Prima pagină » Știri politice » Cea mai spectaculoasă piruetă politică, în doar câteva săptămâni, vine de la PNL și USR. „Șobolanii roșii” și „extremiștii” sunt chemați acum de Fritz și Bolojan să voteze Guvernul Siegfried Mureșan

Cea mai spectaculoasă piruetă politică, în doar câteva săptămâni, vine de la PNL și USR. „Șobolanii roșii” și „extremiștii” sunt chemați acum de Fritz și Bolojan să voteze Guvernul Siegfried Mureșan

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier, după 135 de zile de la demiterea guvernului Bolojan, pe europarlamentarul Siegfried Mureșan. Mutarea șefului statului a fost surprinzătoare pentru unii, dar previzibilă pentru mulți. Numele lui Mureșan – susținut de PNL, USR și UDMR – fusese deja vehiculat ca o variantă pentru ieșirea din criza politică. Numai că această numire a declanșat, din nou, o sarabandă a calculelor care arată, clar, că și lui Siegfried Mureșan îi va fi greu, dacă nu imposibil, să alcătuiască un guvern viabil. Câteva zeci de voturi îi lipsesc, deocamdată, pentru a spera că guvernul propus de el va primi „da” în Parlamentul României. Până atunci, însă, s-a dat startul unei noi ediții a concursului „Ipocrizie politică marca PNL și USR”.

Astăzi se împlinesc 136 de zile de când România e condusă de un guvern interimar. După ratările monumentale „Tomac” și „Veștea”, Nicușor Dan încearcă și varianta „Mureșan”.

Sondaj Gândul


Crezi că Guvernul Siegfried Mureșan va trece de votul Parlamentului?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
  • Desemnat premier, Eugen Tomac nici măcar nu a ajuns în parlament cu guvernul său. Și-a depus mandatul pentru că nu a reușit să obțină, cel puțin verbal, o majoritate.
  • Desemnarea lui Adrian Veștea a dus la un scandal imens în PNL. Ilie Bolojan a fost foc și pară, liberalii au acuzat tentativă de lovitură de partid.
  • În Parlamentul României, guvernul Veștea a căzut. Scena politică din România este pregătită pentru episodul „Mureșan”, iar tensiunea atinge cote maxime.

Ilie Bolojan și Dominc Fritz au uitat de „șobolanii” din cămară și vor negocieri cu ei

Paradoxal, tocmai Ilie Bolojan și Dominc Fritz lasă deschisă ușa negocierilor cu PSD și cu „extremiștii”, după ce chiar ei au „ars”, verbal, toate „podurile”. Piruetele PNL și USR pe tema formării guvernului Mureșan respectă aceeași „rețetă” ca și în cazul „Justiției capturate de sistem”. Atunci când adversarii politici sunt în corzi, Justiția e perfectă.

Când reprezentanții USR și PNL ajung în aceeași situație, Justiția „ face jocuri” și „dosare politice”. Acum, „șobolanii” care rod agoniseala statului sunt chemați să negocieze pentru a pune umărul la un rezultat favorabil pentru guvernul „Mureșan”.

Siegfried Mureșan / Foto – Mediafax

În toată această telenovelă politică al cărei final pare greu de anticipat, PNL și USR au încins un balet politic în care piruetele sunt la ordinea zilei. Voturile care, teoretic, vor fi date în favoarea guvernului său de PNL, USR, UDMR și – se presupune – minorități, nu sunt de ajuns. Astfel, liberalii și useriștii uită subit că erau și sunt „la cuțite” cu social-democrații și cu „extremișii” de la AUR. Iar Ilie Bolojan a dat startul unor eventuale negocieri.

Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Siegfried Mureșan / Foto – Mediafax

Este interesant, în context, că Ilie Bolojan vrea să negocieze cu social-democrații și cu reprezentanții așa-zisului pol suveranist după ce chiar aceștia au demis guvernul pe care îl conducea.

Calculele hârtiei arată, fără echivoc, că Siegfried Mureșan are o misiune imposibilă. În ultimă instanță, fără susținere din partea deputaților și senatorilor PSD sau fără să primească sprijin din partea polului suveranist, noul premier desemnat pare deja înfrânt.

Bolojan, momentul adevărului: „Misiunea nu este una ușoară”

Ilie Bolojan a declarat deja că se lucrează la contituirea unei majorități, alături de „partenerii noștri”. Este vorba, firește, de USR și UDMR. Numai că Bolojan a lăsat și o portiță deschisă, apăsând pedala interesului național.

„Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul României, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă: cu o guvernare reformistă, responsabilă și ferm proeuropeană. România are nevoie urgent de un guvern. Alături de partenerii noștri din USR și UDMR, vom începe imediat discuțiile politice pentru constituirea unei majorități și pentru formarea, cât mai rapidă, a noului guvern. Având în vedere configurația politică actuală, misiunea nu este una ușoară”, a spus Ilie Bolojan.

