Marian Tănase

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, care aparținea Agenției de știri Mediafax, o perioadă activând și la site-ul protvmagazin.ro.

Zece ani mai târziu, lucra pentru site-ul Antenei 1, a1.ro, dar și Observator.tv (actualul observatornews.ro), până în 2014.

Apoi, alți doi ani (din 2015), a scris pentru site-ul cotidianului Jurnalul Național, jurnalul.ro, de unde a plecat să lucreze la Libertatea.ro, din 2017 până în 2019.

La începutul anului 2020, mai precis în data de 1 februarie, s-a angajat la cotidianul online „Gândul”, unde lucrează și în prezent.

Primarul din Ramstein, unde sunt găzduite Forţele Aeriene Americane în Europa, avertizează asupra consecinţelor retragerii trupelor SUA din Germania
03 mai 2026, 18:33

Primarul din Ramstein, unde sunt găzduite Forţele Aeriene Americane în Europa, avertizează asupra consecinţelor retragerii trupelor SUA din Germania

Traficul pe A3 a fost blocat spre București după un carambol cu 7 mașini. O persoană a fost rănită
03 mai 2026, 17:29

Traficul pe A3 a fost blocat spre București după un carambol cu 7 mașini. O persoană a fost rănită

Cinci copii din Austria au fost răniți de explozia unei „relicve de război”, aflată sub un foc de tabără. Poliția a deschis o anchetă în acest caz
03 mai 2026, 16:39

Cinci copii din Austria au fost răniți de explozia unei „relicve de război”, aflată sub un foc de tabără. Poliția a deschis o anchetă în acest caz

Doctoriță ginecolog, anchetată de Colegiul Medicilor după ce a afirmat că „bebelușii concepuți în post nu ajung să se nască sau mor în pătuț”
03 mai 2026, 00:46

Doctoriță ginecolog, anchetată de Colegiul Medicilor după ce a afirmat că „bebelușii concepuți în post nu ajung să se nască sau mor în pătuț”

MApN explică de ce avem nevoie de SAFE: „Dacă acest program este realizat cu succes, Armata României va arăta cu totul diferit în doar câţiva ani”
03 mai 2026, 00:17

MApN explică de ce avem nevoie de SAFE: „Dacă acest program este realizat cu succes, Armata României va arăta cu totul diferit în doar câţiva ani”

Adrian Câciu: „De marți, Pîslaru e șomer! O ia și pe Oana Gheorghiu cu el! E mai bine așa! Au pierdut destui bani pentru România!”
02 mai 2026, 23:52

Adrian Câciu: „De marți, Pîslaru e șomer! O ia și pe Oana Gheorghiu cu el! E mai bine așa! Au pierdut destui bani pentru România!”

Donald Tusk avertizează că NATO este în pragul dezintegrării: „Trebuie să facem ce e necesar pentru a inversa această tendinţă dezastruoasă”
02 mai 2026, 23:11

Donald Tusk avertizează că NATO este în pragul dezintegrării: „Trebuie să facem ce e necesar pentru a inversa această tendinţă dezastruoasă”

Tatăl unui fotbalist din Superliga a murit imediat după ce asistase la meciul fiului său. Tragedia a avut loc în parcarea stadionului
02 mai 2026, 22:58

Tatăl unui fotbalist din Superliga a murit imediat după ce asistase la meciul fiului său. Tragedia a avut loc în parcarea stadionului

Comisia Europeană, după ce Trump a anunțat tarife de 25% pentru mașinile din UE: „Această măsură demonstrează cât de neserioasă este partea americană”
02 mai 2026, 21:59

Comisia Europeană, după ce Trump a anunțat tarife de 25% pentru mașinile din UE: „Această măsură demonstrează cât de neserioasă este partea americană”

A fost inaugurată prima „librărie fără cărți”. Cine a lansat acest concept și cum pot fi lecturate volumele
02 mai 2026, 20:04

A fost inaugurată prima „librărie fără cărți”. Cine a lansat acest concept și cum pot fi lecturate volumele

O dubă a luat pe foc pe A1, pe direcția București-Pitești. Traficul rutier a fost restricționat în zona localității argeșene Căteasca
02 mai 2026, 19:17

O dubă a luat pe foc pe A1, pe direcția București-Pitești. Traficul rutier a fost restricționat în zona localității argeșene Căteasca

Șeful CNAS explică reducerea numărului de paturi din sistemul sanitar: „Nu ne dorim închiderea spitalelor, ci adaptarea lor la realitate”
02 mai 2026, 16:50

Șeful CNAS explică reducerea numărului de paturi din sistemul sanitar: „Nu ne dorim închiderea spitalelor, ci adaptarea lor la realitate”

Incendiu cu degajări mari de fum, la un magazin din Piața Obor. Pompierii au intervenit de urgență
01 mai 2026, 23:01

Incendiu cu degajări mari de fum, la un magazin din Piața Obor. Pompierii au intervenit de urgență

Liderul UDMR Takacs Csaba a murit, într-un mod dramatic, la vârsta de 71 de ani. Tragedia a avut loc la castelul pe care îl deținea în județul Cluj
01 mai 2026, 22:50

Liderul UDMR Takacs Csaba a murit, într-un mod dramatic, la vârsta de 71 de ani. Tragedia a avut loc la castelul pe care îl deținea în județul Cluj

Vicepremierul Oana Gheorghiu prezintă lista companiilor de stat la care Petrişor Peiu (AUR) deţine acţiuni: „Cine vrea să salveze România”
01 mai 2026, 21:55

Vicepremierul Oana Gheorghiu prezintă lista companiilor de stat la care Petrişor Peiu (AUR) deţine acţiuni: „Cine vrea să salveze România”

Presa maghiară se întreabă de ce se teme România, după achizițiile militare din programul SAFE: „Bucureștiul a început o cursă acerbă a înarmării”
01 mai 2026, 20:50

Presa maghiară se întreabă de ce se teme România, după achizițiile militare din programul SAFE: „Bucureștiul a început o cursă acerbă a înarmării”

Un tânăr cu cetățenie română și siriană a fost reținut pe A2 după ce a fost prins cu 11 kilograme de canabis. El urma să vândă drogurile pe litoral
01 mai 2026, 18:42

Un tânăr cu cetățenie română și siriană a fost reținut pe A2 după ce a fost prins cu 11 kilograme de canabis. El urma să vândă drogurile pe litoral

Incendiu puternic, la o locuință din județul Botoșani. A existat pericol de explozie pentru că în incintă se afla și un centru de vânzare a buteliilor
01 mai 2026, 18:22

Incendiu puternic, la o locuință din județul Botoșani. A existat pericol de explozie pentru că în incintă se afla și un centru de vânzare a buteliilor

Cât costă o plimbare cu vaporașul pe Lacul Costinești spre epavă, în minivacanța de 1 Mai
01 mai 2026, 16:57

Cât costă o plimbare cu vaporașul pe Lacul Costinești spre epavă, în minivacanța de 1 Mai

Un incendiu puternic a izbucnit la o pensiune din Tulcea. Flăcările au cuprins și o altă pensiune din apropiere
30 apr. 2026, 18:07

Un incendiu puternic a izbucnit la o pensiune din Tulcea. Flăcările au cuprins și o altă pensiune din apropiere

Un tânăr srilankez a fost reținut în România pentru trafic de droguri. Cum își procura stupefiantele
30 apr. 2026, 17:28

Un tânăr srilankez a fost reținut în România pentru trafic de droguri. Cum își procura stupefiantele

Marcel Ciolacu este convins că Guvernul Bolojan va cădea: „Eu cred că va fi moțiunea cu cele mai multe voturi din istoria României”
30 apr. 2026, 16:01

Marcel Ciolacu este convins că Guvernul Bolojan va cădea: „Eu cred că va fi moțiunea cu cele mai multe voturi din istoria României”

Un șofer a făcut prăpăd pe o stradă din Bacău. După ce a lovit un motociclist, bărbatul a intrat în ușa unei frizerii
30 apr. 2026, 14:20

Un șofer a făcut prăpăd pe o stradă din Bacău. După ce a lovit un motociclist, bărbatul a intrat în ușa unei frizerii

Lucrările de reparații pe partea bulgară a Podului Giurgiu - Ruse nu se opresc în minivacanța de 1 mai. Ce trebuie să știe șoferii români
30 apr. 2026, 13:35

Lucrările de reparații pe partea bulgară a Podului Giurgiu – Ruse nu se opresc în minivacanța de 1 mai. Ce trebuie să știe șoferii români

Un șofer a fost filmat când lovește un bărbat aflat într-un cărucior pentru persoane cu dizabilități, pe un drum din Vaslui. Polițiștii fac cercetări
30 apr. 2026, 12:37

Un șofer a fost filmat când lovește un bărbat aflat într-un cărucior pentru persoane cu dizabilități, pe un drum din Vaslui. Polițiștii fac cercetări

Alegerile din România vor avea reguli noi: Se schimbă legile partidelor și se pregătește un nou Cod electoral. AEP: „Obiectivul nostru este clar”
30 apr. 2026, 11:27

Alegerile din România vor avea reguli noi: Se schimbă legile partidelor și se pregătește un nou Cod electoral. AEP: „Obiectivul nostru este clar”

Ministerul de Externe a numit un nou consul general la Odesa după o perioadă de interimat. Este un oraș ucrainean cu o numeroasă comunitate românească
30 apr. 2026, 10:55

Ministerul de Externe a numit un nou consul general la Odesa după o perioadă de interimat. Este un oraș ucrainean cu o numeroasă comunitate românească

Paste bolognese mai gustoase, dacă adaugi un ingredient în sos. Rețeta durează doar 30 de minute
15 apr. 2026, 08:00

Paste bolognese mai gustoase, dacă adaugi un ingredient în sos. Rețeta durează doar 30 de minute

Restricții pentru femei, în noul sezon estival din Grecia. Nerespectarea regulilor poate fi sancționată cu amenzi de până la 3.000 de euro
14 apr. 2026, 23:53

Restricții pentru femei, în noul sezon estival din Grecia. Nerespectarea regulilor poate fi sancționată cu amenzi de până la 3.000 de euro

Noul premier al Ungariei, Peter Magyar, a vorbit la telefon cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Ce au discutat cei doi politicieni
14 apr. 2026, 23:37

Noul premier al Ungariei, Peter Magyar, a vorbit la telefon cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Ce au discutat cei doi politicieni

Un oraș întreg a fost otrăvit, în Rusia: 700 de oameni sunt grav bolnavi, iar jumătate dintre ei sunt copii. Toți au băut apă din rețeaua publică
14 apr. 2026, 23:11

Un oraș întreg a fost otrăvit, în Rusia: 700 de oameni sunt grav bolnavi, iar jumătate dintre ei sunt copii. Toți au băut apă din rețeaua publică

Ce a pățit o fotbalistă din Iran după ce a cerut azil în Australia. Ulterior, sportiva și-a retras cererea
14 apr. 2026, 22:36

Ce a pățit o fotbalistă din Iran după ce a cerut azil în Australia. Ulterior, sportiva și-a retras cererea

Ce înseamnă dacă visezi un bloc prăbușit. Specialiștii vorbesc de incertitudine și dezechilibru
14 apr. 2026, 21:54