„Niciodată să nu spui niciodată”. Fragilitatea unui acord de pace în Ucraina. „Tratatele nu sunt eterne, dar arhitectura lor contează”

Diplomatul grec Evangelos Averoff a remarcat, mai demult, că „nu există «niciodată» în afacerile umane”. Veteran cu 40 de ani de experiență în politica și diplomația internațională, Averoff a înțeles, fără dubii, fluiditatea istoriei.

Cuvintele lui Averoff merită toată atenția, notează Andrew R. Novo într-o analiză publicată de Centrul de Analiză a Politicii Europene (CEPA), pe măsură ce dezbaterea privind modul de încheiere a războiului din Ucraina se intensifică.

• Toate părțile implicate trebuie să-și amintească faptul că nimic în politica internațională nu este imuabil.
• Liderii de la Kiev și Moscova știu că orice acord de pace poate fi revizuit, reinterpretat sau chiar anulat.
• Totuși, acest adevăr nu îi absolvă pe factorii de decizie politică de responsabilitatea de a elabora acorduri cu grijă. Chiar dacă tratatele nu sunt eterne, arhitectura lor contează.

NEWS ALERT Furtuna a făcut prăpăd la Sinaia: un copac a căzut peste o mașină cu trei persoane

23:16

ULTIMA ORĂ Donald Trump, declarație de forță înaintea întâlnirii cu președintele Ucrainei: „Zelenski nu are nimic până nu aprob eu”

23:11

„Anii interbelici au fost presărați cu promisiuni încălcate”

Istoria oferă lecții serioase despre ceea ce ar putea fi numit „fragilitatea acordului”. Tratatul de la Versailles din 1919 a urmărit să blocheze Germania într-o înțelegere punitivă, limitând armata sa la 100.000 de oameni și restricționând armamentul.

„În două decenii, aceste constrângeri au fost distruse: recrutarea a revenit, reînarmarea a crescut, iar Wehrmacht-ul, în 1939, a invadat Polonia cu peste două milioane de oameni.

Anii interbelici au fost presărați cu promisiuni încălcate.

• Pactul Kellogg-Briand din 1928 a interzis războiul prin faimoasa expresie.
• Acordul de la München din 1938 a cedat Sudetele Cehoslovaciei Germaniei în numele păcii; acesta nu a satisfăcut nici ambițiile lui Hitler, nici securitatea Europei.
• Pactul Molotov-Ribbentrop din 1939 a împărțit Europa Centrală și de Est între Uniunea Sovietică și Germania nazistă – până când Germania a invadat Uniunea Sovietică în 1941.

Chiar și unele dintre acordurile care dăinuie, precum Armistițiul din Coreea, o fac ca armistiții precare, suspendând războiul fără a-l pune capăt”, continuă Andrew R. Novo, profesor asociat de studii de securitate la Școala de Servicii Externe a Universității Georgetown din Washington.

„Nicio înțelegere nu este vreodată definitivă”

Mai aproape de noi, punctează Andrew R. Novo, Memorandumul de la Budapesta – din 1994 – a oferit arsenalul nuclear al Ucrainei în schimbul unor asigurări de suveranitate și integritate teritorială din partea Rusiei, Statelor Unite și Regatului Unit, China oferind garanții separate.

„Aceste asigurări nu au împiedicat anexarea Crimeei în 2014 sau invazia totală a Rusiei în 2022. Budapesta a avut o greutate morală și diplomatică, dar nu a eliminat agresiunea rusă împotriva Ucrainei.

• Crudul adevăr este că nicio înțelegere nu este vreodată definitivă, niciun acord de pace nu este permanent. Această lipsă de permanență trebuie să fie atât o consolare, cât și un avertisment pentru Ucraina.
• Pe termen scurt, un acord de pace ar putea însemna acceptarea de a nu solicita aderarea la NATO, cel puțin deocamdată. Dar niciodată să nu spui niciodată. În cinci sau zece ani, s-ar putea ca acest lucru să revină pe ordinea de zi.

Același principiu se aplică și teritoriului. Când Franța a pierdut Alsacia și Lorena, în 1871, nu a renunțat la pretențiile sale, ci le-a consacrat.

Hărțile au fost colorate în negru, școlarii au aflat despre provinciile pierdute, iar generații au crescut în doliu tăcut, așteptând ziua răscumpărării. Acea zi nu a venit decât în ​​1919.

Ucraina s-ar putea confrunta cu o realitate similară. Crimeea, Donețk, Zaporijie, Herson – aceste nume nu vor dispărea din conștiința națională. Niciun tratat nu poate legifera memoria sau stinge speranța”, mai scrie Andrew R. Novo în analiza publicată de CEPA.