Dacă misiunea nu e ușoară, așa cum recunoaște premierul demis, atunci ochii trebuie ațintiți către PSD și polul suveranist. Dar trecutul te ajunge din urmă, de fiecare dată, iar Ilie Bolojan trebuie să negocieze cu „șobolanii” și cu „extremiștii”.

Ilie Bolojan vrea să negocieze cu cei pe care îi compara cu șobolanii / Foto – Mediafax

Cum i-a comparat Bolojan pe social-democrați cu „șobolanii din cămară”

În luna aprilie a acestui an, Ilie Bolojan anunța că nu va demisiona de la conducerea guvernului chiar dacă social-democrații își vor retrage sprijinul.

Mai mult, acesta a apelat la o metaforă care a făcut deja istorie pe scena politică. S-a imaginat un gospodar care deschide ușa de la cămară și ceea ce descoperă – în discuție erau companiile de stat – îl îngrozește.

„În cămara pe care o mai are gospodarul, când deschizi uşa, vezi că ai nişte şobolani care sunt ca nişte rozătoare care îţi rod din alimente.  Degeaba îţi umpli cămara, dacă din acea cămară rozătoarele ţi-i rod sau risipeşti banii. Pe unde am fost, am încercat să elimin pierderile de bani, indiferent pe ce post am fost”, spunea Ilie Bolojan la momentul respectiv.

Acum, după desemnarea lui Siegfried Mureșan, Ilie Bolojan face un apel la „rozătoare” și deschide nu ușa cămării, ci ușa unor negocieri care să ducă la o victorie în Parlamentul României.

Ilie Bolojan / Foto – Mediafax

Dominic Fritz uită de „ciuma roșie” și e pregătit să găsească „puncte de compromis” cu PSD

Dominic Fritz – liderul USR și primar al Timișoarei care își pierde mandatul pentru că s-a aflat în conflict de interese, potrivit sentinței definitive a ICCJ – intră abrupt în scenariul unde prestează și Ilie Bolojan.

După ce, de-a lungul timpului, social-democrații au fost etichetați drept „ciuma roșie”, Dominic Fritz este pregătit să negocieze cu ei.

USR și ONG-urile #rezist au protestat, în stradă, și au etichetat PSD drept „ciuma roșie”. Acum, USR vrea voturile PSD-ului ca să treacă guvernul Siegfried Mureșan

„Nu va fi uşor să găsim o majoritate pentru această agendă a curajului în parlament. Nu vom vinde principiile noastre pentru o stabilitate prefăcută. Dar suntem pregătiţi să găsim puncte de compromis, chiar şi cu PSD, ale cărui voturi vor decide dacă acest guvern minoritar va trece sau nu”, spune Fritz.

Dominic Fritz, liderul USR, alături de Ilie Bolojan pe scena concursului „Ipocrize politică” / Foto – Mediafax

PSD-iștii ar fi buni acum, ieri erau cei de la „robinetele cu bani publici”

Dominic Fritz vrea să negocieze cu social-democrații, fiindcă fără voturile acestora guvernul Siegfried Mureșan are șanse zero să treacă în Parlamentul României.

Uitarea face parte din legile omenești, vorba cântecului, dar liderul USR, nu cu mult timp în urmă – pe 8 septembrie – îi acuza pe social-democrați că s-ar fi aflat la robinetele cu bani publici și că „sacrifică zilnic câte o bucată de democrație”.

„Dar, pentru acești PSD-iști care se văd zilnic scoși de miniștrii USR de la robinetele cu bani publici care le-au alimentat ani de zile luxul și zborurile private, disperarea e prea mare. Atât de mare încât sacrifică zilnic câte o bucată de democrație. Posibil că în curând, PSD ne va prezenta guvernul lui “pro-european” cu tot felul de înțelegeri pe la spate. Zic deschis: faceți abureala asta amorală fără noi. Vom duce lupta pentru demnitate și democrație cu consecvență și fără să obosim”, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.

Fritz vrea să negocieze cu Grindeanu, cel despre care scria că este „mini-dictator girat de AUR”

Liderul USR nu s-a ferit, de regulă, de cuvinte dure atunci când a fost vorba despre PSD. Acum, foamea de voturi a PNL și USR, în speța „Siegfried Mureșan”, șterge totul cu buretele.

Ipocrizia politică, totuși, rămâne un punct de reper incontestabil în USR. Dominici Fritz l-a catalogat pe Sorin Grindeanu, liderul PSD, drept „mini-dictator girat de AUR”, cu o haină pro-europeană „cam ruptă”.

„PSD a cerut în iulie să se discute în Parlamentul European statul de drept în România. Acum că chiar se întâmplă, Grindeanu face ca trenul, că de ce nu e liniște ca în avionul Nordis când el se apucă să fie mini-dictator girat de AUR? Măcar e amuzant să vezi cum se agită acum când toată lumea vede că haina lui de pro-european e cam ruptă”, scria Dominic Fritz în data de 3 septembrie 2026.

