Marian Tănase

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, care aparținea Agenției de știri Mediafax, o perioadă activând și la site-ul protvmagazin.ro.

Zece ani mai târziu, lucra pentru site-ul Antenei 1, a1.ro, dar și Observator.tv (actualul observatornews.ro), până în 2014.

Apoi, alți doi ani (din 2015), a scris pentru site-ul cotidianului Jurnalul Național, jurnalul.ro, de unde a plecat să lucreze la Libertatea.ro, din 2017 până în 2019.

La începutul anului 2020, mai precis în data de 1 februarie, s-a angajat la cotidianul online „Gândul”, unde lucrează și în prezent.

Numerele extrase la tragerea Loto de joi, 19 martie 2026. Report de aproape 1,60 milioane de euro, la Loto 6/49 - categoria I
19 mart. 2026, 15:31

Numerele extrase la tragerea Loto de joi, 19 martie 2026. Report de aproape 1,60 milioane de euro, la Loto 6/49 – categoria I

Google Maps are două funcții noi. Celebra aplicație a primit cea mai mare actualizare din ultimul deceniu
19 mart. 2026, 13:43

Google Maps are două funcții noi. Celebra aplicație a primit cea mai mare actualizare din ultimul deceniu

Top 10 - cele mai bune mașini în 2025. Auto Bild le-a testat și a aflat ce autoturisme au fost „la putere”, anul trecut
19 mart. 2026, 10:04

Top 10 – cele mai bune mașini în 2025. Auto Bild le-a testat și a aflat ce autoturisme au fost „la putere”, anul trecut

Cât costă magnoliile acum, în 2026. În această primăvară, unele sortimente pot costa și cât un smartphone nou
19 mart. 2026, 08:58

Cât costă magnoliile acum, în 2026. În această primăvară, unele sortimente pot costa și cât un smartphone nou

Țara europeană care introduce în magazine verificarea digitală a vârstei pentru clienții care vor să cumpere alcool și țigări
19 mart. 2026, 00:00

Țara europeană care introduce în magazine verificarea digitală a vârstei pentru clienții care vor să cumpere alcool și țigări

Ce ce pot fi înlocuite ouăle din prăjituri, chiftele și alte preparate, în post. Există multe rețete vegetariene și vegane pentru această perioadă
18 mart. 2026, 23:32

Ce ce pot fi înlocuite ouăle din prăjituri, chiftele și alte preparate, în post. Există multe rețete vegetariene și vegane pentru această perioadă

Una dintre cele mai longevive emisiuni din România nu revine cu un nou sezon. Echipa show-ului a făcut anunțul pe Facebook
18 mart. 2026, 22:47

Una dintre cele mai longevive emisiuni din România nu revine cu un nou sezon. Echipa show-ului a făcut anunțul pe Facebook

Românii se duc din ce în ce mai rar la doctor. Amână vizitele la medic pentru că nu își permit sau preferă să plătească în rate consultațiile
18 mart. 2026, 21:50

Românii se duc din ce în ce mai rar la doctor. Amână vizitele la medic pentru că nu își permit sau preferă să plătească în rate consultațiile

Containerul unui TIR a fost furat dintr-o parcare de pe o autostradă din Germania. Polițiștilor nu le-a venit să creadă ce încărcătură conținea
18 mart. 2026, 20:30

Containerul unui TIR a fost furat dintr-o parcare de pe o autostradă din Germania. Polițiștilor nu le-a venit să creadă ce încărcătură conținea

Ce greutate trebuie să ai, ca bărbat, în funcție de înălțimea și de vârsta ta. Am făcut calculul complet
18 mart. 2026, 19:26

Ce greutate trebuie să ai, ca bărbat, în funcție de înălțimea și de vârsta ta. Am făcut calculul complet

Ce a pățit un turist sud-american în Cluj-Napoca: „M-a abordat o tânără frumoasă. M-a întrebat dacă îi pot cumpăra ceva de mâncare”
18 mart. 2026, 18:02

Ce a pățit un turist sud-american în Cluj-Napoca: „M-a abordat o tânără frumoasă. M-a întrebat dacă îi pot cumpăra ceva de mâncare”

Gigi Becali, după ce Răzvan Burleanu a câștigat un nou mandat la şefia FRF: „Ne-a călcat 12 ani în picioare! Contestăm la TAS”
18 mart. 2026, 17:14

Gigi Becali, după ce Răzvan Burleanu a câștigat un nou mandat la şefia FRF: „Ne-a călcat 12 ani în picioare! Contestăm la TAS”

Cum dregi ciorba, dacă ai scăpat prea multă sare în ea. Ingredientul aflat la îndemâna oricui, care face minuni în oală
16 mart. 2026, 19:20

Cum dregi ciorba, dacă ai scăpat prea multă sare în ea. Ingredientul aflat la îndemâna oricui, care face minuni în oală

Ai abonament TV de la Digi RCS-RDS? Serviciul oferit tuturor abonaților, pentru doar 1 leu pe lună
16 mart. 2026, 17:58

Ai abonament TV de la Digi RCS-RDS? Serviciul oferit tuturor abonaților, pentru doar 1 leu pe lună

Recomandarea lui Raed Arafat pentru situații de criză: Fiecare familie ar trebui să aibă un rucsac de urgență pentru 72 de ore în caz de dezastru
16 mart. 2026, 17:13

