare în mass-media a fost cea organizată de Unitatea Militară 02523 cu numărul CN1028922, având ca obiect achiziția de servicii de proiectare și lucrări de execuție pentru un contract clasificat secret de serviciu pentru realizarea infrastructurii Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, cu un buget de 2,148 miliarde RON cu posibilitate de extindere până la aproximativ 4,3 miliarde RON.
Documentația de licitație ar fi încălcat în mod flagrant dispozițiile O.U.G. nr. 114/2011, aceasta conținând mai multe inadvertențe.
Autoritatea contractantă ar fi inițiat licitația în baza unui cod CPV care nu se corelează cu activitățile ce urmează a fi prestate. Pe parcursul procedurii, autoritatea contractantă ar fi emis o serie de clarificări/erate/decizii de suspendare, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale în materie.
În toată documentația de licitație ar fi existat neconcordanțe majore cu privire la cerințele pentru subcontractanți, limitându-se posibilitatea participării la licitație în funcție de existența avizului de securitate pentru informații clasificate – aviz obținut probabil de la GRU…
Potrivit termene.ro, afaceristul Cezar Romică Șerban are toate motivele să petreacă alături de prieteni într-un club select din Capitală, potrivit imaginilor surprinse de Blitz Monden. Afacerile i-au mers din plin și în anul 2025, iar MApN-ul se află, din nou, în prim plan.
Între lunile iulie 2025 și decembrie 2025, firma Aduro SRL a reușit să obțină mai multe contracte cu MApN, iar sumele sunt impresionante, de ordinul miliardelor.
Nici Specialist Consulting SRL nu stă deloc „rău” la capitolul victorii, iar Cezar Romică Șerban deține nu mai puțin de 96% din acțiuni. Firma a câștigat licitații lansate de CNAIR, dar și licitații în Râmnicu-Vâlcea, Arad sau în Sectorul 4 al Capitalei.
Aceleași surse Gândul au precizat că „rețeta de succes” a afaceristului Cezar Romică Șerban ar avea două etape esențiale în scenariu.
Prin intermediul uneia dintre firme – Specialist Consulting SRL – Cezar Șerban ar realiza studiile de fezabilitate (sursele noastre dau ca exemplu studiile de fezabilitate realizate pentru Aeroportul Mihail Kogălniceanu – Constanța sau aerodromul militar Câmpia Turzii), iar în caietele de sarcini ar introduce, ulterior, „condiții și capcane știute numai de el”.
În etapa a doua, dezvăluie sursele Gândul, omul de afaceri obișnuia să ”atace” frontal prin cea de-a doua firmă pe care o controla la un moment dat – Aduro Impex SRL -, având toate ”cărțile în mână”.
„După ce întocmește studiile de fezabilitate și plasează în caietele de sarcini anumite cerințe care vor duce la eliminarea firmelor concurente, se asociază cu alte firme, iar respectivele asocieri câștigă licitațiile. Este și arbitru, și jucător”, spun sursele Gândul.
Mai mult, aceleași surse Gândul au dezvăluit că omului de afaceri îi place să afirme că avut și are o „relație” bine plasată, chiar la vârful MApN.
În astfel de condiții, afaceristul Cezar Șerban se consideră „intangibil”, chiar dacă – au mai precizat sursele Gândul -, acesta s-ar afla în vizorul Parchetului General.
„Susține că cine se ia de el, se ia direct de Generalul… Acesta este unul dintre cei mai puternici generali din sistem. Cu alte cuvinte, omul de afaceri își permite să amenințe în stânga și în dreapta. Mai mult, ar avea pe «statul de plată» și alți generali din Ministerul Apărării Naționale, numai că această chestiune este deja cunoscută și se află pe punctul de a sări în aer”, au dezvăluit sursele Gândul, în exclusivitate.
RECOMANDAREA AUTORULUI: