La câteva ore după ce avioanele americane și israeliene au început să bombardeze Iranul, pe 28 februarie 2026, sirienii au auzit o explozie puternică la Damasc. Dacă ținem cont de ostilitatea noului guvern sirian față de Iran, de prezența persistentă a forțelor americane în Siria și atacurile Iranului asupra infrastructurii-cheie din mai multe state arabe, mulți se temeau că Siria devenise o țintă.
„Deocamdată, impactul direct al războiului dintre SUA/Israel și Iran asupra Siriei a fost limitat. Guvernul interimar a depus eforturi mari pentru a rămâne în afara conflictului și, pe termen scurt, a reușit în mare măsură. Cu toate acestea, conflictul testează fundamentele strategiei de redresare a Siriei. Dacă războiul se prelungește, va crea presiuni care amenință să deraieze fragila redresare a Siriei”, notează Will Todman, șef de cabinet la Departamentul de Geopolitică și Politică Externă, cercetător senior la programul Orientul Mijlociu de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS).
De la preluarea puterii, în urmă cu 15 luni, președintele interimar – Ahmed al-Sharaa – a urmărit o strategie triplă pentru redresarea Siriei: echilibrul diplomatic, consolidarea teritorială și redresarea economică bazată pe investiții.
„Din punct de vedere diplomatic, Sharaa a adoptat o politică fără confruntări cu vecinii Siriei.
Această politică de reținere a împiedicat Siria să fie atrasă într-un nou conflict sau să devină din nou o arenă a competiției internaționale prin intermediari.
Pe plan intern, Sharaa și-a extins constant controlul statului. Cel mai important, a încheiat un acord pentru integrarea forțelor conduse de kurzi cu armata siriană în ianuarie 2026.
Din punct de vedere economic, guvernul s-a concentrat pe atragerea investițiilor din sectorul privat, în loc să se bazeze pe ajutorul internațional de reconstrucție la scară largă, care este puțin probabil să se materializeze.
Sharaa a lucrat, de asemenea, pentru integrarea Siriei în piețele regionale și a obținut acorduri de investiții majore din partea statelor arabe din Golf”, continuă Will Todman.
Războiul cu Iranul amenință acum fiecare pilon al acestei strategii.
„În primul rând, a amplificat două riscuri de securitate de-a lungul frontierei Siriei. Primul este posibilitatea unei confruntări cu Hezbollah.
La scurt timp după ce Hezbollah a lansat rachete asupra Israelului, Sharaa a trimis forțe siriene pentru a consolida frontiera libaneză.
A doua potențială amenințare se află în estul Siriei. Milițiile susținute de Iran din Irak și-au sporit treptat implicarea în conflict.
Dacă luptele se extind în Irak, acestea ar putea submina fragilul armistițiu din nord-estul Siriei, ar putea deraia integrarea forțelor kurde în armata siriană și ar putea crea noi oportunități pentru o renaștere a ISIS”, avertizează Will Todman.
Chiar și fără lupte directe, mai scrie Todman, războiul începe să pună presiune pe fragila redresare economică a Siriei. De la atacurile inițiale din 28 februarie, Siria și-a închis cea mai mare parte a spațiului aerian, limitând conexiunile cu regiunea și perturbând călătoriile comerciale.
„Întreruperile aprovizionării cu gaze naturale au obligat guvernul să crească raționalizarea energiei electrice.
Între timp, conflictul din Liban a determinat întoarcerea bruscă a peste 78.000 de refugiați sirieni din Liban, punând o presiune suplimentară asupra ofertei de locuințe deja inadecvate a Siriei și asupra serviciilor publice aflate la presiune.
Aceste șocuri sunt gestionabile deocamdată, dar subliniază cât de vulnerabilă rămâne redresarea Siriei la instabilitatea regională.
Strategia Sharaa presupune, de asemenea, că statele arabe din Golf vor aloca resurse politice și financiare pentru stabilizarea Levantului. Dar dacă războiul lasă Iranul slăbit și mai radicalizat, guvernele din Golf vor prioritiza, probabil, propriile cheltuieli pentru apărare și redresarea economică.
Dacă se întâmplă acest lucru, Siria s-ar putea afla, ca și înainte, în inima geopolitică a Orientului Mijlociu, dar la marginea priorităților regionale, chiar în momentul în care începe dificilul proces de reconstrucție”, încheie Will Todman.
RECOMANDAREA AUTORULUI: