A început numărătoarea inversă pentru guvernul condus de Ilie Bolojan. Ieșirea social-democraților din coaliția de guvernare a lăsat la conducerea României tripleta PNL-USR-UDMR, iar mâine – 5 mai 2026 – premierul Bolojan va fi obligat să treacă prin testul suprem în Parlamentul României – moțiunea de cenzură. PSD și AUR au depus moțiunea în data de 28 aprilie, iar 253 de parlamentari au semnat-o.
În astfel de condiții, Ilie Bolojan se confruntă cu ecuație foarte greu de rezolvat și cu un record istoric negativ la nivel parlamentar. Este moțiunea de cenzură care a strâns cele mai multe semnături.
Ultimele zile au fost turbulente, la nivel politic, iar acuzațiile s-au intersectat.
Dezbaterile finale și votul asupra moțiunii sunt programate pentru marți, 5 mai 2026, la ora 11:00, în Parlamentul României.
Moțiunea de cenzură depusă în data de 28 aprilie 2026 se intitulează „STOP «Planului Bolojan» de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului”.
PSD și AUR au lansat acuzații foarte grave la adresa lui Ilie Bolojan și a guvernului pe care acesta îl conduce din data de 20 iunie 2025.
În ultimele zile, guvernul condus de Ilie Bolojan a fost acuzat și că a pierdut aproape 8 miliarde de euro din PNRR (mai multe detalii AICI), dar și că întreține o secretomanie cel puțin suspectă la capitolul SAFE. (alte informații detaliate AICI)
Gândul prezintă o scurtă cronologie a ultimelor zile, pe scena politică din România.
Poziția premierului Ilie Bolojan este precară în acest moment. Nu numai că 253 de parlamentari au semnat moțiunea de cenzură, dar nu stă bine nici la capitolul „încredere”.
Potrivit unui sondaj realizat de CURS, 58% dintre români nu-l mai vor în funcția de premier al României și sunt de părere că ar trebui să demisioneze.
În același timp, 40% dintre cei chestionați sunt de părere că Ilie Bolojan ar trebui să nu demisioneze din funcția de premier.
Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, AUR ar obține 34% din voturi. Ar fi urmat de:
Trebuie menționat că formațiunile politice care nu ating pragul electoral de 5% nu ar intra în Parlament.
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan bate la ușă, iar ziua de marți – 5 mai – se poate dovedi una decisivă. Ilie Bolojan își vede amenințată poziția de premier, iar în mediul online a fost declanșată Operațiunea „Spam”.
Parlamentarii se află sub o presiune uriașă, iar în scenariu a apărut un adevărat bombardament cu mail-uri în care sunt „rugați” să nu voteze moțiunea depusă împotriva guvernului.
„Bună ziua,
Vă scriu pe scurt, sperând să nu vă deranjez. Am auzit că unii dintre colegii dumneavoastră au fost destul de deranjați recent că primesc mesaje de la cetăţeni pe e-mail și s-au plâns că sunt prea ocupați. Promit să nu vă reţin mult.
Vă scriu în legătură cu votul de marți privind păstrarea sau demiterea actualului guvern. Vă rog din suflet să votați așa cum vă dictează conștiința și cum credeți că este cel mai bine pentru oamenii pe care îi reprezentaţi, nu doar aşa cum vi se cere pe linie de partid.
E un moment important şi avem nevoie să votați cu gândul la noi.
Vă mulțumesc pentru timpul acordat!”, este mesajul descoperit în căsuța sa de mail de senatorul PACE Clement Sava, potrivit informațiilor obținute, în exclusivitate, de Gândul.
Astfel de mesaje s-au înmulțit ulterior. Textul este același, doar expeditorii sint diferiți.
Sorin Grindeanu, liderul social-democraților, a declarat că „tactica” aplicată de premierul Ilie Bolojan denotă „iresponsabilitate”. România poate fi guvernată și fără Bolojan, a punctat Grindeanu.
”Eu n-am să intru în acest joc şi am să vă spun că tactica asta pe care o aplică primul ministru Ilie Bolojan denotă un soi de iresponsabilitate. Se poate guverna România şi fără domnia sa. Se pot construi autostrăzi (…) şi fără ca Ilie Bolojan să fie prim-ministru. Aşa că există viaţă şi după ziua de marţi şi pentru noi trebuie să fie o viaţă mai bună”, a spus Sorin Grindeanu.
