Pe aripile vântului, varianta europeană. „În conflictul din Orientul Mijlociu, pasivitatea UE este derutantă, Europa riscă să se condamne la statutul de jucător marginalizat”

Reacția Europei la războiul din Iran a fost dezbinată și neașteptat de blândă, departe de rolul său anterior de lider în diplomația cu Teheranul. Totuși, pentru a evita să fie condamnat la poziționarea pe margine, în scenariu, în timp ce tensiunile cresc în fiecare zi, Bruxelles-ul trebuie să apere – în ultimă instanță – dreptul internațional.

„Nu există multe probleme de politică externă în care UE a reușit să joace un rol, dar Iranul a fost unul dintre rarele cazuri în care a jucat acest rol. Nu mai este cazul”, scrie Pierre Vimont într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace.

SPORT Ce surpriză a pregătit Mircea Lucescu pentru meciul cu Turcia! S-a anunțat lotul

20:58

ENERGIE Războiul Orientul Mijlociu obligă țările din Golf să oprească producția de petrol și gaze. Prețul țițeiului ar putea ajunge la 150 de dolari/baril

20:54

• Acordul-cadru privind programul nuclear al Iranului, cunoscut sub numele de Planul comun de acțiune cuprinzător (JCPOA), încheiat în 2015, a început în 2003 ca ​​o inițiativă diplomatică condusă de UE și Franța, Germania și Regatul Unit.
• Dar, de când Statele Unite s-au retras din acord, în 2018 și, împreună cu Israelul, au luat măsuri cinetice unilaterale împotriva Iranului, ceea ce fusese cea mai semnificativă realizare a diplomației incipiente a UE a devenit declinul său ireversibil.

Odată cu atacul masiv lansat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului pe 28 februarie, Bruxelles-ul a alunecat într-o „paralizie”, punctează Pierre Vimont și s-a transformat „într-un simplu comentator al tulburărilor geopolitice de pe flancul său sudic”.

„Poziționarea blândă a UE ar putea fi considerată cinică”

În timp ce președintele american Donald Trump a prezentat acest război ca pe un efort de schimbare a regimului de la Teheran, „UE a întocmit o listă lungă a tuturor nemulțumirilor reale care există față de regimul teocratic iranian, dar una care evită nucleul controversat al problemei, respectiv o încercare deliberată de a răsturna conducerea unei națiuni suverane”, avertizează Pierre Vimont, cercetător senior la Carnegie Europe, concentrat pe Politica Europeană de Vecinătate, relațiile transatlantice și politica externă franceză.

„Pe măsură ce războiul a făcut ravagii, s-a extins, a crescut în intensitate și amenință direct interese din ce în ce mai importante ale UE, Bruxelles-ul pledează pentru respectarea dreptului internațional, restabilirea securității regionale și sfârșitul programului nuclear al Iranului, susținând în același timp libertățile fundamentale ale poporului iranian.

A rămas la latitudinea statelor membre să își exprime în cele din urmă propriile poziții naționale cu privire la dilema schimbării regimului și să condamne ceea ce au considerat o încălcare a dreptului internațional.

• Pasivitatea UE este cu atât mai derutantă cu cât un stat membru – Cipru – a suferit deja lovituri directe în acest război, atunci când dronele au lovit baza aeriană britanică de la Akrotiri.
• Și, după țările din Golful Arab și Levant, UE și statele sale membre vor trebui să se confrunte cu inevitabila instabilitate și cu consecințele incontrolabile de securitate, economice și sociale ale acestui război, atunci când Statele Unite vor declara sfârșitul operațiunilor, își vor strânge bagajele și se vor întoarce acasă.

În intervalul de timp imediat următor, Israelul și Statele Unite au decapitat cu succes teocrația iraniană. Au reușit să-l ucidă pe liderul suprem al țării, ayatollahul Ali Khamenei, în prima salvă a atacului lor.

Poziționarea blândă a UE ar putea fi considerată cinică, un preț politic de plătit pentru a scăpa în sfârșit de o figură care părea, din ce în ce mai mul,t singurul obstacol rămas în calea oricărui acord cu Iranul. Acest raționament poate avea o justificare, dar nu este perfect”, continuă Pierre Vimont.

„Nimic nu indică faptul că atacurile americano-israeliene asupra Iranului vor produce o soluționare rapidă a provocării nucleare și balistice”

Decesul lui Khamenei ar putea deschide calea către o schimbare politică profundă, dar ar putea la fel de bine să consolideze cele mai radicale elemente ale regimului actual.

Prin tolerarea pasivă a operațiunii care a dus la uciderea sa, Bruxelles-ul și-a slăbit rolul deja diminuat pe care l-ar fi putut juca în consecința politică.

„Liderii europeni vor fi văzuți din nou ca niște personaje care nu practică principiile liberale ale dreptului și ordinii internaționale pe care le predică permanent.

Această percepție reînnoită a unei atitudini de dublu standard nu numai că subminează poziția Europei față de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, dar o marginalizează și mai mult, oferind imaginea unui actor neserios.

• Observatorii pragmatici vor argumenta că, odată cu slăbirea Teheranului, există acum cel puțin o oportunitate reală de a ajunge la un acord care fie demontează, fie slăbește programele nucleare și de rachete balistice ale Iranului.
• Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că reamintirea dreptului internațional este irelevantă și că europenii ar trebui să înceteze să mai fie prea critici față de conduita SUA, deoarece, deși nu au reușit să le atingă ei înșiși, împărtășesc multe dintre obiectivele aliatului lor.
• Însă, în acest stadiu, nimic nu indică faptul că atacurile americano-israeliene asupra Iranului vor produce o soluționare rapidă a provocării nucleare și balistice.
• Actuala conducere a Teheranului percepe războiul în curs ca pe o amenințare existențială.

A răspuns cu aproape toate opțiunile de escaladare disponibile. A blocat Strâmtoarea Hormuz, o cale navigabilă vitală pentru aprovizionarea cu energie a Europei. A vizat infrastructura civilă și energetică din țările arabe din Golf, dublând prețurile gazelor naturale europene în decurs de douăzeci și patru de ore. Și, prin intermediul intermediarilor săi, a atacat o țară a UE.

Dacă va supraviețui atacului actual, regimul iranian va fi probabil mai reticent în a încheia un acord-cadru cu Occidentul”, avertizează Pierre Vimont.

„Europenii trebuie să renunțe la reticența lor actuală”

Acest război, mai scrie cercetătorul de la Carnegie Europe, nu va face decât să adâncească neîncrederea deja profundă dintre Iran, europeni și Statele Unite.

În timp ce țări precum Qatar, Oman și Turcia continuă eforturile diplomatice pentru a oferi rampe de ieșire și a opri războiul, reconstruirea căii către un acord cuprinzător cu Teheranul va fi dificilă.

„În cele din urmă, doar dialogul răbdător și măsurile de consolidare a încrederii pot produce un rezultat durabil.

• Europa a găsit, în trecut, un rol potrivit statutului său.
• JCPOA – Planul Comun de Acțiune Cuprinzător (Joint Comprehensive Plan of Action) – a fost cu siguranță plin de multe defecte, dar a avut avantajul de a stabili un cadru pentru inspecții nucleare strict controlate și o cooperare reciproc avantajoasă dacă toate părțile respectau acordul.
• Așadar, cu atitudinea sa excesiv de precaută și ignoranța deliberată a celei mai controversate dimensiuni a acestui nou război, Europa riscă să se condamne la statutul de jucător marginalizat.
• Este cu atât mai frustrant cu cât acest conflict oferă o oportunitate reală pentru o acțiune diplomatică mai ambițioasă.

Având în vedere că Statele Unite sunt în căutarea unei strategii, țările arabe din Golf având nevoie disperată de securitate regională și Iranul fiind, probabil, în pragul unei crize politice interne de durată, Europa ar putea oferi îndrumări utile și propuneri concrete pentru un dialog reînnoit cu conducerea iraniană.

Dar pentru a recâștiga acest rol, europenii trebuie să renunțe la reticența lor actuală de a se ridica și de a fi considerați promotori ai unei acțiuni diplomatice mai tradiționale.

Războaiele incerte duc rareori la rezultate stabile. Chiar și numai din acest motiv, diplomația nu ar trebui ignorată prea ușor”, încheie Pierre Vimont.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Femeile din armata rusă. Câți bani primește o deținută pentru a lupta un an pe frontul din Ucraina. Oficial, în „Rusia ideală” a lui Putin, serviciul militar creează doar „bărbați adevărați
• Prăbușirea Republicii Islamice Iran ar fi un eșec strategic pentru Rusia lui Putin? Avertisment: „Moscova nu mai are nevoie de ajutorul Teheranului pentru a continua războiul din Ucraina”
• Portavionul american USS Gerald R. Ford a intrat în „operațiuni de luptă active” împotriva Iranului. CENTCOM: „Forțele americane s-au apărat cu succes împotriva a sute de atacuri cu rachete și drone iraniene”
• Rusia livrează arme Iranului, dar sunt ca o picătură de apă dulce într-un ocean. „Kremlinul nu are nicio intenție de a salva Teheranul de atacurile lansate de SUA și Israel”
• Culisele operațiunii „Răgetul Leului”, cea mai mare misiune de luptă aeriană din istoria Israelului. „A fost fracturată capacitatea Iranului de a contracara acțiunile ulterioare”