Marian Tănase

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, care aparținea Agenției de știri Mediafax, o perioadă activând și la site-ul protvmagazin.ro.

Zece ani mai târziu, lucra pentru site-ul Antenei 1, a1.ro, dar și Observator.tv (actualul observatornews.ro), până în 2014.

Apoi, alți doi ani (din 2015), a scris pentru site-ul cotidianului Jurnalul Național, jurnalul.ro, de unde a plecat să lucreze la Libertatea.ro, din 2017 până în 2019.

La începutul anului 2020, mai precis în data de 1 februarie, s-a angajat la cotidianul online „Gândul”, unde lucrează și în prezent.

Un antreprenor și-a VÂNDUT afacerea, la 35 de ani, dar nu s-a regăsit în urma acestui gest: „Nu pot trăi stând pe o plajă, am nevoie de un scop”
10 nov. 2025, 22:03

Un antreprenor și-a VÂNDUT afacerea, la 35 de ani, dar nu s-a regăsit în urma acestui gest: „Nu pot trăi stând pe o plajă, am nevoie de un scop”

Unii PENSIONARI pot primi până la 700 de lei în plus, înainte de Crăciun. Guvernul are mai multe programe prin care își dorește să sprijine seniorii
10 nov. 2025, 21:25

Unii PENSIONARI pot primi până la 700 de lei în plus, înainte de Crăciun. Guvernul are mai multe programe prin care își dorește să sprijine seniorii

MOTIVUL pentru care o badantă româncă din Italia, obeză și cu grad mare de invaliditate, a dat Primăria în judecată
10 nov. 2025, 20:03

MOTIVUL pentru care o badantă româncă din Italia, obeză și cu grad mare de invaliditate, a dat Primăria în judecată

REȚETA ungurească pentru varză a la Cluj, publicată în 1695. Un amestec stratificat, savuros, născut dintr-o tradiție culinară
10 nov. 2025, 19:13

REȚETA ungurească pentru varză a la Cluj, publicată în 1695. Un amestec stratificat, savuros, născut dintr-o tradiție culinară

Cum va fi VREMEA în luna noiembrie. Meteorologii au anunțat temperaturi peste medie, dar și primele ninsori în zonele joase
10 nov. 2025, 18:00

Cum va fi VREMEA în luna noiembrie. Meteorologii au anunțat temperaturi peste medie, dar și primele ninsori în zonele joase

Din 10 noiembrie 2025, pentru două ZODII începe să se destrame totul. Nimeni nu-i va mai putea ajuta pe acești nativi
09 nov. 2025, 18:43

Din 10 noiembrie 2025, pentru două ZODII începe să se destrame totul. Nimeni nu-i va mai putea ajuta pe acești nativi

Titiana Popa a explicat care sunt DUHURILE care ne ajută: „Au fost şi ele lăsate tot de Dumnezeu”
09 nov. 2025, 18:05

Titiana Popa a explicat care sunt DUHURILE care ne ajută: „Au fost şi ele lăsate tot de Dumnezeu”

Sfaturi UTILE pentru șoferi, în sezonul rece. Cum alegi corect anvelopele de iarnă
09 nov. 2025, 15:55

Sfaturi UTILE pentru șoferi, în sezonul rece. Cum alegi corect anvelopele de iarnă

Titiana Popa a povestit cum l-a VINDECAT pe profesorul Dumitru Constantin Dulcan: „Vă rog încercaţi, încet, să vă ridicaţi şi să mergeţi prin cameră”
09 nov. 2025, 15:17

Titiana Popa a povestit cum l-a VINDECAT pe profesorul Dumitru Constantin Dulcan: „Vă rog încercaţi, încet, să vă ridicaţi şi să mergeţi prin cameră”

Tânără din Teleorman, mamă a trei copii, înjunghiată MORTAL pe stradă, în timp ce își ținea băiețelul în brațe. Cine este principalul suspect
09 nov. 2025, 14:22

Tânără din Teleorman, mamă a trei copii, înjunghiată MORTAL pe stradă, în timp ce își ținea băiețelul în brațe. Cine este principalul suspect

Vârstă scăzută de PENSIONARE pentru o parte dintre femeile din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească
09 nov. 2025, 13:49

Vârstă scăzută de PENSIONARE pentru o parte dintre femeile din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Angajații români vor avea mai multe ZILE LIBERE, la sfârșitul lui 2025 și începutul lui 2026. Noul an începe cu o minivacanță
09 nov. 2025, 12:58

Angajații români vor avea mai multe ZILE LIBERE, la sfârșitul lui 2025 și începutul lui 2026. Noul an începe cu o minivacanță

Ion Cristoiu: Incredibila gafă de la Cotroceni... Nicușor Dan omagiază pe Grigore Ghica, un Înalt funcționar al Rusiei
09 nov. 2025, 11:32

Ion Cristoiu: Incredibila gafă de la Cotroceni… Nicușor Dan omagiază pe Grigore Ghica, un Înalt funcționar al Rusiei

Toată suferința sentimentală va lua sfârșit pentru două ZODII, săptămâna viitoare. Sunt nativii care își vor găsi sufletul pereche
09 nov. 2025, 10:47

Toată suferința sentimentală va lua sfârșit pentru două ZODII, săptămâna viitoare. Sunt nativii care își vor găsi sufletul pereche

România, singura țară din Europa cu mai puțini TURIȘTI străini acum decât în comunism. Care este explicația acestui fenomen
08 nov. 2025, 18:25

România, singura țară din Europa cu mai puțini TURIȘTI străini acum decât în comunism. Care este explicația acestui fenomen

Îndepărtează grăsimea de pe dulapurile de bucătărie, cu ajutorul unui TRUC simplu. Succesul e garantat și rezultatul final minunat
08 nov. 2025, 17:55

Îndepărtează grăsimea de pe dulapurile de bucătărie, cu ajutorul unui TRUC simplu. Succesul e garantat și rezultatul final minunat

O asistentă medicală de la Spitalul Județean Sibiu a suferit un INFARCT în timpul serviciului. Colegii săi au început imediat manevrele de resuscitare
08 nov. 2025, 16:59

O asistentă medicală de la Spitalul Județean Sibiu a suferit un INFARCT în timpul serviciului. Colegii săi au început imediat manevrele de resuscitare

Nepalez venit la muncă în România, amenințat cu CUȚITUL de doi tineri în județul Sibiu. Ce a urmat după actul de agresiune
08 nov. 2025, 16:19

Nepalez venit la muncă în România, amenințat cu CUȚITUL de doi tineri în județul Sibiu. Ce a urmat după actul de agresiune

Deznodământ TRAGIC în cazul unui sibian care amenințase pe Facebook că intenţionează să se sinucidă. Bărbatul a fost găsit spânzurat
08 nov. 2025, 15:38

Deznodământ TRAGIC în cazul unui sibian care amenințase pe Facebook că intenţionează să se sinucidă. Bărbatul a fost găsit spânzurat

Cele trei ZODII binecuvântate, care au noroc divin de sfinții Mihail și Gavriil
08 nov. 2025, 14:11

Cele trei ZODII binecuvântate, care au noroc divin de sfinții Mihail și Gavriil

ȘOCUL unui român când a aflat cât trebuie să plătească pe o gustare și un litru de apă, în Aeroportul Otopeni: „Era mișto dacă era Black Friday”
08 nov. 2025, 13:46

ȘOCUL unui român când a aflat cât trebuie să plătească pe o gustare și un litru de apă, în Aeroportul Otopeni: „Era mișto dacă era Black Friday”

BLACK FRIDAY 2025 | Românii au cumpărat inclusiv porci „în viu” și lingouri de aur. Ce produse s-au aflat pe primele 3 locuri
08 nov. 2025, 11:10

BLACK FRIDAY 2025 | Românii au cumpărat inclusiv porci „în viu” și lingouri de aur. Ce produse s-au aflat pe primele 3 locuri

Unde poate fi văzut cel mai mic PONEI din lume. Simpaticul animal are doar 50 de centimetri înălțime și 35 de kilograme
07 nov. 2025, 15:06

Unde poate fi văzut cel mai mic PONEI din lume. Simpaticul animal are doar 50 de centimetri înălțime și 35 de kilograme

Apelul DISPERAT al familiei unui tânăr din Republica Moldova, dispărut în Italia: „Dacă știți ceva, vă rugăm să ne contactați”
07 nov. 2025, 14:14

Apelul DISPERAT al familiei unui tânăr din Republica Moldova, dispărut în Italia: „Dacă știți ceva, vă rugăm să ne contactați”

Cele patru ZODII care vor beneficia de protecție divină, timp de 5 ani! Se anunță bunăstare și fericire, pentru acești nativi
07 nov. 2025, 12:35

Cele patru ZODII care vor beneficia de protecție divină, timp de 5 ani! Se anunță bunăstare și fericire, pentru acești nativi

Ion Cristoiu: În Scandalul Vaslui, Ilie Bolojan a comis un abuz în serviciu. De ce nu l-a înhățat DNA?
07 nov. 2025, 10:46

Ion Cristoiu: În Scandalul Vaslui, Ilie Bolojan a comis un abuz în serviciu. De ce nu l-a înhățat DNA?

Noi REGULI pentru obținerea permisului de conducere, în Europa. Ce trebuie să știe șoferii români
07 nov. 2025, 09:25

Noi REGULI pentru obținerea permisului de conducere, în Europa. Ce trebuie să știe șoferii români

Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi VREMEA în perioada 10 noiembrie - 8 decembrie 2025
07 nov. 2025, 08:43

Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi VREMEA în perioada 10 noiembrie – 8 decembrie 2025

Actrița Pauline Collins a MURIT, la vârsta de 85 de ani. Era cunoscută din serialul „Shirley Valentine”, rol care i-a adus o nominalizare la Oscar
07 nov. 2025, 08:28

Actrița Pauline Collins a MURIT, la vârsta de 85 de ani. Era cunoscută din serialul „Shirley Valentine”, rol care i-a adus o nominalizare la Oscar

Un bărbat a descoperit o adevărată COMOARĂ, în timp ce săpa o piscină în grădina sa. Autoritățile i-au spus că poate să o păstreze
07 nov. 2025, 08:08

Un bărbat a descoperit o adevărată COMOARĂ, în timp ce săpa o piscină în grădina sa. Autoritățile i-au spus că poate să o păstreze

MAE avertizează cu privire la noi reguli de circulație în Bulgaria. Ce trebuie să știe șoferii români despre amenzile rutiere
07 nov. 2025, 07:35

MAE avertizează cu privire la noi reguli de circulație în Bulgaria. Ce trebuie să știe șoferii români despre amenzile rutiere

Un serial lansat recent a primit recenzii dezastruoase din partea criticilor: „Cea mai PROASTĂ serie TV din toate timpurile”
05 nov. 2025, 23:10

Un serial lansat recent a primit recenzii dezastruoase din partea criticilor: „Cea mai PROASTĂ serie TV din toate timpurile”

Românii se împrumută tot mai des la BĂNCI, care se întrec în oferte, dar economiștii ne îndeamnă să facem credite doar dacă avem cu adevarat nevoie
05 nov. 2025, 22:46