Campania militară comună americano-israeliană – „Epic Fury” și „Răgetul Leului” – a dezmembrat elemente-cheie ale conducerii Republicii Islamice, la nivel militar, politic și de securitate internă. Totuși, Iranul rezistă, iar strategia pregătită din timp pentru situații de criză, de tip „mozaic” – structură de comandă descentralizată – încă funcționează.
Cu toate că eliminarea celei mai înalte autorități a Republicii Islamice, liderul suprem Ali Khamenei, a dominat titlurile ziarelor din întreaga lume, atacurile americano-israelinene au neutralizat și o serie de figuri importante.
Liderii uciși erau esențiali pentru „activitățile maligne ale Teheranului”, se arată într-un material publicat de Fundația pentru Apărarea Democrațiilor (Foundation for Defense of Democracies – FDD).
Ali Larijani a fost Secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională.
Fost ofițer al Corpului Gărzilor Revoluţionare Iraniene (IRGC), fost președinte al parlamentului și negociator veteran pe probleme nucleare, Larijani a fost un arhitect al represiunii brutale a protestatarilor de către regim.
După moartea lui Khamenei, Ali Larijani devenise unul dintre cei mai importanți mediatori politici ai regimului iranian.
Ali Șamkhani a fost consilier principal al liderului suprem pe probleme de securitate.
Totodată, Shamkhani a fost șeful Consiliului de Apărare, factor-cheie în politicile de securitate nucleară și fost șef al Marinei IRGC.
Acesta a jucat un rol esențial în dezvoltarea programului de rachete al regimului d ela Teheran și a condus, de asemenea, o rețea de contrabandă cu petrol pentru a eluda sancțiunile.
Mohammad Pakpour a fost comandant-șef al IRGC. Pakpour a deținut numeroase roluri în cadrul IRGC, conducând cea mai puternică instituție militară, economică și ideologică a regimului, însărcinată cu apărarea Revoluției Islamice.
Fusese sancționat de numeroase țări pentru rolul său în represiunea violentă a protestatarilor și în temeiul măsurilor de neproliferare nucleară.
Abdolrahim Mousavi a fost șeful Statului Major General al forțelor armate.
Mousavi a avansat de la comandant-șef al Artesh, armataregulată a Iranului, la șef al Statului Major General al Forțelor Armate, acolo unde a coordonat principalele organisme militare ale regimului și a aliniat Artesh cu IRGC.
Esmail Khatib a fost ministrul Informațiilor.
Cleric și protejat al lui Khamenei, Khatib a supravegheat operațiunile represive interne ale Ministerului Informațiilor și comploturile extrateritoriale de asasinat și răpire.
Și el a fost sancționat de mai multe țări pentru supravegherea represiunii, inclusiv a detenției arbitrare, torturii și urmărirea disidenților.
Gholamreza Soleimani a fost comandantul Basij.
Soleimani a condus Basij, cea mai puternică forță paramilitară a regimului de la Teheran și un pilon al represiunii interne, cu ramificații care se întindeau de la miliția stradală, unități cibernetice, rețele studențești, baze de cartier și multe altele.
Daoud Alizade Asgari a fost comandantul Corpului Libanez al Forței Quds.
Asgari a supravegheat portofoliul Teheranului pentru Liban, servind ca legătură cheie între regim și Hezbollah.
El a exploatat resursele naționale iraniene pentru a avansa operațiunile teroriste ale Republicii Islamice în detrimentul iranienilor de rând.
Gholamreza Rezaeian a fost șeful Organizației de Informații FARAJA.
Rezaeian a condus departamentul de informații al comandamentului de aplicare a legii, un instrument crucial de represiune însărcinat cu supravegherea, urmărirea și arestarea disidenților.
Forțele de aplicare a legii ale regimului servesc drept primă linie de represiune împotriva disidenților și au fost responsabile pentru uciderea a mii de protestatari.
Riscul nu decide. Riscul informează. Riscul ridicat este un semn de avertizare.
Conducerea ia în considerare și acționează în funcție de risc – sau îl ignoră, adesea în detrimentul rezultatelor dorite și al siguranței celor aflați în pericol.
Și, în cele din urmă, „regimul iranian pare să perceapă «Epic Fury» ca pe o amenințare existențială și luptă ca și cum ar fi așa”, a notat Nate Freier într-o analiză publicată de Atlantic Council. (mai multe informații AICI)
RECOMANDAREA AUTORULUI: