Prima pagină » Pastila lui Cristoiu » Ion Cristoiu: Triumful limbii ruse la București!

Ion Cristoiu: Triumful limbii ruse la București!

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție concertul lui Max Korzh din București.

„Evenimentele care i-au stupefiat pe bucureșteni ieri au fost prezentate de presa noastră drept concertul de pe Arena Națională al unui cântăreț de limba rusă faimos, se spune, în spațiul ex-sovietic, absolut necunoscut în România și în celelalte spații. Nu e vorba însă numai de concert. Din ceea ce s-a transmis pe rețelele sociale, la televiziune, este vorba de evenimente care s-au petrecut în București.

Imaginea aceea de năvălire a a rușilor, cum au spus marea majoritate a comentatorilor pe rețelele sociale. Manifestările, conflictele, bătăile, huliganismele din centrul vechi, spectacolul consumării de energie atât pe străzi, cât și pe stadion, repet, au stupefiat pe români din mai multe motive. Primul și cel mai important este faptul că pentru prima dată postdecembrist și după al 2-lea Război Mondial, românii s-au simțit izolați, minoritate în țara lor”, a spus Ion Cristoiu.

„Cei care au venit, care vorbeau rusește, aveau obiceiuri rusești, consum de energie slav, nu au reușit să antreneze și tinerii români. Nu numai din faptul că s-au vândut puține bilete în România și că toate sunt din spațiul ex-sovietic, dar din faptul că la toate aceste manifestări, românii, tineretul român nu au participat pentru că cei care au venit au venit în București ca pe un teritoriu al lor, dar nu la prietenii români. Au venit într-un loc unde a venit o armată, mă rog, când a venit Armata Roșie furau ceasurile și violau cucoanele. Acum nu au furat ceasuri, dar la nivel de violențe, de comportament, cam semănau cu Armata Roșie”, a adăugat publicistul.

„Șocul cel mai mare a fost că toți acești năvălitori știau rusește”

„Adică aceeași stupefacție au avut-o bucureștenii când a intrat Armata Roșie. Este ceva asemănător când a venit Armata Roșie pentru că nu erau obișnuiți cu oameni, cu ăia care fură ceasuri, cu luptătoare, soldate care-l își spuneau furou peste, vedeau rochii pentru prima dată. Imaginea, chiar de sălbăticie, de hoardă, au avut-o românii ieri. Însă șocul cel mai mare a fost faptul că toți acești năvălitori știau rusește.

Fenomenul acestui cântăreț al cărei lume nu pot să-l pronunț și nici nu mă chinui, este provocat de faptul că el cântă în limba rusă. Am văzut și eu, am luat de pe internet câteva cântece de-ale lui. Nu mi-a spus nimic din punct de vedere al melodiei. Am înțeles că versurile și la noi, propagandiștii ăștia, presa de partid și de stat, presa bruxelles, a spus că e vorba de sentimente inclusiv împotriva războiului”, a mai spus Ion Cristoiu.

„Am asistat la un triumf al limbii ruse la București”

„Nu. Hoarda care a năvălit în București ieri, și din moldoveni, hoarda vorbitoare de limbă rusă, noua Armată Roșie, știau cuvintele. Deci, ca să pot să trezească emoții, trebuie să știi foarte bine limba rusă, să știi și să încerci emoțiile pe care le transmit aceste versuri. Deci, în Ucraina, regimul Zelenski a pornit o prigoană împotriva limbii ruse, este interzisă.

Iată că marea majoritate a celor din hoardă erau ucraineni, știau rusește, cei din Belarus știau rusește, cei din Moldova știau rusește. Am văzut și niște manipulări, încercări ale poporului român, spunându-le-se că cei care au venit ieri erau refugiați ruși din România. Refugiații ruși nu puteau să vină pe la vama Albița”, a precizat publicistul.

„Este clar că am asistat la un triumf al limbii ruse la București și pe noi, românii, care suntem o insulă de latinitate într-o mare de slavi ar trebui să ne pună pe gânduri, pentru că vom am descoperit adevărul că ucrainienii sunt ruși, că frații noștri moldoveni sunt și ei cu rușii, cu limba rusă, că belarușii sunt la fel. Deci mie mi s-a părut stranie această ruptură dintre noi și ei. Fiți atenți că s-ar putea ca Armata Roșie să vină a treia oară”, a conchis Ion Cristoiu.

Recomandările autorului:

Ion Cristoiu: Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR se reface pe șest la Cotroceni

Ion Cristoiu: Dezastrul economiei românești, dezvăluit de Comisia Europeană, nu îngrijorează pe nimeni

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
Digi24
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
De la un telefon la o tragedie cumplită. Fiul și părinții lui au murit după ce au căzut de pe o stâncă
Digi24
„Teroarea plutitoare” a invadat plajele din Europa. Cum ajung aceste animale veninoase tot mai des în Mediterana și Atlanticul de Nord
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronomii ar fi descoperit sursa unor ecouri bizare detectate în Univers