Prima pagină » Actualitate » Când se face curățenia generală în Săptămâna Mare, conform tradițiilor. Acest obicei are o semnificație aparte și e respectat cu sfințenie

Când se face curățenia generală în Săptămâna Mare, conform tradițiilor. Acest obicei are o semnificație aparte și e respectat cu sfințenie

FOTO - Caracter ilustrativ

Curățenia generală din Săptămâna Mare (sau Săptămâna Sfântă ori Săptămâna Patimilor) este mai mult decât o simplă activitate gospodărească și are o semnificație aparte, mai ales că există anumite zile considerate mai potrivite pentru a face curățenie generală, astfel încât casa să fie pregătită pentru Paște.

Astfel, fiecare zi din Săptămâna Patimilor este marcată de tradiții și obiceiuri specifice. Joia, de exemplu, se înroșesc ouăle, iar în Vinerea Mare se ține post negru. De altfel, Postul Paștelui este unul dintre cele mai importante din an, aceasta fiind o perioadă de curățire, atât fizică, prin abținerea de la alimente de dulce, cât și spirituală, prin rugăciune și efortul de a fi milostiv, umil, smerit și de a îți iubi aproapele, notează Știrile Pro TV.

Job neobișnuit. Cu cât ești plătit pentru a te filma în timp ce faci curățenie

FOTO – Caracter ilustrativ

Dar această perioadă este și despre curățenia caselor și grija față de locul în care trăim. Tocmai de aceea, în spiritul primenirii, multă lume face curățenia de primăvară înainte de Paște.

De altfel, tradiția curățeniei de primăvară este respectată cu sfințenie de cei mai mulți români… la începutul postului sau în Săptămâna Mare. Mai mult, în unele locuri se obișnuiește chiar să se văruiască și se scot toate lucrurile la aerisit, se bat covoarele și se pregătește casa de sărbătoare.

În general, curățenia generală se face de două ori pe an, toamna și primăvara, incluzând curtea și grădina.

Când se face curățenia generală în Săptămâna Mare, conform tradițiilor

Obiceiurile și tradițiile din Săptămâna Mare sunt păstrate și respectate cu sfințenie și în ziua de astăzi de credincioși. În Lunea Mare se începe curățenia de Paște: se scot păturile, așternuturile, pilotele și pernele la aerisit. Se curăță canapelele și fotoliile, se spală și se lasă ușile și geamurile deschise pentru a aerisi casa.

Marțea Mare este tot zi de curățenie, atunci când se bat covoarele, se aspira casa, se spală geamurile și podelele și se pregătește casa pentru Înviere. În Miercurea Mare este ultima zi în care se poate face curățenie, fiind și ziua în care se pot spăla sau călca haine ori așternuturi.

Job neobișnuit. Cu cât ești plătit pentru a te filma în timp ce faci curățenie

FOTO – Caracter ilustrativ

Așadar, dacă plănuiești să faci curățenie în toată casa, ai grijă să speli geamurile marți și să termini curățenia până seara în Miercurea Mare, pentru că Joia Mare este pentru pomenirea morților, în timp ce în Vinerea Sfântă se ține post negru.

Tot în Joia Mare se vopsesc ouăle roșii și se spune că dacă dormi în timpul zilei, vei fi leneș tot anul, aceasta fiind ziua în care se fac pregătirile pentru bucatele tradiționale de Paște, cozonaci, pască și alte bunătăți de Paște.

În Vinerea Mare se ține post negru și nu se coace nimic, iar toată săptămâna de dinaintea Paștelui, Săptămâna Sfântă, este extrem de importantă pentru credincioși, pentru că amintește de patimile pe care Iisus Hristos le-a trăit înainte de a fi răstignit.

Săptămâna Mare începe în Duminica Floriilor, când Iisus a intrat în Ierusalim și ține până în Vinerea Mare, când a fost răstignit pe cruce.

În Sâmbăta Mare se sacrifică mielul și se fac ultimele pregătiri pentru masa de Paște. Tot în această zi se pregătesc hainele noi pentru Înviere. Este ultima șansă de a mai vopsi ouă roșii. În această seara se pornește spre Biserică pentru a lua lumină, apoi se merge în cimitire pentru a pune lumina la căpătâiul morților.

În ziua de Paște se dă de pomană pentru sufletul morților și după slujba de Înviere, oamenii merg acasă, unde ciocnesc ouă, rostind „Hristos a Înviat!”, cu răspunsul „Adevărat a Înviat!”. Acesta va fi salutul din Duminica Paștelui până la Înălțare, care este la 40 de zile de la Înviere.

Bucatele de Paște se sfințesc înainte de a fi mâncate și după ce persoanele din casă au participat la Liturghie, iar lumânarea cu care ai luat lumină trebuie păstrată în casă și aprinsă în caz de boli, necazuri sau supărări.

Anul acesta, Paștele Ortodox va fi sărbătorit pe 12 aprilie, cel Catolic fiind pe 5 aprilie 2026

Autorul mai recomandă:

Tot mai mulți credincioși se întorc de Florii la finic, planta originală de pe vremea intrării lui Iisus în Ierusalim. Cum s-a ajuns la salcie

Cele 7 trepte ale postului ortodox. Ce înseamnă post aspru şi post uscat și cum se ţine postul din Săptămâna Mare în mânăstiri

Programul slujbelor de Paşte la Patriarhie. Când încep Deniile. Când se ia Lumina în noaptea de Înviere

Programul supermarketurilor de Paște 2026. Ce magazine sunt deschise duminică, 12 aprilie 2026

Paștele 2026 ar putea fi celebrat în România fără Lumina Sfântă de la Ierusalim din cauza Războiului din Iran

Prognoză Paște 2026 | Cum va fi vremea în București. Meteorologii Accuweather au schimbat radical prognoza

Câte zile libere sunt de Paște anul acesta. Cât durează minivacanța angajaților și vacanța elevilor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Erdogan scoate „MONEDA NATO”. 5 lire pentru Summitul de la Ankara, jumătate de milion în circulație
Digi24
„Este un tăntălău ajuns în locuri greșite”. Senator USR, atac dur la adresa lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Orașul din România în care șoferii sunt amendați cu 5.000 de lei dacă își lasă mașinile murdare pe domeniul public
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ne faceți un bine!” Anca Alexandrescu, reacție după ce a pierdut jumătate dintre telespectatori: „Un măr otrăvit”
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Ce s-a întâmplat cu fața Iuliei Albu. A apărut cu bandaje la ochi și vânătăi. Explicația vedetei
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
O nouă boală se răspândește în Europa, de la animale la om. Zeci de cazuri au fost confirmate
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Anunț oficial: Programul Rabla 2026 se lansează în condiții similare cu cele de anul trecut
Descopera.ro
De ce avem 2 plămâni și doar o singură inimă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Ce este punctul verde de pe WhatsApp care apare lângă contacte