Prima pagină » Știri » În ce zone din țară se încălzește azi și unde revine bruma. Când încep ploile, ninsorile și rafalele de vânt. Prognoză de la ANM, exclusiv pentru Gândul

În ce zone din țară se încălzește azi și unde revine bruma. Când încep ploile, ninsorile și rafalele de vânt. Prognoză de la ANM, exclusiv pentru Gândul

Cristian Lisandru
În ce zone din țară se încălzește azi și unde revine bruma. Când încep ploile, ninsorile și rafalele de vânt. Prognoză de la ANM, exclusiv pentru Gândul

Primăvara și-a intrat în drepturi, în toată țara, iar temperaturile – potrivit meteorologilor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) sunt în creștere. Totuși, și ploile își vor face simțită apariția, dar scenariul este unul normal dacă ținem cont de perioada în care ne aflăm. Nu lipsesc din sceanariu nici intensificările vântului. 

Meteorologul de serviciu al ANM a transmis, pentru Gândul, cum va fi vremea miercuri, 25 martie 2026, în contextul în care, deocamdată, nu a fost emisă nicio avertizare de înrăutățire a vremii.

Valorile termice se vor situa, în continuare, ușor peste cele specifice datei. Cerul va fi noros, izolat.

  • Trecător, în sudul țării și la munte, va ploua slab, iar la altitudini de peste 1.700 m vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare.
  • Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, noaptea, în sudul Banatului, cu rafale de 40-45 km/h și în vestul Carpaților Meridionali, cu viteze mai mari pe creste, de 70-80 km/h.
  • Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 18 grade, iar cele minime între -3 și 9 grade, cu cele mai coborâte valori în estul Transilvaniei și în nordul Moldovei, unde vor fi condiții de brumă.

În București, vremea va fi ușor mai cadă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 16-17 grade, iar ce minimă 3-5 grade”, a transmis, pentru Gândul, meteorologul de serviciu al ANM.

În zilele următoare se strică vremea

Meteorologii ANM au emis și o informare meteorologică valabile pentru intervalul  26 martie, ora 12:00 – 30 martie, ora 10:00.

Sursa – ANM

Temperaturi înregistrate în România la ora 08:00

La ora 08:00 nu s-au înregistrat precipitații în nicio zonă a țării, potrivit informațiilor publicate pe site-ul ANM.

  • Cea mai ridicată temperatură a dimineții – 8 grade Celsius – s-a înregistrat la Constanța.
  • Cea mai scăzută temperatură – minus 3 grade – a fost la Iezer.

Sursa – ANM

  • În această dimineață, în București au fost 7 grade Celsius, la Călărași s-au înregistrat 4 grade, iar la Craiova au fost 6 grade și cer acoperit.
  • A fost aer cețos în Moldova, la Suceava, Iași și Vaslui.

Timișorenii au avut parte de 5 grade, în timp ce la Arad s-a înregistrat cu un grad în plusm respectiv 6 grade Celsius. Termometrele au arătat 2 grade la Baia Mare și 1 grad la Cluj-Napoca și Bistrița.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Industria frumuseții, EXPLOZIE în România! 4,3 miliarde de euro cheltuite pe cosmetice și parfumuri
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
Mediafax
Procurorul care a tras cu pistolul în timp ce era imobilizat de polițiști scapă de arestul preventiv
Click
Corina Caragea, vacanță spectaculoasă în Ibiza. Ce spune despre celebra insulă: „Poți să dansezi până dimineața sau să te culci la 10”
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Mare atenție la bancnotele false! La ce să fii atent atunci când primești restul într-o localitate străină?