Marian Tănase

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, care aparținea Agenției de știri Mediafax, o perioadă activând și la site-ul protvmagazin.ro.

Zece ani mai târziu, lucra pentru site-ul Antenei 1, a1.ro, dar și Observator.tv (actualul observatornews.ro), până în 2014.

Apoi, alți doi ani (din 2015), a scris pentru site-ul cotidianului Jurnalul Național, jurnalul.ro, de unde a plecat să lucreze la Libertatea.ro, din 2017 până în 2019.

La începutul anului 2020, mai precis în data de 1 februarie, s-a angajat la cotidianul online „Gândul”, unde lucrează și în prezent.

Un atlet a MURIT la un Campionat Mondial, din cauza caniculei. Era cel mai cunoscut sportiv din țara sa
12 aug. 2025, 17:41

Un atlet a MURIT la un Campionat Mondial, din cauza caniculei. Era cel mai cunoscut sportiv din țara sa

Povestea bărbatului care câștiga „mai mulți bani decât știa ce să facă cu ei”, dar a ajuns în pragul DEPRESIEI. Ce detaliu sumbru ascundea jobul său
12 aug. 2025, 00:47

Povestea bărbatului care câștiga „mai mulți bani decât știa ce să facă cu ei”, dar a ajuns în pragul DEPRESIEI. Ce detaliu sumbru ascundea jobul său

Piața muncii cunoaște un fenomen BIZAR, care a luat amploare: tineri care plătesc ca să pară angajați. Care este motivul
12 aug. 2025, 00:20

Piața muncii cunoaște un fenomen BIZAR, care a luat amploare: tineri care plătesc ca să pară angajați. Care este motivul

Un italian a găsit un adevărat TEZAUR într-un dulap vechi din lemn, cumpărat cu doar 200 de euro. Ce a găsit, la restaurarea sa
12 aug. 2025, 00:05

Un italian a găsit un adevărat TEZAUR într-un dulap vechi din lemn, cumpărat cu doar 200 de euro. Ce a găsit, la restaurarea sa

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, consideră că ar fi EFICIENT ca datoriile persoanelor fizice să nu mai fie secret fiscal: „Cred că unii vor plăti”
11 aug. 2025, 23:45

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, consideră că ar fi EFICIENT ca datoriile persoanelor fizice să nu mai fie secret fiscal: „Cred că unii vor plăti”

Ținerea câinilor în lanț ar putea fi INTERZISĂ în România. Care sunt sancțiunile și în ce condiții pot fi ținute aceste animale la curte
11 aug. 2025, 23:17

Ținerea câinilor în lanț ar putea fi INTERZISĂ în România. Care sunt sancțiunile și în ce condiții pot fi ținute aceste animale la curte

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, spune că REFORMA administraţiei locale vizează reducerea a 40.000 de posturi. Ce economii se vor face anual
11 aug. 2025, 22:59

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, spune că REFORMA administraţiei locale vizează reducerea a 40.000 de posturi. Ce economii se vor face anual

România, la al şaptelea cod roşu de CANICULĂ din ultimele 10 săptămâni. În anumite zone s-au resimțit și 44° Celsius
11 aug. 2025, 22:33

România, la al şaptelea cod roşu de CANICULĂ din ultimele 10 săptămâni. În anumite zone s-au resimțit și 44° Celsius

Copilul de 4 ani al unui cuplu de români, aflaţi în vacanţă în Italia, a MURIT în mașina familiei parcată la soare
11 aug. 2025, 20:13

Copilul de 4 ani al unui cuplu de români, aflaţi în vacanţă în Italia, a MURIT în mașina familiei parcată la soare

Județul din România în care va fi implementat un Program RABLA inedit. În ce constă noul proiect și de când va fi aplicat
11 aug. 2025, 19:45

Județul din România în care va fi implementat un Program RABLA inedit. În ce constă noul proiect și de când va fi aplicat

Meteorologii anunță o RĂCIRE a vremii, odată cu creșterea șanselor de ploaie, după jumătatea lunii august. Cum va fi vremea pe litoral
11 aug. 2025, 18:05

Meteorologii anunță o RĂCIRE a vremii, odată cu creșterea șanselor de ploaie, după jumătatea lunii august. Cum va fi vremea pe litoral

Turbulențele aeriene sunt tot mai dese și mai intense. Care sunt cele mai PERICULOASE rute aeriene, în 2025
11 aug. 2025, 17:02

Turbulențele aeriene sunt tot mai dese și mai intense. Care sunt cele mai PERICULOASE rute aeriene, în 2025

ȘOFERII ar putea rămâne fără permisul de conducere, dacă nu își achită amenzile la timp. Care sunt noile modificări anunțate de Ministerul Dezvoltării
07 aug. 2025, 23:38

ȘOFERII ar putea rămâne fără permisul de conducere, dacă nu își achită amenzile la timp. Care sunt noile modificări anunțate de Ministerul Dezvoltării

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: „Pentru prima dată în ultimii 35 de ani, în România se construiesc SPITALE NOI”. Unde sunt șantiere deschise
07 aug. 2025, 23:15

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: „Pentru prima dată în ultimii 35 de ani, în România se construiesc SPITALE NOI”. Unde sunt șantiere deschise

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, s-a ÎNTÂLNIT la Kiev cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Ce au discutat cei doi oficiali
07 aug. 2025, 22:39

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, s-a ÎNTÂLNIT la Kiev cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Ce au discutat cei doi oficiali

Tragedie în Kenya, unde 6 persoane au murit și 2 sunt grav rănite după ce un avion ambulanță s-a prăbușit peste mai multe case în capitala Nairobi
07 aug. 2025, 21:52

Tragedie în Kenya, unde 6 persoane au murit și 2 sunt grav rănite după ce un avion ambulanță s-a prăbușit peste mai multe case în capitala Nairobi

Actorul Dean Cain, cunoscut pentru rolul din serialul TV „Lois & Clark: The New Adventures of Superman”, devine agent ICE: „Vreau să protejez ţara”
07 aug. 2025, 20:23

Actorul Dean Cain, cunoscut pentru rolul din serialul TV „Lois & Clark: The New Adventures of Superman”, devine agent ICE: „Vreau să protejez ţara”

ZODIACUL chinezesc de vineri, 8 august 2025. Este o zi solicitantă pentru Bivoli ș una plină de surprize pentru Oaie, iar Tigrul va fi dezamăgit
07 aug. 2025, 19:17

ZODIACUL chinezesc de vineri, 8 august 2025. Este o zi solicitantă pentru Bivoli ș una plină de surprize pentru Oaie, iar Tigrul va fi dezamăgit

Ella Vișan, una dintre concurentele de la „Insula Iubirii”, i-a cerut SCUZE mamei sale pentru ipostazele în care a apărut în cadrul show-ului
07 aug. 2025, 17:09

Ella Vișan, una dintre concurentele de la „Insula Iubirii”, i-a cerut SCUZE mamei sale pentru ipostazele în care a apărut în cadrul show-ului

Pacienții cronici vor avea ACCES la serviciile medicale fără bilet de trimitere la specialist, în anumite cazuri. Precizările ministrului Sănătății
06 aug. 2025, 23:20

Pacienții cronici vor avea ACCES la serviciile medicale fără bilet de trimitere la specialist, în anumite cazuri. Precizările ministrului Sănătății

Călătorie inedită către spațiu pentru 1.000 de persoane. O navă autosustenabilă i-ar putea transporta, doar dus, într-o călătorie de 250 de ani
06 aug. 2025, 23:02

Călătorie inedită către spațiu pentru 1.000 de persoane. O navă autosustenabilă i-ar putea transporta, doar dus, într-o călătorie de 250 de ani

Staţiuni de pe litoralul românesc cu HOTELURI încremenite în timp, de zeci de ani. Cum arată camerele din clădirile-simbol ale comunismului
06 aug. 2025, 21:36

Staţiuni de pe litoralul românesc cu HOTELURI încremenite în timp, de zeci de ani. Cum arată camerele din clădirile-simbol ale comunismului

Un bucureștean s-a trezit cu un ȘARPE în baia apartamentului său, situat chiar în centrul Capitalei. De unde provenea reptila
06 aug. 2025, 20:30

Un bucureștean s-a trezit cu un ȘARPE în baia apartamentului său, situat chiar în centrul Capitalei. De unde provenea reptila

Unde a amplasat CNAIR cele peste 100 de CAMERE de rovinietă. Vezi lista completă a acestora
06 aug. 2025, 19:59

Unde a amplasat CNAIR cele peste 100 de CAMERE de rovinietă. Vezi lista completă a acestora

Ce nu au voie să arunce românii la coșurile de gunoi. AMENZILE sunt destul de mari pentru persoanele care nu respectă regulile
06 aug. 2025, 18:13

Ce nu au voie să arunce românii la coșurile de gunoi. AMENZILE sunt destul de mari pentru persoanele care nu respectă regulile

Ce AMENDĂ a primit un şofer care a fost prins cu o viteză de 321 km/h pe o autostradă din Germania. În zona respectivă, limita era de 120 km/h
06 aug. 2025, 17:26

Ce AMENDĂ a primit un şofer care a fost prins cu o viteză de 321 km/h pe o autostradă din Germania. În zona respectivă, limita era de 120 km/h

Mihai Voropchievici dezvăluie ZODIA care va da lovitura în pe final de vară: „Se produce un salt calitativ în existența ta
06 aug. 2025, 16:39

Mihai Voropchievici dezvăluie ZODIA care va da lovitura în pe final de vară: „Se produce un salt calitativ în existența ta”

Mișu Negrițoiu, fost consilier prezidențial pentru probleme economice în mandatul lui Ion Iliescu: „L-am simțit mereu apropiat, CALD și respectuos”
06 aug. 2025, 00:40

Mișu Negrițoiu, fost consilier prezidențial pentru probleme economice în mandatul lui Ion Iliescu: „L-am simțit mereu apropiat, CALD și respectuos”

Viorel Hrebenciuc: „Iliescu este cel care a păstrat România în granițele actuale. A fost o LUPTĂ grea”
06 aug. 2025, 00:25

Viorel Hrebenciuc: „Iliescu este cel care a păstrat România în granițele actuale. A fost o LUPTĂ grea”

Marcel Ciolacu, după ce USR a cerut să nu fie funeralii naționale pentru Ion Iliescu: „Vă rog să IGNORAȚI toate mojiciile și mizeriile politice!”
06 aug. 2025, 00:01

Marcel Ciolacu, după ce USR a cerut să nu fie funeralii naționale pentru Ion Iliescu: „Vă rog să IGNORAȚI toate mojiciile și mizeriile politice!”

Varujan Pambuccian îl consideră pe Ion Iliescu un personaj CONTROVERSAT: „Nu cred că a fost mânat de idei rele, dar a făcut rău”
05 aug. 2025, 23:44

Varujan Pambuccian îl consideră pe Ion Iliescu un personaj CONTROVERSAT: „Nu cred că a fost mânat de idei rele, dar a făcut rău”

Călin Popescu Tăriceanu, despre Ion Iliescu: „A marcat în mod INCONTESTABIL istoria post-decembristă”
05 aug. 2025, 23:27

Călin Popescu Tăriceanu, despre Ion Iliescu: „A marcat în mod INCONTESTABIL istoria post-decembristă”

Emil Constantinescu, după MOARTEA lui Ion Iliescu: „A trecut dincolo de hotarul judecății contemporanilor săi la judecata Istoriei”
05 aug. 2025, 23:15