Prima pagină » Pastila lui Cristoiu » Ion Cristoiu: De ce vor liderii europeni ca Ucraina să fie o putere militară și nu una economică

Ion Cristoiu: De ce vor liderii europeni ca Ucraina să fie o putere militară și nu una economică

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a discutat despre planul de pace pentru Ucraina.

„Respingând planul de pace al lui Donald Trump în 28 de puncte, liderii europeni, liderii occidentali, am putea spune liderii Uniunii Europene, pentru că, de fapt, caracteristica lor este prezența în conducerea de facto a Uniunii Europene, au prezentat un plan propriu de pace sub forma unor observații sau a unei rescrieri a planului american.

Rubio a declarat că nu a luat cunoștință de acest plan și ne dezvăluie că americanii nu au de gând să țină de el. Nici eu n-aș ține cont, pentru că, până la urmă, războiul din Ucraina este un război declanșat de Biden între America și Federația Rusă prin intermediul ucrainenilor. Adică Biden și-a propus ca America să dea în Rusia cu Ucraina pe care au luat-o de picioare. Iar la rândul ei, Federația Rusia, conștientă că duce un război nu cu Ucraina, ci cu America, aflată în fruntea unor mari puteri europene, și-a adaptat strategia și așa se explică chiar lungirea războiului”, a precizat Ion Cristoiu.

„Ipocrizia europenilor nu are margini”

„Planul de pace este un plan obținut în urma unor negocieri între America și Rusia. După ce s-a realizat acest plan, în principiu, Rusia a fost de acord cu el, America, în calitate și de mediator, l-a prezentat ucrainenilor. Nu există loc pentru un alt plan de pace. (…) Din acest punct de vedere, e o pierdere de vreme de a lua în seamă planul europenilor. Singurii care pot face și au dreptul, și este și normal, să facă observații, să accepte, să respingă (…) sunt ucrainenii.

Ipocrizia europenilor nu are margini prin faptul că strigă pe toate drumurile că Ucraina este cea care decide. Dar, în același timp, vin și ei și spun: Nu Ucraina, trebuie să fim întrebați și noi”, spune publicistul.

„Europenii nu văd o putere economică în Ucraina”

„Planul american, luat apoi planul european, cu observații la fiecare punct, ne arată, în primul rând, o ciudățenie. În mare parte, așa-zisul plan european este o rescriere, dar cu alte vorbe, sinonime al planului american. Există, însă, 2 puncte foarte importante care ne atrag atenția asupra felului în care vede Uniunea Europeană Ucraina. Cel mai important se referă la impunerea a unor forțe armate în număr de 800.000 de oameni din Ucraina. De fapt, principala obiecție a tuturor europenilor a fost faptul că se limitează drastic puterea militară a Ucrainei.

O enormitate. 600.000, cât prevede planul, ca militari, înseamnă numărul de militari al Franței, Germaniei și Angliei la un loc. Prin 600.000, nu 800.000, prin planul de pace american, Ucraina devine a doua putere militară a Europei, după Rusia. Însă, de ce insistă europenii ca să fie și mai mare? Pentru că europenii vor o putere militară și nu una economică.

În momentul în care ai un asemenea număr de militari este o povară economică îngrozitoare. Deci dacă se uită cineva la planul american, la planul european, nu prevede chestiuni de reconstrucție. Deci, europenii nu văd o putere economică în Ucraina, ci o putere militară. De ce? O putere militară nu-i poate concura. O putere economică înfloritoare ar fi o mare concurență pentru puterile occidentale”, a conchis publicistul.

Autorul recomandă:

Ion Cristoiu: „RĂZBOIUL dintre America și Rusia, prin intermediul Ucrainei, s-a încheiat. Va continua, însă, războiul dintre UE și Rusia”

Ion Cristoiu: „Planul de pace al lui Donald Trump a fost respins de Volodimir Zelenski în chip agresiv și INSULTĂTOR”

Ion Cristoiu: „O Diversiune sângeroasă – singura soluție a Europei Occidentale pentru a respinge Planul de pace al lui Donald Trump”

Recomandarea video

Mediafax
Cifrele de ultimă oră care îi îngrijorează pe români! Crește din nou mortalitatea infantilă
Digi24
„Poate junk food e mâncarea cea bună și cealaltă e rea”. Trump și-a lăudat preferințele alimentare neschimbate „de 50 de ani”
Cancan.ro
Cabral și Andreea Ibacka divorțează după 15 ani de căsnicie! Zvonurile s-au transformat în realitate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Planul lui Nicușor Dan pentru un nou guvern. Bolojan și Grindeanu, variante excluse de prim-ministru - SURSE
Mediafax
Situație fără precedent: 50 de orașe sufocate de temperaturi extreme
Click
Cine este cel mai așteptat invitat la nunta Simonei Trașcă? „Mi-a dat binecuvântarea lui să fac un copil!”. Când face blonda cununia civilă? „E în zi sfântă”
Digi24
De ce nu mai înaintează soldații ruși pe frontul din Ucraina? Principala problemă a armatei ruse pe care Putin nu a reușit să o rezolve
Cancan.ro
Primele imagini cu Cabral și Andreea, după ce s-a aflat despre DIVORȚ‼️ Încă trăiesc împreună, dar își fac viața separat. Au renunțat amândoi la verighete și...😲 😲
Ce se întâmplă doctore
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele. Cum arată acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Când se deschide Transfăgărășan în 2026. Autoritățile au început deja deszăpezirea „celui mai frumos drum din lume”
Descopera.ro
După jumătate de secol, flăcările de la „Porțile Iadului” s-ar putea stinge
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI: Un tip după ce ia Viagra: – A fost bine! Pe masă în bucătărie, pe maşina de spălat, pe unde s-a putut....
Descopera.ro
De ce ne simțim obosiți după interacțiuni sociale, chiar și plăcute