Recomandarea lui Raed Arafat pentru situații de criză: Fiecare familie ar trebui să aibă un rucsac de urgență pentru 72 de ore în caz de dezastru

Pensionarii români ale căror pensii cresc cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027
16 mart. 2026, 16:33

Pensionarii români ale căror pensii cresc cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027

Patru persoane, un adult și trei adolescenți, au fost rănite într-un carambol produs în sectorul 4. Victimele se aflau pe un refugiu de tramvai
16 mart. 2026, 15:38

Patru persoane, un adult și trei adolescenți, au fost rănite într-un carambol produs în sectorul 4. Victimele se aflau pe un refugiu de tramvai

Actorul John Alford a murit, la vârsta de 54 de ani. El se afla în închisoare pentru mai multe acuzații grave
16 mart. 2026, 14:41

Actorul John Alford a murit, la vârsta de 54 de ani. El se afla în închisoare pentru mai multe acuzații grave

Ajutorul social clasic a fost înlocuit cu venitul minim de incluziune. Care este suma primită și în ce condiții, în 2026
16 mart. 2026, 14:08

Ajutorul social clasic a fost înlocuit cu venitul minim de incluziune. Care este suma primită și în ce condiții, în 2026

Scandal în lumea catolică după ce un miliardar, investitor apropiat al lui Trump, a organizat la Roma conferințe secrete despre Anticrist
16 mart. 2026, 12:40

Scandal în lumea catolică după ce un miliardar, investitor apropiat al lui Trump, a organizat la Roma conferințe secrete despre Anticrist

O femeie din Suceava s-a căsătorit de două ori în şase luni, fără să divorțeze niciodată. Acum este cercetată pentru bigamie
13 mart. 2026, 18:10

O femeie din Suceava s-a căsătorit de două ori în şase luni, fără să divorțeze niciodată. Acum este cercetată pentru bigamie

Preparatele care au devenit tot mai căutate, în post. Ce preferă românii în aceste perioade de abstinență alimentară 
13 mart. 2026, 17:52

Preparatele care au devenit tot mai căutate, în post. Ce preferă românii în aceste perioade de abstinență alimentară 

Leguma din piețe care a devenit aproape un lux pentru români. Costă acum cât două kilograme de carne
13 mart. 2026, 17:12

Leguma din piețe care a devenit aproape un lux pentru români. Costă acum cât două kilograme de carne

CFR Călători anunță o rută nouă, cu trenuri noi. De când și pe ce traseu vor circula garniturile Alstom Coradia
13 mart. 2026, 16:55

CFR Călători anunță o rută nouă, cu trenuri noi. De când și pe ce traseu vor circula garniturile Alstom Coradia

Un chinez a fost arestat pentru că a încercat să scoată din Kenya mii de furnici dintr-o specie rară. Unde le ascunsese bărbatul
13 mart. 2026, 16:33

Un chinez a fost arestat pentru că a încercat să scoată din Kenya mii de furnici dintr-o specie rară. Unde le ascunsese bărbatul

Duminica Sfintei Cruci este sărbătorită pe 15 martie. Ce tradiții există în această zi importantă din calendarul ortodox
13 mart. 2026, 16:08

Duminica Sfintei Cruci este sărbătorită pe 15 martie. Ce tradiții există în această zi importantă din calendarul ortodox

Motivul pentru care se cere descalificarea piesei cu care România va participa la Eurovision 2026, „Choke me”. I se aduc critici dure
13 mart. 2026, 14:18

Motivul pentru care se cere descalificarea piesei cu care România va participa la Eurovision 2026, „Choke me”. I se aduc critici dure

Populația din zona Deltei Dunării a primit un al doilea mesaj RO-Alert, după detectarea unei noi drone în apropierea spațiului aerian românesc
13 mart. 2026, 13:48

Populația din zona Deltei Dunării a primit un al doilea mesaj RO-Alert, după detectarea unei noi drone în apropierea spațiului aerian românesc

SPP-istul-vedetă al lui Nicușor Dan, distribuit și în protocolul de la vizita lui Zelenski. Ce rol a jucat Ionuț
12 mart. 2026, 15:56

SPP-istul-vedetă al lui Nicușor Dan, distribuit și în protocolul de la vizita lui Zelenski. Ce rol a jucat Ionuț

Trupa Holograf, mesaj emoționant după moartea basistului Mugurel Vrabete: „Ne doare enorm lipsa lui”
12 mart. 2026, 15:05

Trupa Holograf, mesaj emoționant după moartea basistului Mugurel Vrabete: „Ne doare enorm lipsa lui”

Ingredientele de care ai nevoie pentru o rețetă simplă de bulion, numai bună de făcut acasă
12 mart. 2026, 14:25

Ingredientele de care ai nevoie pentru o rețetă simplă de bulion, numai bună de făcut acasă

„Primăvara are semne bune”. Primele berze s-au întors deja în cuiburile din județul Brașov, iar în zilele următoare vor mai sosi și altele
12 mart. 2026, 12:57

„Primăvara are semne bune”. Primele berze s-au întors deja în cuiburile din județul Brașov, iar în zilele următoare vor mai sosi și altele

Mama lui Bolojan își îndeamnă fiul să nu demisioneze la presiunea PSD-ului: „Ai crescut dintr-un pământ puternic! Fă ce știi că trebuie făcut!”
12 mart. 2026, 10:50