EXCLUSIV | Urbanistul Alex Pânișoară, atac la DNA: ”Depun plângere pentru a combate argumentația procurorului. Clotilde Armand a încălcat legea!”

EXCLUSIV | Urbanistul Alex Pânișoară, atac la DNA: ”Depun plângere pentru a combate argumentația procurorului. Clotilde Armand a încălcat legea!”
Publicat: 05/05/2023, 15:15
Actualizat: 05/05/2023, 16:08

Urbanistul Alexandru Pânișoară – președintele Asociației pentru Dreptul Urbanismului (ADU) – va depune plângere la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a ”ataca” argumentația procurorului care a dispus, prin Ordonanța din 26 aprilie 2023, clasarea cauzei în ceea ce privește acuzația de ”abuz în serviciu” cu privire la ocuparea funcției publice de arhitect-șef al Primăriei Sectorului 1 de către Bianca Buzdugan.

Alexandru Pânișoară a acuzat că la Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, au fost delegate atribuții ”în mod nelegal”, atât către viceprimarul Sectorului 1, Oliver Păiuși, cât și către Bianca Buzdugan, arhitectul-șef care a ”picat” examenul din 2021, care s-a desfășurat pentru ocuparea acestei funcții.

Dar acuzațiile președintelui ADU nu s-au oprit aici aici, în scenariu apărând și numele Laviniei Ionescu – fost secretar general al Primăriei Sectorului 1 – și al Mironei Mureșan, fost director juridic, actualmente secretar general al primăriei conduse de Clotilde Armand.

Alexandru Pânișoară a făcut acest denunț în data de 25 februarie 2022, la Parchetul de pe lângă Primăria Sectorului 1, iar acuzațiile sale au fost ”abuz în serviciu, neglijență în serviciu și uzurpare de calități oficiale”.

Secția 4 Poliție, care a instrumentat cazul până să îl trimită la DNA, a reținut aceste infracțiuni”

În exclusivitate pentru Gândul, Alexandru Pânișoară a prezentat, pe scurt, un”film al evenimentelor” în centrul cărora se află, din nou, Clotilde Armand.

Președintele ADU precizează că Secția 4 Poliție, care a cercetat acest caz, inițial, ”a reținut aceste infracțiuni”, dar le-a încadrat la ”corupție”, astfel că dosarul a fost trimis la DNA.

Anul trecut am făcut un denunț la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, cu privire la faptul că doamna Clotilde Armand, în calitate de primar al Sectorului 1, Oliver Păiuș – viceprimar, Bianca Buzdugan – arhitect-șef, Lavinia Ionescu – secretar general la acea vreme, și Miruna Mureșan, care este acum secretar general la Primăria Sectorului 1 (era director juridic la momentul denunțului), au delegat, în mod nelegal, atribuții. Le-au delegat atât viceprimarului Oliver Păiuș, în domeniul urbanismului, cât și arhitectului-șef, Bianca Buzdugan, care – în anul 2021 – a participat la concursul pentru funcția de arhitect-șef și a picat.

Postul a rămas vacant și atunci a apărut delegarea asta de atribuții, de ocupare temporară… Așa o țin de atunci. În denunțul pe care l-am făcut am precizat că, în astfel de condiții, este vorba despre abuz în serviciu, neglijență în serviciu și uzurpare de calități oficiale.

Interesant este că Secția 4 Poliție, care a instrumentat cazul până să îl trimită la DNA, a reținut aceste infracțiuni, dar încadrarea a fost făcută prin raportare la articolul 297 Cod Penal, adică corupție. Motiv pentru care dosarul a ajuns la DNA”, declară Alexandru Pânișoară, în exclusivitate pentru Gândul.

Extras din Ordonanța DNA – 26 aprilie 2023

”Primăria Sectorului 1 emite autorizații de construire și certificate de urbanism folosind formulare modificate”

În Ordonanța DNA se precizează că, în urma cercetărilor efectuate, Clotilde Armand nu ar fi încălcat legea atunci când a delegat atribuții în domeniul urbanismului către viceprimarul Oliver Păiuși, dar urbanistul Alexandru Pânișoară spune că are la dispoziție 20 de zile pentru a ”ataca” argumentele procurorului DNA.

 DNA-ul mi-a transmis această ordonanță prin care consideră că primarul Clotilde Armand nu a încălcat legea atunci când a delegat atribuțiile arhitectului-șef. Cauza a fost disjunsă și a fost retrimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru continuarea cercetării penale.