Declarat de ICCJ în conflict de interese, Fritz a declarat că PSD și AUR „omoară speranța” românilor

Cu toate că sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) a fost una definitivă, Dominic Fritz – liderul USR – a a spus nimic despre conflictul de interese în care s-a aflat.

Însă a insistat că Legea ANI este una „anti-Timișoara”. Suplimentar, Fritz a conchis că PSD și AUR sunt partidele vinovate. Astăzi este deschis dialogului cu PSD.

„Legea anti-Timișoara a fost publicată în Monitorul Oficial. Ținta PSD+AUR cu această lege: să vă omoare speranța. Eu am o altă agendă: Timișoara și România. Împreună cu voi, refuz să ne lăsăm umiliți. Împreună cu voi, refuz să ne lăsăm descurajați. (…) Și din ziua 31 – în care eu tot timișorean voi fi – continuăm. Eu voi fi tot aici. Cu voi. Înainte, împreună”, a scris Dominic Fritz, liderul USR.

Același Dominic Fritz insita, în data de 29 august 2026, că USR nu va vota un guvern PSD. După ce Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Siegfried Mureșan, USR are nevoie de voturile PSD.

Marea miză a lui Mureșan, 233 de voturi în Parlamentul României. Îl vor vota „șobolanii” și „extremiștii”?

Structura Parlamentului României se prezintă, la acest moment, în următoarea configurație care dă mari bătăi de cap PNL și USR.

  • PSD: 126 de parlamentari – 91 deputați, 35 senatori
  • AUR: 92 de parlamentari – 62 deputați, 30 senatori
  • PNL: 80 de parlamentari – 54 deputați, 26 senatori
  • USR: 58 de parlamentari – 40 deputați, 18 senatori
  • UDMR: 31 de parlamentari – 21 deputați, 10 senatori
  • UPR: 17 parlamentari – toți deputați
  • Minorități: 17 parlamentari – toți deputați
  • SOS: 13 parlamentari – toți deputați
  • PACE: parlamentari – toți senatori
  • Neafiliați: 23 de parlamentari – 15 deputați, 8 senatori
  • TOTAL: 464 de parlamentari – 330 deputați, 134 senatori

Pe lângă USR și aripa din PNL condusă de Ilie Bolojan, Siegfried Mureșan a mai primit și confirmarea susținerii din partea UDMR la votul de învestitură. Kelemen Hunor a anunțat că partidul său va fi „partener în acest demers”.

Siegfried Mureșan, în fața unui examen dificil / Foto – Mediafax

Dacă va ajunge, totuși, la votul din parlament, Siegfried Mureșan ar putea primi următoarele voturi din partea grupurilor parlamentare, pentru a-și asigura minimul necesar:

  • PSD: 0 voturi
  • AUR: 0 voturi
  • PNL: 80 de voturi – 100% din numărul grupului de parlamentari
  • USR: 58 de voturi – 100% din numărul grupului de parlamentari
  • UDMR: 31 de voturi – 100% din numărul grupului de parlamentari
  • UPR: 0 voturi
  • Minorități: 17 voturi – 100% din numărul grupului de parlamentari
  • SOS: 0 voturi
  • PACE: 0 voturi
  • Neafiliați: 12 voturi – 50% din numărul grupului de parlamentari
  • TOTAL: 198 de voturi – mai puțin de jumătate din numărul total al parlamentarilor

Până la 233 de voturi mai este, cum se spune, cale lungă. De aici și piruetele pe care le fac, acum, Ilie Bolojan și Dominic Fritz. Fără voturile „șobolanilor din cămară” și ale „extremiștilor” din polul suveranist, demersul lui Siegfried Mureșan este, din start, sorti eșecului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Presa maghiară, despre Mureșan premier: „Nu are majoritate”. Ce scenariu vede pentru România
Digi24
Când rămâi fără permis pentru viteză. Cele două praguri care aduc suspendarea pentru 90 sau 120 de zile
Cancan.ro
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro de la azil. Cine i-a achitat-o
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Rutte îndeamnă Europa să se pregătească pentru cea mai dificilă situație de securitate dintr-o generație
Mediafax
Mihai Fifor, despre Băsescu și Bolojan: „Cei mai cumpliți ani pentru țara asta. Nea Ilie ne-a fezandat”
Click
Și-a acuzat fiul că a lovit-o, iar el a spus polițiștilor secretul lor. Mamă și fiu, acuzați de incest
Digi24
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Cancan.ro
Mesajul tulburător al mamei Mădălinei Apostol. PREMONIȚIA pe care a avut-o înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Butonul din mașină pe care șoferii îl folosesc greșit. Ce se poate întâmpla dacă recircularea aerului rămâne activată prea mult
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Nvidia rămâne liderul celor mai bune companii din lume. Cine a urcat spectaculos în clasamentul din 2026
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!