„Contururile stabilesc costul dezertării”

Ceea ce ne aduce înapoi la contururile generale ale păcii. Durabilitatea unui tratat depinde de putere, stimulente și aplicare. Detaliile nu garantează permanența, dar modelează comportamentul imediat, calibrează costul dezertării și încadrează politica revizuirii.

„Prevederile de verificare, secvențierea și mecanismele de aplicare determină ce se întâmplă pe teren. Acordurile de la Minsk din 2014–2015 au eșuat deoarece vagitatea și lipsa aplicării lor le-au făcut fragile.

Dacă Ucraina ajunge la o înțelegere, granularitatea clauzelor privind demilitarizarea, controlul frontierelor și teritoriile ocupate va conta – chiar dacă doar pentru o perioadă.

• Contururile stabilesc costul dezertării.
• Retragerea sancțiunilor, scutirea economică condiționată și garanțiile de securitate legate de respectarea reglementărilor transformă încălcările din „regretabile” în „prohibitiv de costisitoare”.
• Acordurile de la Dayton din 1995 nu au reconciliat Bosnia peste noapte, dar aplicarea măsurilor NATO și supravegherea externă au ridicat prețul unui nou război.
• Pentru Ucraina, diferența dintre asigurările de securitate și garanțiile de securitate este esențială: asigurările sunt declarative; garanțiile implică angajamente care au consecințe.

În cele din urmă, tratatele stabilesc viitorul. Niciun acord nu este definitiv, dar fiecare acord creează o platformă pentru următoarea rundă de guvernare. Frontierele recunoscute, chiar și provizoriu, modelează hărțile, manualele și investițiile.

Astfel de aranjamente influențează guvernarea și identitatea, creând fapte pe teren greu de inversat. O pace care codifică neutralitatea sau restructurează relațiile de apărare stabilește șine, precum traversele de cale ferată, pentru alegeri viitoare – alegeri greu de deviat”, explică Andrew R. Novo.

„Stabilirea condițiilor pentru o monitorizare robustă”

Ucraina trebuie să-și amintească faptul că orice pace poate fi anulată. Întrebările sunt dacă o înțelegere poate maximiza descurajarea, permițând în același timp crearea de reziliență și posibilitatea redresării.

„Poate ea minimiza stimulentele pentru o nouă agresiune rusă? Aceasta înseamnă privilegierea aplicabilității în detrimentul eleganței și stabilirea condițiilor pentru o monitorizare robustă, termene clare, consecințe definite și sprijin extern.

Orice concesii făcute Rusiei trebuie să fie condiționate de respectarea acesteia.

• Există compromisuri. Unele acorduri sunt punți de legătură; altele sunt doar parcări.
• Unele îngheață teritorii pentru a câștiga timp; altele deschid căi pentru reintegrare.
• Alegerea nu este între o pace ideală și o pace de compromis. Este între o pace care lasă Ucraina mai în siguranță și mai liberă să-și decidă viitorul și una care ipotechează suveranitatea pentru o liniște temporară.
• Realitățile se vor schimba. Realismul cere ca structura pe care o construim astăzi să modeleze aceste schimbări în favoarea Ucrainei.

Averoff avea dreptate: niciodată să nu spui niciodată. Dar tocmai de aceea contează contururile. Dacă nimic nu este permanent, atunci tot ceea ce scriem într-un acord de pace – fiecare clauză, calendar și garanție – este o pârghie pentru viitor.

Poate că nu va mișca lumea pentru totdeauna. Dar dacă este elaborat cu înțelepciune, o poate mișca suficient de mult pentru ca Ucraina să se ridice, să se reconstruiască și să-și aleagă propriul mâine”, încheie Andrew R. Novo.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Formula „4×2” și calcule la rece. Va reuși Rusia lui Putin să trimită în colaps rețeaua energetică a Ucrainei? Publicațiile pro-Kremlin îi amenință pe ucraineni cu o „iarnă grea”
• „Răcirea” cartelelor SIM, o nouă metodă prin care Rusia încearcă să contracareze dronele ucrainene. Experiment de succes sau nu? „Ambele părți folosesc conectivitatea mobilă doar ca instrument suplimentar, majoritatea dronelor cu rază lungă de acțiune funcționează fără aceasta”
• Adevăr și consecințe. Rușii din exil tremură în fața acuzațiilor de spionaj, Kremlinul își „plantează” agenții în Europa. „Trebuia să mă alătur opoziției ruse, să cunosc oameni noi și să raportez totul FSB-ului. Simțeam că făceam mai mult bine decât rău”
• Oligarhii ruși fac „balet pe sârmă” pentru a nu cădea în dizgrație la Kremlin. Marile averi ale proscrișilor, redistribuite și către cercul apropiat lui Putin. „Figurile din lista Forbes Rusia recurg la o varietate de strategii de supraviețuire”