Extras din Ordonanța DNA – 26 aprilie 2023

Eu am termen 20 de zile pentru a face plângere la procurorul ierarhic superior, ceea ce voi face pentru a combate toată argumentația procurorului DNA potrivit căreia Clotilde Armand nu a încălcat legea. Clotilde Armand a încălcat legea!”, afirmă președintele ADU.

În același timp, acesta spune, în exclusivitate, că – încă din anul 2021 – la Primăria Sectorului 1 sunt emise, pe formulare ”modificate”, cu încălcarea legii, autorizații de construire și certificate de urbanism.

Trebuie să precizez că, din anul 2021, aceste delegări se fac în mod nelegal la Primăria Sectorului 1. Și mai grav este că Primăria Sectorului 1 emite autorizații de construire și certificate de urbanism folosind formularele – care sunt reglementate prin lege – modificate. În lege, în dreptul primarului scrie «primar».

Iar ei le-au luat și le-au schimbat, pentru că le semnează viceprimarul Oliver Păiuș, iar acum scrie «viceprimar». Aceasta este o încălcare a legii, pentru că tu nu poți să modifici niște formulare, așa cum sunt prevăzute în lege, ca autoritate publică locală. Formularele respective sunt anexă la lege.

Acum, practic, se continuă cercetarea penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, dar plângerea mea se va reanaliza la DNA. Există multe semne de întrebare…”, a declarat urbanistul Alexandru Pânișoară, în exclusivitate pentru Gândul.

Extras din Ordonanța DNA – 26 aprilie 2023

”Primăria Sectorului 1 nu rezolvă astfel de probleme, după cum se poate vedea”

În exclusivitate pentru Gândul, Alexandru Pânișoară a declarat că joi – 4 mai 2023 – a fost audiat la Secția 4 Poliție, în calitate de martor, în urma unui alt denunț pe care l-a făcut.

În centrul atenției se află, de data aceasta, Gabriela Frînculeț – consiliera primarului Clotilde Armand -, aceasta contactând directori de școli din Sectorul 1 pentru a-i convinge să nu colaboreze cu Alexandru Pânișoară. Totul s-a petrecut după ce președintele ADU a dorit să facă donații către școli.

Ieri am fost audiat la Secția 4 Poliție, în calitate de martor, după ce am făcut denunțul din luna februarie împotriva lui Frînculeț Gabriela, care este consiliera primarului Clotilde Armand pe probleme de Educație.

Atunci când m-am dus la directorii de școli pentru a le dona bănci, table inteligente, în funcție de fiecare școală, ce nevoi existau, spunând clar că nu pot să fac lucrări care necesită autorizații de construire pentru că nu emite primarul astfel de lucruri, această consilieră s-a apucat și a sunat directorii de școli pentru a le interzice orice colaborare cu mine. Eu aș fi făcut niște donații de pe ONG-ul pe care îl reprezint.

Am făcut un denunț pentru trafic de influență și abuz în serviciu. Gabriela Frînculeț nu are nicio competență pentru a face asemenea lucruri, în calitate de consilier al primarului Clotilde Armand. Directorii de școli sunt sub Inspectoratul Școlar, e vorba despre Ministerul Educației, nu au nicio treabă cu primăria. Din punctul meu de vedere, au fost prejudiciate școlile și elevii printr-un astfel de demers. Ei suferă, iar Primăria Sectorului 1 nu rezolvă astfel de probleme, după cum se poate vedea”, mai spune Alexandru Pânișoară, președintele Asociației pentru Dreptul Urbanismului, în exclusivitate pentru Gândul.


Citește și:

EXCLUSIV | ”Ucigașul de boschetari”, cel mai mare criminal în serie din România, ar putea fi eliberat condiționat: ”Îi ucidea cu pietre!”

EXCLUSIV | Ministerul Finanțelor confirmă HAOSUL de la ONJN: ”Încălcări grave ale normelor legale” / Expert în gambling: ”Sat fără câini, balamuc!”

PNL Sector 1, despre ”primarul incompatibil” Clotilde Armand: ”Circul și goana după like-uri sunt singurele sale preocupări reale”

Cutremur în USR după dezvăluirile GÂNDUL | Viceprimarul Tomescu demisionează după ce ”protejata” lui Vlad Voiculescu a fost numită director ASSMB

VIDEO | Consilierii locali PSD și PNL, PLÂNGERE PENALĂ împotriva lui Clotilde Armand: ”Abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care...
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Mai mulți români au aflat că au credite de mii de lei pe numele lor....
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Încetarea focului în Ucraina. Vladimir Putin s-a hotărât deja: Sunt principii foarte juste
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
×