George Simion, liderul AUR, a declarat în studioul Gândul că au existat discuții în care a existat propunerea ca partidul său să susțină un guvern minoritar, condus tot de Ilie Bolojan.
Am discutat cu toți, am discutat cu toate formațiunile politice, cu toți liderii importanți de partid. E normal să discuți, nu am de ce să mă ascund, nu am făcut ilegalități. Am discutat inclusiv cu reprezentanți din conducerea USR-ului. Am înțeles modul lor de gândire, vor să-și atingă niște obiective politice. De exemplu voiau să îl țină în continuare pe Ilie Bolojan. Voiau să obțină o participare a noastră în susținerea acestui guvern minoritar, a declarat George Simion în studioul Gândul.
Dominic Fritz, liderul USR, a criticat moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR. Acesta consideră că guvernul condus de Ilie Bolojan trebuie să meargă mai departe.
„Dacă votează această moțiune, PSD cu greu mai poate fi considerat un partid pro-european. Moțiunea AUR-PSD atacă cinic până și programul SAFE. Se întrebă «pe cine apără acele capabilități?» Armata noastră apără fiecare familie din România.România noastră este România europeană. Și nu o vom întoarce. De aceea acest Guvern trebuie să continue. Nu ne permitem încă un deceniu izolat și sărăcit de rețele corupte”, a declarat Dominic Fritz.
Ministrul Cseke Atilla a precizat că UDMR nu poate vota moțiunea depusă de PSD și AUR.
„Opoziţia de astăzi din Parlament înţeleg că doreşte să introducă o moţiune. Este o prerogativă constituţională a oricărei opoziţii şi vedem procedural ce se va întâmpla când se introduce, când se supune votului, UDMR nu va vota această moţiune. Ceea ce este sigur este că UDMR nu poate fi cu o susţinere AUR la guvernare. Asta am spus-o şi o reiterăm din nou”, a precizat Cseke Attila.
Aflat cu spatele la zid, din punct de vedere politic, premierul Ilie Bolojan acceptă ideea că guvernul pe care îl conduce poate cădea prin moțiunea de cenzură care a strâns un număr record de semnători.
În același timp, însă, Bolojan a declarat că nu mai ia în calcul o coaliție cu PSD și unul dintre scenarii ar fi ca PNL să intre în opoziție.
„Adică putem fi într-o guvernare, dar nu mai putem fi în coaliție cu PSD. Dacă vin cu o soluție. Dacă nu PNL poate să caute o alternativă trebuie să construim un pol de modernizare, asta se poate face și din opoziție. Niciun partid nu e veșnic la putere”, a precizat premierul Bolojan.
Totuși, dacă moțiunea de cenzură va trece și guvernul pe care îl conduce va cădea, Ilie Bolojan a dezvăluit că are pregătită o „alternativă” pentru ceea ce numește o „Românie modernă”.
„În perioada următoare… voi construi o alternativă în așa fel încât România modernă să știe că există o forță politică care este în stare să creeze condiții pentru dezvoltare, guvernând onest, corect, realizând condiții bune pentru oameni și respectându-i pe cetățeni”, a declarat premierul Bolojan.
Cifrele seci de la Ministerul Finanțelor reprezintă tușe negative suplimentare în tabloul general. Iar acestea nu-l avantajează pe premierul Ilie Bolojan. Aproape toate categoriile de venituri din taxe sau impozite nu au înregistrat creșteri în primele două luni din 2026, față de aceeași perioadă din 2025.
Mai mult, în unele cazuri s-au înregistrat scăderi.
Deloc surprinzător, consumul a scăzut în ultima parte a anului 2025 și începutul lui 2026. (informații suplimentare AICI)
Potrivit datelor oficiale publicate de Eurostat în aprilie 2026, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la capitolul inflație anuală.
După ce premierul Ilie Bolojan și-a preluat mandatul, a urmat o adevărată „apocalipsă” la nivel fisca. A crescut TVA-ul, s-au mărit accizele, a crescut CASS-ul, s-a scumpit rovinieta, au crescut impozitele locale.
Totul a fost făcut, declarativ, pentru „binele românilor”.
RECOMANDAREA AUTORULUI: