Bogdan Pavel

Senior editor

Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o redacție de știri. Deși a terminat dreptul, a prins gustul jurnalismului încă din anul II de facultate, avându-l ca mentor pe Octavian Știreanu, la cotidianul AZI. Cursurile BBC, un must have al anilor ’90, au reprezentat o confirmare a drumului ales.
După un deceniu de jurnalism sportiv, a acceptat provocarea și a schimbat… secția, deschizând ușa economicului, după ce a trecut prin programele de pregătire ale BNR. Așa a ajuns să lucreze ca reporter la agenția NewsIn și apoi în TV, la B1TV, acolo unde a devenit ulterior EOD, funcție deținută și la Prima TV. Din 2020 s-a alăturat echipei Gândul, din postura de editor-coordonator la proiectul Gândul Live, alături de Emma Zeicescu și Bebe Nicola.
În prezent, este realizator al emisiunilor Gândul Green și Gândul Financiar, realizează interviuri la Gândul Exclusiv și se ocupă de proiectele speciale Gândul Live.

BT Pay: Cont bancar 100% online, în doar 7 minute – din România sau de oriunde din lume
30 iun. 2025, 16:16

BT Pay: Cont bancar 100% online, în doar 7 minute – din România sau de oriunde din lume

Români în Italia? Acum banking-ul e mai simplu ca niciodată, cu BT Pay de la Banca Transilvania
24 iun. 2025, 11:47

Români în Italia? Acum banking-ul e mai simplu ca niciodată, cu BT Pay de la Banca Transilvania

Suflet de România, ediția a III-a. Tradiția, bunul gust și meșteșugurile satului de altădată, pe DOMENIUL REGAL de la Săvârșin
28 apr. 2025, 17:47

Suflet de România, ediția a III-a. Tradiția, bunul gust și meșteșugurile satului de altădată, pe DOMENIUL REGAL de la Săvârșin

Anca Marinescu, RetuRO: „Estimăm că în sezonul estival vor fi 1.000 de camioane aflate zilnic pe traseu”
02 apr. 2025, 09:00

Anca Marinescu, RetuRO: „Estimăm că în sezonul estival vor fi 1.000 de camioane aflate zilnic pe traseu”

Anca Marinescu, RetuRO: „Săptămâna viitoare vom testa un RVM mobil în localitățile unde nu există aparate de colectare”
01 apr. 2025, 13:17

Anca Marinescu, RetuRO: „Săptămâna viitoare vom testa un RVM mobil în localitățile unde nu există aparate de colectare”

Anca Marinescu, RetuRO: „Aproape 3,5 miliarde ambalaje au fost colectate în 2024 prin SGR. În total, aproape 230.000 t de materiale”
01 apr. 2025, 12:19

Anca Marinescu, RetuRO: „Aproape 3,5 miliarde ambalaje au fost colectate în 2024 prin SGR. În total, aproape 230.000 t de materiale”

Rolul statelor din Europa Centrală și de Est și rolul României în întărirea competitivității Uniunii Europene - Policy Paper
01 apr. 2025, 11:08

Rolul statelor din Europa Centrală și de Est și rolul României în întărirea competitivității Uniunii Europene – Policy Paper

Mihail Tănase, Harta reciclării: „Trebuie să gândim lucrurile în PERSPECTIVĂ”
31 mart. 2025, 11:14

Mihail Tănase, Harta reciclării: „Trebuie să gândim lucrurile în PERSPECTIVĂ”

Mihai Tănase, Harta reciclării: „Efectele schimbărilor climatice se văd cu întârziere”
31 mart. 2025, 11:02

Mihai Tănase, Harta reciclării: „Efectele schimbărilor climatice se văd cu întârziere”

Mihail Tănase, Harta Reciclării: „Ne focusăm pe educația de MEDIU”
31 mart. 2025, 10:48

Mihail Tănase, Harta Reciclării: „Ne focusăm pe educația de MEDIU”

Corneliu Bodea, CEO ADREM și Președinte CRE, la Euro Industry Summit, Bruxelles: „A fost creat un cerc competent pentru a discuta subiecte concrete”
27 mart. 2025, 11:46

Corneliu Bodea, CEO ADREM și Președinte CRE, la Euro Industry Summit, Bruxelles: „A fost creat un cerc competent pentru a discuta subiecte concrete”

Ondrej Safar, CEO Evryo, la Euro Industry Summit, Bruxelles: „Un dialog util în care a fost discutată tranziția ENERGETICĂ”
26 mart. 2025, 15:34

Ondrej Safar, CEO Evryo, la Euro Industry Summit, Bruxelles: „Un dialog util în care a fost discutată tranziția ENERGETICĂ”

Dragoș Cristian Vlad (ADR), la Gândul Green: „O soluție de tip CLOUD este o definiție foarte bună pentru sustenabilitate în domeniul IT&C”
26 mart. 2025, 15:24

Dragoș Cristian Vlad (ADR), la Gândul Green: „O soluție de tip CLOUD este o definiție foarte bună pentru sustenabilitate în domeniul IT&C”

Dragoș Cristian Vlad (ADR), la Gândul Green: „ROeID – siguranța și garanția accesării platformelor cu un singur cont și o singură parolă”
26 mart. 2025, 15:11

Dragoș Cristian Vlad (ADR), la Gândul Green: „ROeID – siguranța și garanția accesării platformelor cu un singur cont și o singură parolă”

Dragoș Cristian Vlad (ADR), la Gândul Green: „DIGITALIZAREA este o piatră de temelie pentru sustenabilitatea afacerii, a vieții noastre viitoare”
26 mart. 2025, 14:35

Dragoș Cristian Vlad (ADR), la Gândul Green: „DIGITALIZAREA este o piatră de temelie pentru sustenabilitatea afacerii, a vieții noastre viitoare”

George Agafiței (PPC), la Euro Industry Summit, Bruxelles: „Pentru o economie COMPETITIVĂ la nivel european e nevoie de o piață de energie unică”
26 mart. 2025, 13:14

George Agafiței (PPC), la Euro Industry Summit, Bruxelles: „Pentru o economie COMPETITIVĂ la nivel european e nevoie de o piață de energie unică”

Cristian Bușoi, la Euro Industry Summit, Bruxelles: „Există o puternică voință politică de a implementa recomandările Raportului DRAGHI”
26 mart. 2025, 13:02

Cristian Bușoi, la Euro Industry Summit, Bruxelles: „Există o puternică voință politică de a implementa recomandările Raportului DRAGHI”

Dan Nica, la Euro Industry Summit, Bruxelles: „Multă lume de la Bruxelles nu știa că avem oameni PREGĂTIȚI, care știu despre ce vorbesc”
26 mart. 2025, 12:52

Dan Nica, la Euro Industry Summit, Bruxelles: „Multă lume de la Bruxelles nu știa că avem oameni PREGĂTIȚI, care știu despre ce vorbesc”

Bogdan Grama, Carmistin: “Rezultatele INVESTIȚIILOR realizate în ultimii ani se văd în România”
14 mart. 2025, 17:28

Bogdan Grama, Carmistin: “Rezultatele INVESTIȚIILOR realizate în ultimii ani se văd în România”

Ajay Aggarwal, LIBERTY, la Euro Industry Summit: Compania siderurgică de la Galați are un rol strategic, esențial în economia României
13 mart. 2025, 14:00

Ajay Aggarwal, LIBERTY, la Euro Industry Summit: Compania siderurgică de la Galați are un rol strategic, esențial în economia României

Euro Industry Summit | Dialog deschis și eficient între administrația publică și mediul antreprenorial
12 mart. 2025, 14:38

Euro Industry Summit | Dialog deschis și eficient între administrația publică și mediul antreprenorial

GÂNDUL GREEN. Cum contribuie Nestlé la un mediu mai curat și cum se implică în educația copiilor
05 mart. 2025, 14:00

GÂNDUL GREEN. Cum contribuie Nestlé la un mediu mai curat și cum se implică în educația copiilor

GÂNDUL GREEN. Inovația Nestlé pentru un transport cât mai verde în România
05 mart. 2025, 12:00

GÂNDUL GREEN. Inovația Nestlé pentru un transport cât mai verde în România

GÂNDUL GREEN. „Pădurea de miere”, proiect de sustenabilitate Nestlé specific pentru România
05 mart. 2025, 08:01

GÂNDUL GREEN. „Pădurea de miere”, proiect de sustenabilitate Nestlé specific pentru România

GÂNDUL GREEN. Cercetător: „Delta Hub, un PROIECT care-și propune să prognozeze evoluția și managementul Deltei Dunării”
28 feb. 2025, 19:00

GÂNDUL GREEN. Cercetător: „Delta Hub, un PROIECT care-și propune să prognozeze evoluția și managementul Deltei Dunării”

GÂNDUL GREEN. Cercetător: „Între 100 și 200 de milioane de oameni RISCĂ să-și piardă locurile în care trăiesc astăzi”
28 feb. 2025, 18:00

GÂNDUL GREEN. Cercetător: „Între 100 și 200 de milioane de oameni RISCĂ să-și piardă locurile în care trăiesc astăzi”

GÂNDUL GREEN. Cercetător: „Crește nivelul Mării Negre și aici avem o PROBLEMĂ cu Delta Dunării”
28 feb. 2025, 17:00

GÂNDUL GREEN. Cercetător: „Crește nivelul Mării Negre și aici avem o PROBLEMĂ cu Delta Dunării”

GÂNDUL GREEN. Cornel Belciug, Green Revolution: „Livratorii ne fac educație de transport alternativ”
27 feb. 2025, 09:00

GÂNDUL GREEN. Cornel Belciug, Green Revolution: „Livratorii ne fac educație de transport alternativ”

GÂNDUL GREEN | De ce este Timișoara un exemplu de urmat în ceea ce privește transportul alternativ
26 feb. 2025, 14:00

GÂNDUL GREEN | De ce este Timișoara un exemplu de urmat în ceea ce privește transportul alternativ

Soluții simple și EFICIENTE pentru încurajarea transportului alternativ în Capitală. „Lucruri mici, cu un impact foarte mare”
26 feb. 2025, 12:11

Soluții simple și EFICIENTE pentru încurajarea transportului alternativ în Capitală. „Lucruri mici, cu un impact foarte mare”

Roxana Cojocaru, la GÂNDUL GREEN: „Schimbările climatice nu au granițe”
24 feb. 2025, 09:00

Roxana Cojocaru, la GÂNDUL GREEN: „Schimbările climatice nu au granițe”

Cum ar putea susține mediul de BUSINESS institutele de cercetare, pentru a nu mai importa soluții
22 feb. 2025, 09:00

Cum ar putea susține mediul de BUSINESS institutele de cercetare, pentru a nu mai importa soluții

Soluțiile Roxanei Cojocaru pentru un viitor SUSTENABIL în România: „Responsabilitate, responsabilizare, educație și acțiune”
21 feb. 2025, 14:33